4 comentariiCorespondență din Istanbul Maria Andrieș și Laurențiu Ungureanu
- Maria Andrieș și Laurențiu Ungureanu, jurnaliști Libertatea, se află în Turcia și transmit reportaje exclusive în urma cutremurului al cărui bilanț a depășit 10.000 morți
10.000 de clădiri afectate. Peste 10.000 de morți și circa 10 milioane de oameni afectați. De la Edirne, de unde începe Turcia, și până la aproape 2.000 de kilometri distanță, în zona muntoasă care desparte țara de Armenia sau Iran, turcul care te primește cu un „Hagi” spus din toată inima e, acum, mai reținut.
Cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter și urmarea acestuia, de 7,6, au lovit în moalele unei țări ce fusese avertizată din interior, însă a primit o lovitură fix unde era de așteptat.
Suntem în a treia zi de la catastrofă, una dintre ultimele în care speranțele pentru găsirea vieții printre dărâmături sunt în grafic. Așa că drumurile sunt aglomerate de la Istanbul până în centrul Turciei. Sunt multe TIR-uri pe banda unu, iar uneori autostrăzile oricum înzăpezite se blochează din cauza traficului greoi. Zăpada e o noutate pentru mulți dintre ei.
Săli pline de ajutoare, dar „nu au permisiunea să plece”
Un prim hub de strângere a ajutoarelor este la Istanbul. Însă de-aici pleacă și greutățile.
O femeie care nu vrea să-şi decline identitatea povestește cum prietena sa a fost arestată de poliţia din Istanbul după ce a criticat autorităţile pe Twitter pentru că nu au reacţionat la timp şi şi-a pierdut părinţii sub dărâmături.
Totuși, oamenii nu se lasă descurajaţi şi continuă să aducă lucruri necesare în colecte ad-hoc. Chiar dacă la finalul zilei AFAD (n.r. Autoritatea de Management pentru Situații de urgență și Dezastre) îşi asumă toate acţiunile.
Supărați, turcii ne arată poze ale unei săli polivalente din Ankara, plină până la refuz de pachete sosite din donaţiile cetăţenilor. „Ele nu au plecat încă spre zonele afectate, ci se adună în continuare acolo, pentru că nu au permisiunea de a pleca”, explică oamenii imaginea postată pe Twitter.
Ajutoare se strâng în școli, teatre și alte clădiri publice sau private.
Doar că fiecare decizie e controlată de puterea centrală, iar fiecare acţiune privată trebuie să obţină, mai întâi, permisiunea guvernului. Astfel, ONG-urile, care oricum s-au împuţinat ca număr în ultimii ani, nu se pot implica la capacitatea lor maximă. Nu pot lua iniţiativă de unele singure.
Pregătire pe hârtie
La nivel oficial, Turcia a fost pregătită de cutremur. În Istanbul, autorităţile organizează cursuri cu cetăţenii, unde aceştia ar trebui să înveţe cum să se protejeze. Cursurile nu sunt obligatorii. Oamenii spun că au participat, dar nu mai ţin minte mare lucru, şi pentru că sunt mai degrabă o formalitate.
De asemenea, în Istanbul, o dată sau de două ori pe an, au loc simulări extinse de cutremur. Participarea la simulări este obligatorie. „E un teatru” spun oamenii. Exact ce spusese și profesorul de geologie Naci Görür: „Am spus că seismul va veni. Nimeni nu a reacționat”.
Singura pregătire, culmea, a fost cea a suspendării orelor în școli, închise pentru o săptămână în toată ţara. Înainte de a se produce cutremurul, turcii intenționau oricum să le oprească cauza zăpezii şi a frigului.
Mai întâi, au închis şcolile în provinciile afectate, apoi în toată ţara. Apoi au închis, practic, estul – localităţile afectate de cutremur sunt blocate, accesul pentru civili este restricţionat.
Dezorganizarea
Luni, 6 ianuarie, la ora 21:53, oamenii au primit mesaje pe telefon de la AFAD. Sunau cam așa: „Veniţi la aeroport să ajutaţi în zonele afectate”.
Oamenii au făcut asta, au venit în număr mare. Înainte de asta ei trebuiau să completeze un formular, însă numai cu datele personale, fără să existe un câmp unde să poţi spune cu ce poţi ajuta. Marţi, la 05:32 dimineaţa, oameni au mai primit un mesaj de la AFAD: nu mai veniţi la aeroport!
