- În primul reportaj vă prezentăm povestea unei românce din Iași care a renunțat la siguranța de acasă și s-a mutat la 3.000 de kilometri de țară, în cea mai periculoasă zonă de conflict în acest moment.
- Roxana Diaconescu, 35 de ani, lucrează la un ONG care se luptă să atragă donații din partea organizațiilor mari.
Cei mai mulți oameni fug din calea războiului unde văd cu ochii. Puțini sunt cei care aleg direcția opusă și se aruncă în mijlocul conflictelor. Printre ei, Roxana Diaconescu, o tânără din Iași, care după o carieră în țară în domeniul fondurilor europene s-a decis că e timpul să facă o schimbare. Și a ales Siria, cea mai periculoasă zonă de conflict în acest moment.
De la fonduri europene la zone de conflict
Când Roxana
Diaconescu, 35 de ani, a terminat Facultatea de Filosofie a Universității Al.
I. Cuza din Iași, România abia intrase în Uniunea Europeană. Anul era 2007, iar
românii luau calea Occidentului, în căutarea unui trai mai bun, însă ea a decis
să rămână în țară și să se implice în atragerea de fonduri europene pentru
diferite proiecte de infrastructură.
Aproape un
deceniu a făcut asta. Și i-a plăcut. Schimbarea a venit dintr-o întâmplare, în
momentul în care munca a pus-o în contact cu organizații non-guvernamentale din
România care strângeau ajutoare pentru refugiații sirieni.
“Era anul
2015, chiar când era mai rău în Siria și eu m-am ocupat de un proiect al unor
tipi din Timișoara care strângeau ajutoare pentru refugiați”, își amintește
Roxana.
“Apoi am
donat și eu niște bani pentru ei și am început să mă interesez cum aș putea să
ajut mai mult. Și uite așa am aflat că există oameni care fac chestia asta –
merg în zone de conflict și ajută populația civilă.”
A lucrat întâi în Turcia
Inițial a
lucrat în Turcia, pentru o organizație care ajuta refugiații sirieni din zonele
controlate de rebelii sirieni, care la vremea respectivă luptau împotriva
regimului Bashar al-Assad. A locuit în Gaziantep, un oraș în buza graniței cu
Siria, doi ani.
Și-a făcut prieteni sirieni și cu fiecare zi a devenit din ce în ce mai implicată în diferitele programe de ajutor umanitar.
După doi
ani, în februarie 2019, s-a ivit o nouă oportunitate. Un ONG sirian avea nevoie
de un manager de granturi pasionat, care să-i ajute să atragă mai multe donații
din partea organizațiilor mari.
Așa că s-a
mutat la Erbil, un oraș în nordul Irakului, capitala regională a
Kurdistanului.
Raqqa după ISIS – „imagini ca după apocalipsă”
Anul acesta
a fost de câteva ori în Siria, de unde s-a întors șocată de haosul lăsat de
Statul Islamic în zonele pe care le aceștia le ocupaseră, dar și de sărăcia lucie a
sirienilor, despre care spune că, în ciuda problemelor cu care se confruntă,
sunt oameni extraordinari.
La aproape
3.000 km de țară, Roxana se simte acasă datorită sirienilor și irakienilor care
i-au devenit o a doua familie. Iar împreună cu ei, de peste graniță, dar și din
câteva birouri mici din Siria, coordonează o activitate extraordinară: ajutor
umanitar de urgență, dar și programe de reconstrucție în agricultură și
educație. Impactul muncii acestui mic ONG este impresionant.
De-a lungul timpului, am ajutat peste un milion de oameni prin programele noastre.
Roxana Diaconescu:
Munca a
dus-o de câteva ori în Siria, pe teren, printre rămășițele orașului Raqqa, până
nu de mult capitala Statului Islamic.
Într-adevăr am avut o senzație cu care nici acum nu m-am obișnuit. O sărăcie extraordinară, niște imagini ca după apocalipsă.
Roxana Diaconescu:
Dincolo de greutățile cu care se confruntă orice ONG care activează într-o zonă de război cum e Siria, pentru Roxana și colegii săi conflictul are și o notă personală.
