„Mare Roşie e unică! Iar Hurghada e cea mai frumoasă destinaţie pentru un concediu. Credeţi-mă, am fost în toată Europa, dar nu se compară”, spune Radu, un antreprenor din Suceava, în vârstă de 45 de ani, care a ajuns, la începutul acestei săptămâni, în staţiunea din estul Egiptului, țară cu peste 100 de milioane de locuitori.
Dintr-un sat pescăresc, în urmă cu un veac, Hurghada a ajuns o stațiune de lux, cu peste 200.000 de localnici, hoteluri ca-n broșurile de expoziție, ape cu recife spectaculoase de corali și cămile care poartă turiști în spate. Orașul a urcat în top 10 al destinațiilor recomandate în 2022 de site-ul de specialitate Tripadvisor, dar pentru români a devenit un loc de vacanță încă din 2017. Atunci, companiile aeriene au introdus zboruri directe din București, Suceava, Cluj sau Sibiu. În apele Mării Roșii peștii îți mănâncă direct din palmă și poți face scuba diving fără să știi să înoți. În plus, în cei doi ani de pandemie, restricțiile mult mai relaxate din Egipt au atras mii de români care au vrut concedii fără prea multe bătăi de cap.
„În perioada pandemiei, ajungeau săptămânal, în oraș, mai mult de 2.000 de români”, spune pentru ziar Amr Mahmoud, administratorul unei agenții de turism din Hurghada.
Dar tabloul acesta de poveste orientală îmbelșugată de plăceri a fost zdruncinat în urmă cu o săptămână de moartea a două femei, atacate de un rechin în apele Mării Roșii. Trupul neînsufleţit al Roxanei Donisan a fost găsit pe plaja din regiunea Sahl Hasheesh din Hurghada, iar autorităţile au confirmat că femeia și-a pierdut viața după ce a fost atacată de rechin. Românca de 40 de ani lucra la Administrația Judeţeană a Finanțelor Publice din Suceava.
„O teamă irațională”
Radu, antreprenorul din Suceava, o cunoștea pe Roxana Donisan. A aflat de dispariția ei cu fix o zi înainte de a se îmbarca în zborul Suceava-Hurghada. Vestea l-a pus pe gânduri. A hotărât însă că nu va renunţa la concediul pentru ceea ce crede că e o „teamă iraţională”.
E pentru a doua oară în staţiunea egipteană, a treia oară în Egipt şi spune că preferă să se bucure de activităţile pe care locul i le oferă: scuba diving, o excursie la templul din oraşul Luxor şi distracţia din resortul care îl găzduieşte. Astăzi însă va revizita oraşul: magazine cu parfumuri, bazaruri, Moscheea Al Mina, portul Hurghada Marina şi chiar piaţa cu peşte proaspăt din apropiere.
Hurghada, un oraș cu un trecut dureros, care a suferit atacuri militare în timpul Războiul de Iom Kipur din 1973, s-a schimbat enorm și, astăzi, doar aeroportul militar şi paza din zonă mai amintesc de acele 20 de zile de conflict arabo-israelian.
„Este un fake news”
Jurnaliştii britanici au scris că românca din Suceava fusese cazată la hotelul de cinci stele Premier Le Reve Hotel & Spa, din zona Sahl Hasheesh. După ce a făcut check out-ul, Roxana Donisan şi-ar fi lăsat bagajele la hotel pentru o ultimă baie în mare, înainte de întoarcerea acasă, potrivit informaţiilor preluate şi de presa din România.
„Este un fake news!”, a declarat managerul Hotelului Premier Le Reve, Fouquet Zakaria, pentru Libertatea. „Nu există persoane dispărute dintre turiştii cazaţi la hotelul nostru”, susţine acesta. Cu alte cuvinte, managerul susține că românca nu era cazată la resortul pe care el îl administrează, ci la Tropitel Sahl Hasheesh, un resort din vecinătate.
Bărbatul spune că a transmis şi un drept la replică publicaţiilor britanice care au răspândit această informaţie, însă niciuna nu a adus corectarea articolelor.
