Comentează„Aici e libertatea. E frumos! Acasă nu am speranțe să văd vreodată un Pride”, zice Dmitry, un tânăr gay fugit din Belarus. Libertate e, dar siguranța ei este garantată doar în spatele scuturilor jandarmilor basarabeni, care-s mai mulți decât cei 500 de oameni care au participat duminică, 19 iunie 2022, la cel mai numeros marș Pride din istoria Republicii Moldova.
Spre carabinieri, cu speranță
În mijlocul unei zile caniculare, câțiva adolescenți se îndreaptă spre trupele de carabinieri echipate până-n dinți de pe strada București din capitala Republicii Moldova. Alunecă cu precizie printre cinci rânduri de scuturi și bastoane amenințătoare. La capăt se trezesc într-o altă lume, una în care trupuri în haine colorate și chipuri stropite de sclipici se mișcă în soare pe ritmuri de tobă, bucurându-se doar de faptul că se pot iubi, odată pe an, în mijlocul unei străzi paralele cu bulevardul principal din Chișinău.
Oricât de șocantă vizual ar fi imaginea carabinierilor mascați, pentru participanții de la Moldova Pride, ei sunt garanția unei siguranțe de care cei mai mulți nu se bucură în viața de zi de zi, într-o societate care e închistată de homofobie.
Peste 90% dintre moldoveni declară cu mândrie că nu ar accepta să aibă vecini ori prieteni din comunitatea LGBT+.
„Dar noi existăm în țara asta. Suntem cetățeni moldoveni și avem dreptul, ca oricare altcineva, de a iubi și a trăi”, spune cu o voce calmă Angelica Frolov, coodonatoarea programului de advocacy al GENDERDOC-M, unica organizație pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT+ din Republica Moldova.
Ce s-a întâmplat în 2008
După o pauză de doi ani impusă de pandemie, Angelica este fericită să fie înconjurată la marș nu doar de cei 500 de participanți, adică mai mulți decât a reușit vreodată să strângă evenimentul de vizibilitate al comunității LGBT+, dar și de lanțurile de carabinieri, care se întind pe toate laturile străzii București.
În scuturile și bastoanele lor stă garanția faptului că generația actuală nu va trebui să-și strige existența în aceleași condiții ca-n 2008. Atunci, Frolov se pregătea să fie bătută într-un autobuz al comunității LGBT+, care se îndrepta spre un flashmob pe străzile din Chișinău, după ce autoritățile locale refuzaseră din nou marșul Pride.
„Eram înconjurați de mii de oameni, care încercau să spargă geamurile și să dea foc la autobuz. Printre ei erau și polițiști, care îi păzeau doar să nu ajungă prea departe. Până la urmă ne-au dat drumul viu și nevătămați, dar speriați de-a binelea. Aveam atunci 32 de ani și mă pregăteam să mor. Mă uitam în ochii acelor oameni și-mi dădeam seama că ar fi în stare să ne ucidă”, își amintește Angelica Frolov.
În general, marșurile nu ajungeau la finiș
Alți cinci ani s-au scurs până ca autoritățile locale să permită organizarea unui marș Pride pe străzile din Chișinău.
Era 2013, iar orașele basarabene se întreceau în cine interzice primul simbolic „propaganda” homosexuală, după modelul legii din Rusia.
Însă pentru activiștii LGBT+ era important doar ca existența lor să fie văzută de-a lungul celor 100 de metri, pe care au fost lăsați să-i parcurgă înainte de a fi împinși în autobuze și evacuați departe de centrul capitalei.
„Ieșiseră oameni cu lanțuri ca să ne atace. Poliția nu le-a permis. De atunci, în fiecare an au existat chip și chip de intimidări. Se aruncau în genunchi în fața noastră, se rugau și urlau cântece bisericești pentru a nu ne lăsa să mergem mai departe. Cred că-n 2018 a fost primul an în care am reușit să ajungem la capătul traseului propus. Deci asta e a 3-a ediție în care marșul ajunge la linia de finiș”, completează Frolov.
Primarul Chișinăului: „Faceți ce vreți la voi acasă, nu în public”
Însă acest drum spre linia de finiș a început cu mult înainte de 19 iunie pentru membrii comunității LGBT+ din Moldova. În ultimele două săptămâni, Mitropolia Moldovei a cerut autorităților să interzică nu doar desfășurarea marșului, dar și a întregului festival al comunității, care a ajuns deja la a 21-a ediție la stânga Prutului.
„Rugăm să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei”, a transmis Mitropolia.
Ei spun că nu se așteptau la vreun dram de toleranță din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a cerut în trecut până și abrogarea legii care interzice de 9 ani discriminarea la angajare a persoanelor LGBT+.
