24 comentarii10 milioane de israelieni înconjurați de 300 de milioane de musulmani. În Iran trăiesc 90 de milioane de musulmani, în Egipt – 84 de milioane și în Turcia – 83 de milioane. Plus Arabia Saudită – 30 de milioane, Siria – 15 milioane și tot așa. Asta spune, în aceste zile, aproape orice evreu cu care am vorbit aici, în Israel.
Iar unele dintre aceste țări, precum Iranul, sau organizații cum ar fi Hamas și Hezbollah au drept doctrină oficială „distrugerea statului Israel”, adaugă oamenii.
De cealaltă parte a gardului, către Gaza, în lumina soarelui puternic de toamnă, alți oameni, palestinienii, susțin că acesta e pământul lor. „De pe care am fost alungați”. Palestinienii spun că evreii sunt sprijiniți de SUA și de Occident dintr-un fanatism religios, cel creștin. Și voci din Vest au un discurs asemănător.
Într-un mai vechi discurs, reluat astăzi masiv pe internet, Noam Chomsky susține că fervoarea religioasă este coloana vertebrală a sprijinului SUA pentru Israel. Devenit deja epic, discursul „Nu sunteți singuri”, adresat de Joe Biden în aceste zile în Israel, a adus încredere într-o parte a lumii și furie în cealaltă.
Președintele Americii a spus însă că și el vede soluția păcii doar prin existența a două state, israelian și palestinian. Biden i-a avertizat pe evrei să nu repete erorile Americii, referindu-se la furia dezlănțuită în războaiele pornite de SUA după atacul terorist din 11 septembrie 2001.
Acasă la familia Nemțov
În casa familiei Nemțov, din Holon, e mai puțin despre geopolitică și mai mult despre liniște. O liniște apăsătoare.
Holon e un orășel de 200.000 de locuitori, aproape lipit de cartierele sudice din Tel Aviv.
Simon, capul familiei, privește pe geam și se uită din când în când la ceas nerăbdător. Shira, fata cea mare, coace biscuiți umpluți cu ciocolată în bucătăria încăpătoare din prelungirea livingului luminos, despărțit de o masă frumos decorată cu prilejul Șabatului, sărbătoarea odihnei la evrei, care începe în fiecare vineri după apus și se termină 24 de ore mai târziu.
În tot acest timp, celor care țin această sărbătoare nu le este permis să facă aproape nimic, nici măcar să aprindă lumina în casă sau să-și verifice telefonul.
Ben a mers la festivalul de muzică
Șabatul din această după-amiază de vineri este unul aparte. E primul în Israel după atentatele teroriste ce au zguduit țara din temelii, săptămâna trecută, incident în urma căruia peste 1.000 de persoane au fost ucise, 78 sunt date dispărute și aproape 200 au fost luate ostatici de militanții Hamas.
E primul Șabat fără Ben, nepotul familiei Nemțov, un tânăr de 27 de ani despre care nu se mai știe nimic de sâmbăta trecută, când el și un prieten au fost dați dispăruți.
„Nepotul nostru, Ben, se afla la festivalul de muzică (n.r. – Nova), care a avut loc vinerea trecută spre sâmbătă dimineața”, spune cu emoție în glas Simon, într-un interviu cu care a fost de acord, în speranța că asta va ajuta cumva familia să-l recupereze pe tânăr.
„El a mers la festival împreună cu câțiva prieteni. Au mers cu toții, cu o singură mașină, la festivalul de muzică. Atunci când au ajuns acolo se bucurau de comunitate și de timpul bun petrecut împreună, dar și de muzică. Dar apoi, pe la 6.30 dimineața, au început atacurile cu rachete”, adaugă Simon Nemțov.
Imaginile postate ulterior pe diferite canale de social media arată cum sute de oameni, majoritatea tineri, petreceau la festivalul de muzică organizat la doar câțiva kilometri de Fâșia Gaza. La un moment dat, în clipurile filmate cu telefoanele celor prezenți se văd dâre albe ale rachetelor trase de Hamas. Apoi au apărut luptătorii Hamas, parașutându-se din enclavă direct pe teritoriul israelian, în apropiere de situl festivalului. După acest moment de panică și confuzie, ce a urmat a fost cu mult mai rău. Sute de oameni au fost uciși.
Mărturii de la omul care s-a ascuns într-un tomberon
„Nu am știut exact ce se întâmplă cu Ben decât după mult timp, deoarece și-a sunat părinții pe la 8 dimineața, spunându-le că se trage asupra lor și că pleacă de acolo. Au fugit cu prietenii lor spre mașina și le-a spus, «gata, suntem în mașină acum, ajungem acasă într-o oră»”.
Ăla a fost ultimul moment în care am mai auzit ceva de el, iar mai târziu am aflat că se trăgea asupra lor, așa că aceștia au fost nevoiți să iasă din mașină.
Simon Nemțov:
Prietenul lui Ben, singurul care a reușit să scape teafăr din grup, le-a povestit părinților acestuia că fiul lor și un alt prieten au dispărut în haosul creat. Cel care s-a salvat s-a ascuns pentru mai multe ore într-un tomberon.
„De Ben și celălalt nu știm nimic. Nu știm dacă au fost uciși acolo, dacă a fost luat ostatic, e în Gaza și ținut de Hamas acum. Nu știm nimic!”, spune unchiul acestuia, Simon.