Miercuri, AFAD, Direcția pentru Situații de Urgență a Turciei, a trimis din nou o chemare la ajutor. În teorie, instituţia este independentă politic, dar activează sub umbrela guvernamentală, fiind subordonată Ministerului de Interne. Totuşi, în caz de urgenţă, instituţia este coordonată, potrivit legii, de administraţia prezidenţială.
Oamenii din Istanbul completează grav: „E un efort naţional pentru ajutorare, dar coordonarea e dezastruoasă”. Ei, toţi, vor să ajute.
Revoltă pe urma taxei de cutremur
După cutremurul din 1999, oamenii din toată Turcia trebuie să plătească o taxă de cutremur. Aceasta este introdusă în factura de la utilităţi. „Nimeni nu ştie cum se cheltuieşte taxa de cutremur. Fostul ministru al economiei, Mehmet Simsek, spunea, acum mai mulţi ani, că din taxa de cutremur s-au construit spitale, autostrăzi”, sunt revoltați oamenii.
În cafenelele din Istanbul, sunt grupuri mici de oameni care vorbesc mai tare decât tramvaiele care trec prin faţa lor. Fiecare încearcă să ia legătura cu cineva din zonele afectate, adună donaţii, adună obiecte.
Minerii, întârziați o zi și jumătate
Pe lângă depozite de alimente şi lucruri de strictă necesitate, care s-au adunat în urma donaţiilor oamenilor, voluntarii au reuşit să strângă sume de bani cu care au putut cumpăra utilaje, precum macarale, pentru eliberarea răniţilor de sub dărâmături.
Și aici sunt probleme. DISK, acronimul Confederației Sindicatelor Revoluționare din Construcții, a tunat pe Twitter: „Operatorii acestor utilaje şi utilajele au aşteptat la graniţa Hatay mai multe ore pentru a obţine permisiunea guvernului de a intra. Cerem ca responsabilii cu accesul să reacţioneze imediat pentru ca utilajele să fie folosite în zone de dezastru”.
Și minerii plecați de la vest de Marea Neagră, aproape de Istanbul, au avut probleme. „Au echipe de salvare, antrenate să plece. Au așteptat o zi jumătate permisiunea să o facă. Abia după 18 ore au ajuns la Samandağ, unul dintre orașele cele mai mari din provincia afectată Hatay”, conchid oamenii din Istanbul.
„Să vină să ne aresteze”
Pe drum spre est, voluntarii fac schimb de impresii în benzinării.
Aflăm că azi noapte, marți spre miercuri, pe la 2:30, Kemal Kilicdaroglu, şeful opoziției, CHP, a postat un video pe Twitter în care arată că a fost în zona cutremurului. „El spune că statul nu face îndeajuns, nu coordonează bine. Aşa că au decis că nu ne interesează ce zice guvernul, ci facem ce trebuie făcut. Apoi zice că îi cheamă pe toţi cetăţenii să participe, indiferent dacă sunt sau nu lăsaţi”, ne explică cineva.
„Reparăm Aeroportul din Hatay! Să vină să ne aresteze”, a mai scris apoi pe Twitter.
De ce lipsește Armata?
Armata, care de obicei reacționează şi era prezentă în caz de dezastre naturale, nu participă la efortul de salvare. Conform surselor locale, motivul pentru care militarii n-au fost scoşi din cazărmi este că „puterea se teme ca nu cumva militarii să profite de context şi să pornească o revoltă populară”.
În urmă cu mai mulţi ani era în vigoare un protocol semnat în 1997, numit EMASYA, care dădea armatei dreptul de iniţiativă, fără să întrebe guvernul, şi să trimită armata pentru ajutor. Acest protocol a fost, însă, anulat în 2010. Militarii sunt în cazărmi.
Armata era specializată în spitale mobile. Dar, după 2016, după revoluţia eşuată, au desfiinţat ramura medicală din armată. Spitalele militare au fost închise, iar soldaţii răniţi sunt trataţi în spitale private.
„Statul nu există” vs „O inimă unică”
Ce zic ziarele proguvern și proopoziție?
Cumhurriyet, de opoziție, a titrat, miercuri, „Se aud voci, dar statul nu există, nu e prezent”.
Sabah, deţinut de familia președintelui Erdogan, un ziar proguvernamental, a adus o cu totul altă imagine pe prima pagină: „SOLIDARITATE UNICĂ (a poporului turc): naţiunea turcă, mână în mână cu statul, încearcă să trateze rănile în urma dezastrului secolului”.
Iar suplimentul Gunaydin a plusat: „De asta suntem o naţiune grozavă. 85 de milioane de oameni au devenit o inimă unică”.
O inimă unică, dar piedici multiple.