Pentru economia Egiptului, turismul este a treia sursă de venit, după câștigurile din Canalul Suez şi cele din exportul de petrol şi gaze. Mai bine de 65% dintre turiştii care vin în ţară aleg să se cazeze în Hurghada. Din anii 80 până în prezent, în orașul din estul Egiptului s-au construit peste 200 de hoteluri. Șantierele încă brăzdează întreaga întindere a oraşului, ca un şirag de-a lungul Mării Roşii.
Rechinul ucigaș afectează afacerile din zonă
Atacul rechinului asupra celor două femei a avut consecințe imediate. Guvernatorul Mării Roșii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare, pentru trei zile, a tuturor activităților de pe plaja din Sahl Hasheesh şi a dispus căutări intensive pentru a identifica şi elimina rechinul ucigaş. În larg au fost trimise echipaje cu camere de interceptare, dispozitive care transmit vibraţii în apă şi chiar elicoptere care să survoleze zona. Deşi cele trei zile anunţate de oficialul egiptean au trecut, insuccesul operaţiunilor de căutare a păstrat plajele închise până la această oră.
Fără vreo concluzie certă, pe străzile din Hurghada, localnicii încearcă să găsească explicaţii pentru tragicul incident. Gemy şi Yasser, doi tineri egipteni care administrează un magazin cu suveniruri se întreabă dacă frica oamenilor le va afecta afacerea, păzită acum doar de o pisică leneşă. „Nu trebuie să vă temeţi”, spune Gemy cu un ton încurajator. „Rechinul nu atacă niciodată de două ori în acelaşi loc”, încearcă o explicaţie.
Ehab, şofer de ridesharing, nu e însă de acord: „Rechinul trebuie omorât! Odată ce a simţit gust de carne umană, nu se va mai opri. Acum, el consideră că oamenii sunt hrana lui şi se va întoarce. Eu nu aş mai intra în mare până nu se rezolvă problema”.
Este mijlocul sezonului turistic, care începe în aprilie şi se termină în octombrie. Toţi am aşteptat perioada asta pentru a munci. Acum însă, lumea e destul de încordată, deşi încercăm să fim realişti.
Amr Mahmoud, administratorul unei agenții de turism din oraș:
Turiștii români, supărați că nu sunt lăsați să intre în mare
Vestea dublului atac i-a alertat şi pe turişti, totuşi nimeni nu şi-a anulat programările, chiar dacă mulţi dintre ei se preocupă despre riscul de a se întâlni cu un rechin în largul Mării Roşii, spun agenţii turism şi hotelierii din staţiune. „Dimpotrivă, cei mai mulţi dintre turişti sunt supăraţi că nu pot merge la plajă şi că sunt nevoiţi să-şi petreacă timpul în jurul piscinei din resort”, susține un hotelier din Sahl Hasheesh.
Nici cei care şi-au programat excursii şi activităţi sportive în larg nu au renunţat la planurile lor. „Eu am revenit aici pentru apă, pur şi simplu. Am mai fost în 2019 şi am rămas impresionată: deşi nu ştiu să înot, am putut să fac scuba diving şi să văd recife de corali doar pentru că apa mă ţinea la suprafaţă. Chiar şi la 20 de metri adâncime! Ca să nu vă mai spun că, dacă ţii o bucată de pâine în mână, peştii vin pur şi simplu şi îţi mănâncă din palmă. E un sentiment extraordinar”, spune Mihaela, în vârstă de 42 de ani. E în Hurghada de la începutul săptămânii şi abia aşteaptă să aibă din nou experienţa scufundărilor în largul Mării Roşii.
Dacă e să mor, mor. Nici nu vreau să mă gândesc la asta, pentru că, până la urmă, oricând ni se poate întâmpla necazul.
Turistă română:
„Nu m-am lăsat descurajat de vestea atacului rechinului. Dacă ne-am gândi mereu la drobul de sare, n-am mai pleca nicăieri. Oricând ţi se poate întâmpla un accident de maşină, de exemplu. Asta nu înseamnă că n-o să mai conduc niciodată. Fiecare se păzeşte cum poate”, crede şi Marius, în vârstă de 47 de ani. Bărbatul lucrează ca proiectant într-un atelier de mobilă şi e pentru prima dată în Hurghada.