În tot acest timp, familia tânărului a trimis probe ADN autorităților care investighează cazul. Acum așteaptă să afle dacă băiatul lor este printre cei răpiți sau printre morții încă neidentificați.
Continuă munca de refacere a identității celor uciși, pe bază de ADN, ca oficialitățile israeliene să poată comunica dacă cei dispăruți au fost omorâți sau au ajuns, probabil, prizonierii Hamas.
293 de ostatici israelieni sunt acum în mâinile grupării teroriste din Gaza, mulți dintre ei participanți la festivalul de muzică unde era și Ben.
Gruparea Hamas a declarat public că va elibera ostaticii dacă Israelul încetează să bombardeze enclava. Răspunsul Tel Avivului a fost o desfășurare de trupe impresionantă de-a lungul frontierelor cu Gaza și în nord, la granița cu Liban, după care a urmat o serie de bombardamente, inclusiv asupra unor clădiri civile.
„Ben repară chestii”
„Cum vă petreceți primul Șabat după acest incident?”, îl întreb pe Simon, după ce-mi explică succint elementele principale ale ritualului – pâinea și vinul, sau cum le numesc ei, challa și kiddush.
„Ei bine, Șabatul este… Mă tot gândesc unde eram exact acum o săptămână azi, ce făceam pe vremea asta. Vinerea trecută a fost o zi așa de diferită, făceam atâtea lucruri. Ne pregăteam pentru festival, pentru sărbătoare cu atâta bucurie, iar acum, doar o săptămână mai târziu, toată lumea este schimbată și totul este cu susul în jos”.
„Cum e Ben? Povestiți-mi un pic despre el”.
Unchiul Simon: „Ben este genul de persoană care mereu ajută, este foarte îndemânatic, repară chestii”, spune bărbatul, cu o ușoară ezitare în glas când a fost vorba să găsească timpul potrivit pentru verbul „a fi”.
„Ben are chiar și o afacere de restaurări. Ne ajuta și pe aici prin casă, orice l-ai ruga, el cumva mereu găsește timpul pentru a veni și a ajuta pe toată lumea. Ben știe cum să facă în 10 minute lucruri care mie mi-ar lua o întreagă zi să le fac”, mai spune Simon Nemțov.
Dorință simplă: „Să vină acasă”
„Noi nu știm nici dacă ar trebui să ținem Shiva (n.a. – doliu), nu știm dacă ar trebui să suferim sau poate starea lui e bună și ne rugăm pentru binele lui, ne rugăm pentru o eliberare sigură, ne rugăm ca el să fie într-un loc sigur și să vină în curând acasă, la noi”.
Soția lui Simon, Ariela, stă mai mult cu mama băiatului, sora sa, care de la dispariția acestuia n-a mai fost în stare să iasă din casă. Femeia a venit astăzi acasă pentru ritualul săptămânal de Șabat alături de familie, dar se întoarce la părinții băiatului imediat ce acesta se termină.
Țara în care oamenii își schimbă încuietorile la ușă
Ariela nu s-a întors acasă cu mâna goală. A adus cu ea o bucată de scândură lungă de vreun metru și lată cam de-o palmă cu o gaură la unul dintre capete.
„Ce e asta?”, întreb mirat. „E noua noastră încuietoare temporară”, îmi explică Simon. „Aproape fiecare casă aici în Israel are o cameră-adăpost, unde să te ascunzi în caz de atacuri cu rachete. Acum și-au dat seama că trebuie să se apere și de eventualele incursiuni terestre.
Încăperile din Israel sunt prevăzute cu o ușă care nu se poate închide pe dinăuntru, tocmai ca să le permită pompierilor să te scoată d-acolo în caz de urgență. Acum, după ziua de sâmbătă, toată țara și-a dat seama că avem nevoie de un sistem de încuietori ușor de montat în caz de urgență, dar care să nu te blocheze de tot. Așa că oamenii au inventat repede treaba asta”, explică arătând spre bucata de scândură.
„Cine-ar fi crezut vreodată că oameni înarmați vor intra peste noi în case?”, se întreabă retoric Simon.
Înfricoșați unii de alții
„În acest moment este nevoie de o putere care să intre acolo și să scape de Hamas, iar dacă asta este ceea ce armata trebuie să facă, atunci trebuie să-și facă treaba”, e de părere Simon Nemțov, ținând totuși să menționeze că poate lui îi e mai ușor ca unchi să spună asta decât poate le e părinților. „Eu, în acest moment, nu prea am simpatie pentru oamenii de pe partea cealaltă”, mărturisește acesta.
Soarele scapătă încet pe cer, semn că a venit vremea pentru Șabat. Simon mă petrece până la ușă, în timp ce vorbește la telefon. Ne luăm rămas-bun din priviri. La ieșirea din suburbia cochetă, oameni înarmați, voluntari din comunitate, verifică din priviri fiecare mașină ce intră și iese din cartier.
Și îmi amintesc că această vigilență e ceea ce colegul meu de presă, reporterul Libertății Laurențiu Ungureanu, a descoperit-o „de cealaltă parte”, în taberele de refugiați palestinieni din Cisiordania.
Bărbați, femei și copii israelieni și palestinieni stau cu ochii unii pe ceilalți. Nu sunt temători sau anxioși. Acestea sunt cuvinte pentru alte părți ale lumii. Aici sunt înfricoșați.