De data asta s-a întrecut în declarații homofobe și primarul socialist al Chișinăului, care a amenințat că nu va accepta organizarea marșului Pride. „În drum spre casă. Mâine sărbătorim Ziua Copiilor. Marșul homosexualilor nu va fi acceptat de Primărie. Faceți ce vreți la voi acasă, nu în public”, a scris primarul Ion Ceban pe Facebook.
Apoi a refuzat să semneze autorizația de desfășurare a marșului Pride și să accepte traseul propus de organizatorii evenimentului comunității LGBT+ din Chișinău.
Totuși, marșul a mers mai departe, căci legislația moldovenească nu lasă la latitudinea autorităților locale să interzică o întrunire publică. O asemenea decizie poate să vină doar din partea unor judecători, când o adunare reprezintă un risc la adresa securității naționale ori se îndeamnă la agresiune și discriminare.
Asta-i legea pe care, în ciuda înclinațiilor politicienilor ce se perindă la putere, activiștii din Republica Moldova știu că se pot baza pentru a se asigura că an de an are loc marșul Pride în capitală.
Când homofobia se strigă de la înălțimea Primăriei Chișinăului, membrii comunității nici nu se mai sinchisesc de cuvinte. Se tem, în schimb, de pietre, care au mai zburat în anii trecuți peste capetele participanților de la marșul Pride.
Dacă a sta dincolo de garduri și rânduri de carabinieri trezește de regulă anxietate în inimile multora, aici e doar prețul pe care membrii comunității LGBT+ sunt gata să-l plătească pentru a obține partea lor de progres în societatea din Moldova.
E multă poliție. O să fim în siguranță. Nu ne sperie prezența lor, înțelegem că asta e situația. Trebuie să trecem prin asta, așa cum trec și membrii comunității din alte țări. Doar așa poți progresa, asta e calea bătătorită.
Angelica Frolov, coordonatoare program de lobby și advocacy la GENDERDOC-M:
Ea insistă că nu are motiv de a se teme. În ultimii ani a învățat că forțele de ordine pot să fie și aliate.
Moldova Pride 2022, un marș fără Felis
Și vizibilitatea comunității e un lucru important după doi ani de pandemie și două povești care au zguduit societatea. Povestea lui Marin Pavlescu e una dintre ele și cea cu final fericit. Astăzi, tânărul soldat, căruia reprezentanții Armatei i-au cerut să aducă un document medical ori dovezi foto pentru sexualitatea sa, e în fruntea marșului Pride. E cuprins între o femeie trans și un bărbat trans, veniți pentru a aminti tuturor de tragedia recentă a lui Felis, o adolescentă transgender care s-a sinucis în luna aprilie, după ce a îndurat ani de bullying în școală ca urmare a identității sale de gen.
Sunt prezenți în mulțime și 6 deputați ai PAS, partidul președintei Maia Sandu.
Nu știu cât de important este ca politician să fiu aici. Eu cred că, mai degrabă, e important să fii aici ca simplu om. Să arăți că vrei să-i aperi pe cei ale căror drepturi sunt încălcate.
Dumitru Alaiba, deputat PAS:
E ora 12, iar mulțimea îngrămădită între rândurile de carabineri se pornește într-un marș rapid, căci participanții au fix o oră pe ceas pentru a parcurge cei aproape 3 kilometri până în scuarul Consiliului Europei.
În stânga și-n dreapta străzii București, polițiștii și carabinerii au blocat câte două intersecții, pentru a-i ține departe pe cei care, în anii precedenți, îi așteptau cu ouă, pietre, cântece bisericești și strigăte pe participanții la marșul Pride.
Curajul se naște în spatele rândurilor de carabinieri
De data asta, doar doi bărbați tineri îmbrăcați la patru ace au reușit să se furișeze până-n spatele unui cordon de mascați, de unde întâmpină mulțimea urlând „Sodoma”. Cu mâinile strânse în jurul unui drapel curcubeu, Vasile le răspunde celor doi cu o fluierătură ascuțită și un expresiv fluturat de gene. Dar recunoaște că nu ar avea curajul ăsta în orice altă zi, când între el și atacatori nu sunt nici scuturi de plexiglas, nici bastoane ale forțelor de ordine din Republica Moldova.
Eu nu prea ies din casă, căci mă tem. Sunt blogger și mă știe toată lumea drept gay, așa că nu mă simt deloc în siguranță.
Vasile, participant la marșul Moldova Pride:
Pentru el, ura din societate e o constantă, iar progresul e un lucru prea îndepărtat. Așa că nu-i rămâne decât să viseze la libertatea de care ar putea să aibă parte într-un oraș ca Londra.
Câteva rânduri mai în față, un bărbat flutură în aer un evantai roșu, pentru a mai alunga din dogoreala care sufocă mulțimea. Îi privește pe cei din jur cu un soi de melancolie în privire, căci știe că nu va trăi să vadă vreodată o asemenea paradă în orașul său – Minsk.