Cei mai
mulți colegi cu care lucrează sunt din nordul Siriei, au familii în orașele
bombardate de armata turcă, așa că fiecare veste, fiecare mesaj pe rețele de
socializare îi ține conectați în permanență la drama acestui conflict.
“Nimeni nu se aștepta să se întâmple (n.r. – conflictul cu Turcia). Toată lumea credea că va exista un acord între Turcia și Statele Unite și această zonă va fi menținută într-o stare de pace. Colegii mei au familii în aceste zone, ei sunt kurzi, și este o atmosferă foarte apăsătoare. Nimeni nu știe ce se va întâmpla dacă, de exemplu, această porțiune va fi controlată de Turcia, ce se va întâmpla cu oamenii, cine va acorda ajutor umanitar”, spune Roxana Diaconescu.
Colegii și
șefii Roxanei au numai cuvinte de laudă la adresa româncei. Shivan Mahmoud, 32
de ani, șeful ei direct și directorul pe țară al organizației, e impresionat de
abilitățile româncei. “Lucrează repede și eficient și e foarte, foarte
organizată”, susține acesta.
„A trebuit să sistăm mai multe proiecte și să mutăm unul dintre birouri”
În ciuda armistițiului fragil, în care ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcări grave, aproape toate ONG-urile internaționale și-au suspendat activitățile și nu au revenit, așa că munca organizației la care lucreză femeia este și mai importantă în aceste zile.
„Organizația la care lucrez este direct afectată. A trebuit să sistăm mai multe proiecte și să mutăm unul dintre birouri din Ayn Issa în Raqqa”, spune ea.
Familia și
prietenii au susținut-o mereu, spune Roxana. Iar prin munca ei în acest colț de
lume speră că măcar apropiații au devenit ceva mai interesați de ce se întâmplă
în Siria.
Roxana vrea să-i insufle aceeași pasiune și interes pentru ajutorarea civililor din zone de război și Anastasiei, fetița sa în vârstă de 9 ani, pe care a reușit de curând s-o aducă lângă ea la Erbil, în Irak.
Fetița
învață la o școală în limba engleză și știe mai multe despre situația din Siria
decât majoritatea copiilor de vârsta ei. Nici nu ar avea cum. Evenimentele din
ultimele zile sunt tot ceea ce discută toată lumea. Pe stradă, în cafenele, la
birou, totul e despre ce se întâmplă la o aruncătură de băț de Erbil.
Marșuri de solidaritate pentru cauza kurzilor sirieni au loc aproape în fiecare zi, iar în febra și tumultul acestor zile, Roxana a reușit cumva să rămână calmă, însă destul de afectată de drama oamenilor din jurul ei.
“Nu cred că
există o soluție pe termen scurt. Dacă va exista una, va fi pe termen lung. Nu
cred că în perioada imediat următoare se va stabiliza ceva, chiar dacă va
exista acest acord între Statele Unite și Turcia. (…) Vorbim despre 5-6
milioane de refugiați care ar trebui să se întoarcă în țara lor, dar acest
lucru nu se poate decât dacă există garanții pentru siguranța lor, dar nu cred
că asta se va întâmpla, deci refugiații nu se vor putea întoarce la casele
lor”, e de părere Roxana Diaconescu.
Îi e dor de
familie
Cât despre
casă, Roxanei îi e dor de familie, cu care vorbește destul de des pe internet. Se
resemnează însă cu gândul că poate munca ei i-a făcut pe cei apropiați să fie
ceva mai conștienți de ce se întâmplă în Siria, iar asta, spune ea, e
suficient.
“Mi-e dor de
familia mea. Mi-e dor oarecum de timpurile în care eram și eu de o naivitate în
care unii oameni consideră că dacă nu știu de relele ce se întâmplă în lumea
aceasta ele nu se întâmplă.”
Din apartamentul mic și îngrijit, cu vedere spre granița siriană, privirea Roxanei se pierde undeva în zare și se face una cu fumul și nisipul care în aceste zile mătură și acoperă totul în sunet de rafale și artilerie.