- Serele de flori și hotelurile au concediat deja primii angajați în Olanda. Printre cei disponibilizați, numeroși români, care, alături de polonezi, dintre europeni, domină piața muncii în Țările de Jos.
Corespondență din Leeuwarden (Olanda)
”Situația este tristă pentru producătorii de flori. Lucrez de trei ani la o firmă din domeniu și niciodată nu i-am văzut așa de îngrijorați pe olandezi. Anul trecut, pe vremea asta, era un preț bun pentru flori, 30-40 de eurocenți la un fir. Acum, dacă ajunge la 10 cenți firul este bine”, spune Iulian Amăruicăi despre situația critică din Țara Lalelelor.
”Bursa de flori de la Aalsmeer s-a prăbușit”
Tot de la fața locului, Ramora-Ioana Bircea completează: ”Bursa de flori de la Aalsmeer s-a prăbușit! Nu este bine, toată marfa a fost aruncată la gunoiu, mii și mii de flori”.
De la depărtare, dar la fel de bine conectat la realitățile batavilor, Costică Țăranu confirmă starea de criză din depozitele batavilor.
Nu se lucrează la flori, fiică-mea este acolo de 3 ani.
Costică Țăranu:
Supranumită Țara Lalelelor, Olanda este mare producătoare și exportatoare de flori.
Chiriile îi ustură pe români!
Situația se tensionează pe zi ce trece în Olanda. Străzile s-au pustiit, rafturile supermarketurilor se golesc mai iute decât săptămâna trecută, chiar dacă nu în ritmul din România, iar românii au situația contractuală încurcată.
Muncitorii trimiși acasă nu știu dacă pot merge în șomaj sau dacă vor beneficia de ajutor social. Situația devine critică, pe alocuri. Unele companii și-au redus drastic activitatea, iar altele au tras de tot obloanele.
Românii sunt plătiți la oră (minimum 10 euro pe oră), iar chiria li se reține direct din salariul achitat în fiecare zi de vineri. Neavând ore lucrate, aceștia ar trebui să achite chiria din propriul buzunar. Iar chiriile în Olanda nu sunt mai mici de 100 de euro pe săptămână, adică 400 de euro pe lună!
Unii compatrioți iau în calcul revenirea în țară, dar măsurile austere anunțate de președintele Klaus Iohannis începând de luni îi obligă să cugete dublu.
Reacția autorităților olandeze la criza coronavirus a fost, inițial, firavă. Oficialii au ieșit public cu mesaje insuficiente, de genul ”spălați-vă pe mâini”, nedorindu-se instaurarea panicii în rândul populației.
Duminică s-a anunțat că scolile și localurile publice se închid, de teama pandemiei de coronavirus,
În Olanda sunt peste 1.000 de îmbolnăviri cu virusul Covid-19, iar măsurile economice și cele de protecție socială lipseau. Uniunea Europeană somase deja Olanda să anunțe pachetul de decizii menit să combată criza coronavirus.
1.135 de persoane au contractat coronavirus și s-au raportat 20 de decese. 45 de pacienți sunt în stare critică. Doar 2 olandezi s-au vindecat.