„Eu trăiesc deja de doi ani în Polonia. Am plecat pentru că nu puteam să mă simt liber în Minsk. În opinia mea, aici nici nu mai contează câți polițiști sunt în jur. Oricum ar fi, e mai bine să ai un Pride decât să nu ai niciunul”, concluzionează Dmitry.
Îi dau dreptate și niște adolescenți, care mărturisesc în rusă că ziua marșului este singura în care simt o relativă siguranță de a merge machiați pe străzile din Chișinău.
„Altfel ne temem mereu. Dar eu cred că e o fărâmă de mai multă toleranță acum pentru comunitatea LGBT+ la Chișinău”, răspund adolescenții completându-se unul pe celălalt cu priviri, înainte de a se pierde și ei prin mulțimea ce înaintează cu viteză dictată de carabinierii din fața și din spatele marșului Moldova Pride.
Puterea unei zile îi cară în viitor pe membrii comunității LGBT+
Mai sunt 20 de minute pe ceas, iar Liliana și Katia își țin mâinile împreunate sub un drapel LGBT+. Cu ale lor puține cuvinte în limba română, cele două tinere vor să explice că homofobia din Moldova e una dintre moștenirile Uniunii Sovietice.
„Din păcate, la noi, mulți oameni refuză să înțeleagă faptul că trăim în secolul 21. E timpul să evoluăm. Și cred că acest marș e un mare pas înainte. E foarte important pentru noi că putem să ne ținem de mână pe stradă fără să ne temem”, spune Katia.
În ciuda fricii cotidiene, cele două iubite văd o societate care face pași timizi în față, chiar dacă se întâmplă, o singură dată pe an, să trăiască o zi fără frică în Chișinău.
Puterea acestei zile o simte și Maxim.
„Vreau să trăiesc viața așa cum simt eu”
„Eu văd că sunt mai mulți oameni ca niciodată, iar asta îmi ameliorează într-o măsură dezamăgirea cu privire la societatea noastră. În restul timpului, eu pot să spun că risc enorm ieșind pe stradă machiat. Dar nu pot altfel. Vreau să trăiesc viața așa cum simt eu. Asta e important”, povestește tânărul non-binar visează la libertatea pe care ar putea să i-o ofere, măcar temporar, viața de student dincolo de hotarele Moldovei.
Dar, în același timp, îl macină pe interior să se despartă de o comunitate pe care o iubește și care pare mai unită ca niciodată la primul marș Moldova Pride de după pandemia de Covid-19.
Pentru Maxim, a fi înconjurat de 500 de oameni e un lucru incredibil de puternic, chiar dacă mulțimea asta e doar o firimitură comparativ cu cei 90.000 de basarabeni membri ai comunității LGBT+, dar și cu sutele de mii de oameni ostili, pe care-i simte.
Printre cei prezenți sunt și aliați ai comunității LGBT+, familii care-și plimbă copiii printre curcubeie și femei heterosexuale care vor să fie aici pentru prietenii lor din comunitate ce nu se simt suficient de liberi pentru a veni la Moldova Pride.
„Dacă ne uităm la cazul soldatului înțelegem foarte bine ce consecințe pot exista pentru o persoană din comunitate în societatea noastră homofobă. Așa că eu nu-i pot învinovăți pe cei care aleg să nu iasă. Eu sunt o persoană privilegiată. Sunt o femeie albă, heterosexuală și lucrez într-un loc open, unde nimeni nu are vreo problemă că eu sunt la marș”, spune Natalia.
O completează prietena ei, care insistă că prezența aliaților heterosexuali este esențială pentru a arăta unei societăți profund homofobe că poți să ai acasă o familie tradițională, dar și respect în suflet pentru prietenii din comunitatea LGBT+.
Eu vreau o societate în care ceilalți membri să aibă dreptul de a fi ei înșiși. Ăsta e visul meu pentru Moldova.
Polina, activistă basarabeancă și aliată a comunității LGBT+ :
Nu apucă să-și încheie fraza, căci mulțimea se sparge, la exact 60 de minute de la începutul marșului, în scuarul Consiliului Europei.
În jur, mascații își ridică cagulele de pe chip și se aliniază pentru a se urca în autocarele și dubele Inspectoratului General de Carabinieri.
Aici se încheie nu doar marșul, dar și sentimentul de siguranță care exista în rândul mulțimii ce a dansat timp de o oră pe strada București.
„De aici ne despărțim. Vă rugăm să aveți grijă de siguranța voastră. Dacă treceți pe lângă un grup suspicios, mai bine vă dați jos orice însemn care ar putea indica faptul că ați participat la marș”, spune într-un microfon Angelica Frolov.
Se lasă o liniște de câteva secunde, care e spartă de urale de fericire și de pașii mulțimii care pleacă în toate direcțiile, spre propriile locuri sigure din Chișinău. „Faceți ce vreți la voi acasă, nu în public”.
Vezi şi locuri de vizitat în Chișinău – cele mai cunoscute atracții turistice!