ComenteazăAm vorbit cu Giampiero Rossi, jurnalistul italian de la Corriere della Sera, care a intervievat pacientul numărul unu din Codogno, localitatea aflată în carantină. Se simte bine, la fel și familia sa, dar trebuie să lucreze de acasă, fiindcă așa a decis compania.
Giampiero Rossi și alți doi colegi, fotograf și operator, au fost vineri la Codogno, micuța localitate din nordul Italiei care a devenit în aceste zile mai cunoscută decât Roma. Aici s-a înregistrat primul caz de coronavirus, la Mattia, un tânăr de 38 de ani care lucra la Unilever.
„Sarcina mea era să merg la Unilever, unde lucra tânărul Mattia, cazul numărul 1 din Italia. Am stat toată ziua acolo. La fabrică lucrau 55 muncitori și am rămas toată ziua acolo să vorbesc cu cât mai mulți. Când m-am întors am intrat în carantină. Până acum nu a fost o decizie medicală, ci una a companiei. Mi-am informat medicul, evit să ies, încerc să stau departe de oameni. Am ieșit doar la alergat”
Giampiero Rossi , Corriere della Sera
Familia sa e bine. Ba chiar mai mult, soția sa este bucuroasă de situație. „Acum fac eu toate treburile în casă”.
Problema nu e cât de gravă e boala, ci răspândirea sa
De ce a ajuns Italia în această situație?
Pe scurt, a fost ca la autoritățile române luate prin surprindere la prima ninsoare.
„A fost o surpriză când a ajuns virusul aici. Vineri a fost un șoc pentru toți, pentru autorități. În plus a fost situația de la Codogno la spital, când nu s-a făcut bine ancheta epidemiologică și asta a dus la contagierea rapidă. Am senzația că decizia de a închide tot, școli, muzee, teatre, mesajul către oameni să nu iasă din casă se contrazice cu mai moderatul îndemn: „stați liniștiți, e doar o gripă”. Au trebuit să ia măsuri drastice pentru a nu-și asuma până la urmă răspunderea ca grupurile la risc să se îmbolnăvească”, explică Giampiero.
Crede că nu e o chestiune de cât de gravă e boala, ci de răspândirea sa.
Culpa presei
În ceea ce privește modul în care a fost relatată situația din Italia, jurnalistul face o mea culpa breslei. Nici jurnaliștii nu au știut cum să spună informațiile, făcând un serviciu public, nu alarmând inutil situația.
„Acum o lună cam așa, și noi la Corriere am avut o fotografie pe prima pagină destul de alarmistă, când erau primele imagini din China. Atunci virusul era departe și aveam o distanță. Dar apoi când a ajuns în Italia am început și noi să învățăm cum să raportăm situația.
Iată, eu lucrez de acasă acum. Am avut doi colegi de bancă care sunt bine, dar tot acasă. Până la urmă nu e ceva radioactiv, nu e Cernobîl, nu e Fukushima! Am învățat. Acum sunt respinși cetățenii italieni. Dar e vina noastră, că nu am știut cum să relatăm lucrurile și cum să le gestionăm”, conchide jurnalistul italian, atrăgând atenția cu privire la un alt rol al presei, unul uitat: cel de a și educa.