ComenteazăLa ora 7.00 a dimineții de miercuri, o coloană lungă de mașini șerpuiește deja pe sensul de intrare în țară la vama Nădlac. Surprinzător sau nu, multe mașini cu numere de Italia.
„Am venit pentru că de acolo am fost goniți din italia, iar aici suntem ținuți ca niște animale în frig. N-am mâncat de ieri”, se plânge Silvia Bârsan, o tânără din Rădăuți care susține că nimeni nu le-a spus nimic concret.
„Banii noștri sunt aici, sănătatea noastră e în Italia. Ce se întâmplă?”, se întreabă retoric femeia, în timp ce grănicerii, poliția, jandarmii și personalul Direcției pentru Sănătate Publică aleargă de colo-colo cu panică și oboseală în priviri.
La începutul săptămânii, România a interzis zborurile din și spre Italia, într-o încercare de a controla răspândirea virusului care a făcut, până la această oră, 4 377 de victime la nivel mondial, dintre care 631 doar în Italia.
Trafic ”normal”, formalitățile provoacă aglomerație
Haosul de la frontieră începe de la coada care se întinde pe câțiva kilometri buni. Imaginile făcute publice marți seara de Poliția de Frontieră cu cozile uriașe la intrarea în țară au devenit virale. În realitate, susține purtătorul de cuvânt al instituției, „în ultimele 24 de, prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 11.000 de persoană, pe sensul de intrare în țară.”
E mult e puțin? Oficialii MAI susțin că e cu 3.000 mai puțin decât aceeași perioadă.
„Timpul de așteptare mai lung e cauzat de măsurile suplimentare dispuse în punctele de frontieră, respectiv verificările efectuate de polițiștii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziție de colegii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), precum și măsurile dispuse de aceștia”, a declarat pentru Libertatea Alexandra Popescu, reprezentanta instituției care se ocupă de controlul la frontieră.
În realitate, la fața locului, lucrurile se mișcă greu din cauza haosului și confuziei generate de lipsa de informare și temperamentul multor persoane care așteaptă să completeze formularele în fața corturilor albastre improvizate de DSP în buza frontierei.
Acte pierdute și formulare doar în limba română
Înăuntru, cortul pare neîncăpător de persoanele care se înghesuie pe lângă reprezentanții Direcției pentru un formular sau întrebări.
„Hai că dacă n-ai luat corona în Italia, iei aici, în înghesuiala asta!”, îi spune un bărbat colegului de drum. Alții, cum este Varga Nicu, se plimbă nervoși de la o ușă la alta pentru că, susține bărbatul, autoritățile i-au pierdut actele și acum nu-l mai bagă în seamă. „Sunt de la ora 8 aici. Domnul Arafat a anunțat măsuri de organizare. Nu-i adevărat! Sunt minciuni. Nu sunt toalete. Oamenii stau înghesuiți unii în alții. O debandadă de nedescris!”
Însă cireașa de pe tort e chiar formularul pe care oamenii trebuie să-l completeze. Autoritățile l-au tipărit doar în limba română, așa că cetățenii străini care vin din Italia spre România nu înțeleg o boabă din ce scrie pe foaia A4 de calitate îndoielnică și cu scris de-o șchioapă.
„My friend, wait!” (n.r.- Prietene, așteaptă puțin!”), îi spune un vameș tânăr pe un ton apăsat unui austriac cu vestă reflectorizantă de un verde țipător și pantaloni de fâș de un alb atât de imaculat încât contrastează ironic cu tot cenușiul acestui punct de frontieră aruncat în haosul celei mai mari epidemii din ultimul secol. Omul face doi pași înapoi și privește năucit în jurul său. Nu înțelege mai nimic și nici că are vreo șansă să-i explice cineva prea curând.
Căci vameșii lucrează peste program, într-un ritm sisific. Aproape de 10, cu aproape două ore întârziere, sosește schimbul polițiștilor de frontieră, care coboară din microbuzele inscripționate cu măștile pe față și uniformele vizibil purtate doar cu o zi în urmă. Nimeni nu are timp de etichetă acum, în vremea coronavirusului, iar valul de oameni nu așteaptă după nimeni.
Răspândiți prin Ungaria
Atât de mare e nerăbdarea sau nemulțumirea că toți ce care vin din Italia sunt obligați să intre în carantină instituționalizată încât unii conaționali au făcut cale întoarsă din graniță și sunt și acum prin benzinăriile și restaurantele din Ungaria, în așteptarea unei minuni sau a unei portițe prin care să se strecoare în țară.
Purtători de virus sau nu, pentru ei e mai important să fenteze sistemul și să meargă acasă. „Păi ce, eram nebun să vin cu corona aia din Italia?”, întreabă un bărbat a cărui mașină cu numere de Italia l-a dat de gol. „Eu am mașină de Italia dar vin din altă parte”, susține acesta, nemulțumit că trebuie acum să meargă într-un centru de carantină din județele Timiș sau Arad pentru 14 zile. „Oricum, noi n-avem virus! Virus au calculatoarele, animalele. Cum să avem noi?”
Și cu PIN-ul cum rămâne?
Cu cățel și purcel, oamenii își aliniază mașinile una în spatele celeilalte și așteaptă să fie încadrați de două mașini de poliție, care îi vor escorta până la centrele de carantină. Nimeni nu știe exact unde merg și ce condiții îi așteaptă acolo. „Păi și rovinietă, șefu? Unde facem? Și eu trebuie să și alimentez?”, întreabă un bărbat din coloană către un polițist a căruie nedumerire e ascunsă de masca din tifon.
Într-adevăr, autoritățile par că nu s-au gândit la toate aspectele logistice ale unei escorte de carantină. Nu toți oamenii au bani la ei cash, cei mai mulți dorind să plătească cu cardul. Ori cum poate intra o persoană care teoretic e în carantină să intre într-o bezinărie și să plătească pentru alimentare? Sau polițiștii notează PIN-urile de la fiecare card și fac ei plinul „italienilor”?
Nimeni nu știe deocamdată să răspundă la toate aceste întrebări și multe altele apărute ca urmare a deciziei de a băga în carantină mii de români întorși acasă să scape de virusul ucigaș.
În timp ce prima coloană se pierde în zare pe limba de autostradă de la intrarea în România, o alta începe să se formeze imediat în același loc. ”Buongiorno, România! Am sărit din lac în puț, să fiu al dracu!, exclamă unul din sutele de români de la Nădlac, remarcă ce provoacă zâmbete amare pe chipurile brăzdate de oboseală și teamă ale românilor din Italia .