Spune că staţiunea l-a impresionat atât de mult, încât şi-a promis să se întoarcă aici cât mai curând. „Am văzut toată România, am stat 3 ani în Grecia şi 6 în Anglia. Acest loc are atâtea de oferit, nu se compară cu nimic din ce-am mai văzut.”
„Sunt speriat dacă mă întâlnesc cu un rechin pe autostradă, dar nu în mare”
„Cel mai important este ca oamenii să nu se sperie“, explică Amer Alsawas, proprietarul unei agenții de turism din Hurghada.
„Pot să fiu speriat dacă mă întâlnesc cu un rechin pe autostradă sau la mine acasă, dar nu în mare. Pentru că acolo e locul lui. Doar nu credeţi că avem doar peștișori cuminți în Marea Roșie. Depinde de noi însă să nu îi deranjăm, astfel încât nici ei să nu ne deranjeze pe noi”, spune bărbatul.
Orașul Hurghada a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, în ultimii 40 de ani, mulți egipteni s-au mutat aici pentru a-şi deschide afaceri sau pentru a-şi căuta un loc de muncă.
Turiștii care nu ascultă de sfaturile ghizilor
Amer Alsawas povestește că, de multe ori, turiştii refuză să asculte sfaturile ghizilor locali, iar comportamentul lor îi poate atrage pe răpitorii marini. „Le spunem mereu: nu atingeţi coralii, pentru că riscaţi să vă tăiaţi, iar rechinii sunt atraşi instant de mirosul de sânge. De asemenea, le spunem să nu depăşească bariera de corali, unde apa devine foarte adâncă. Le spunem până şi să nu facă pipi în apă. Şi asta atrage rechinii. Dar, până la urmă, noi nu putem şti dacă accidentul de săptămâna a fost cauzat de un astfel de comportament. Cine poate sta în capul rechinului să ştie ce a gândit?”, se întreabă retoric Amer Alsawas.
Amr Mahmoud, proprietarul altei agenţii de turism, descrie şi alte comportamente care-i pot stârni pe rechini.
„Ei nu sunt interesaţi de carne de om, pentru ei asta nu e mâncare, dar există lucruri pe care noi, oamenii, le facem fără să ştim că în felul acesta îi atragem. De exemplu, rechinii reacţionează la lumini şi la gălăgie, pentru că ei percep asta drept o oportunitate de a se hrăni. Parfumurile şi, în general, cosmeticele sunt percepute în acelaşi fel de rechini”, explică Amr Mahmoud.
Cum să ai o șansă dacă te întâlnești cu un rechin
Bărbatul are şi un mic îndreptar pentru cei care pot găsi stăpânirea de sine pentru a scăpa teferi în urma unei întâlniri în larg cu un rechin.
Trebuie să stăm în poziţie verticală, pentru că rechinul este obişnuit să atace ţine orizontale. În niciun caz, nu trebuie să ne agităm, să înotăm prea repede, să fugim, pentru că e în natura lor să atace în astfel de situaţii. Foarte important: niciodată să nu îi arăţi spatele rechinului, pentru că asta e ca o invitaţie pentru el.
Sfaturile par utile, iar egipteanul le acordă extrem de convins de utilitatea lor.
În cazul în care se apropie prea mult de om, rechinul poate fi pus pe fugă dacă este lovit în punctele sale cele mai sensibile: branhiile, ochii şi nasul, susţine Amr Mahmoud, care își menține optimismul: într-o perioadă globală atât de complicată și tensionată, atacul unui rechin nu poate anula vacanțele mult așteptate de turiști.
În plus, ei mai au un argument: orașul Hurghada a rămas o destinație populară, chiar și după atacurile teroriste de la hoteluri, din 2016 – care s-a soldat cu trei răniți – și din 2017, când un bărbat a înjunghiat șapte turiste, trei dintre ele murind. Localnicii sunt convinși că un rechin, fie el și ucigaș, nu va transforma povestea orientală în „Fălci” de Egipt.
Vezi şi ce să faci dacă vezi un rechin în apă și ce comportamente să eviți!