„România este ţara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport – în primul rând pe autostrăzi, însă, având în vedere starea deplorabilă a infrastructurii feroviare, trebuie să fim conştienţi că oricând s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia”, avertizează ea.

Cel puțin 57 de persoane au murit în Grecia, pe 1 martie, când un tren cu pasageri, care făcea legătura între Atena și Salonic, s-a ciocnit cu un marfar.

Corina Crețu, actual europarlamentar, avertiza din 3 martie, când un tren de călători a lovit unul de marfă în Teleorman, că România nu a decontat până acum niciun euro din PNRR pentru lucrări în domeniul feroviar.

Acum, după accidentul din gara Galați, ea revine și subliniază, ca măsură de siguranță pentru traficul feroviar, că „este imperios necesară consolidarea capacităţii administrative a CFR în vederea implementării sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS)”.

„Potrivit unui studiu realizat de către Comisia Europeană, niciuna dintre investiţiile semnificative efectuate în sisteme de semnalizare feroviară nu a fost încă dată în folosinţă, punându-se astfel în pericol viaţa pasagerilor şi împiedicând creşterea vitezei de deplasare funcţionale pentru traficul feroviar. Fără un sistem ERTMS funcţional, niciunul dintre proiectele feroviare finalizate nu poate fi considerat ca fiind funcţional”, afirmă Corina Crețu.

Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai
Recomandări
Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai
accident tren galatiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Întreţinerea investiţiilor în domeniul transporturilor este o alt obiectiv foarte important pe care îl menționează fostul comisar european pentru politică regională între 2014 și 2019.

„Este bine cunoscut faptul că bugetele actuale destinate întreţinerii reţelelor rutiere şi feroviare din România nu sunt suficiente. Trebuie să se găsească mai multe surse de finanţare noi pentru întreţinere, cu scopul de a proteja investiţiile din fondurile ESI şi de a asigura o reţea de transport de înaltă calitate în România”, subliniază Crețu.

„În acest sens, este important să se accelereze pregătirea unui portofoliu lărgit de proiecte mature ce ar putea fi finanţate atât din PNRR, cât și din Programul Operațional de Transport 2021-2027 (în valoare de 9,6 miliarde de euro), care nu a fost lansat, deși banii pot fi cheltuiți de mai bine de un an și jumătate”, mai adaugă fostul comisar european.

Patru persoane au fost rănite, iar una dintre ele a decedat la spital, după ce un tren de călători a fost lovit violent de locomotiva care urma să fie cuplată la el, sâmbătă seară în Galați. Directorul CFR Călători a precizat că, din imagini, locomotiva pare să se deplaseze cu 30-35 km/h, în vreme ce viteza la cuplare ar trebui să fie de maximum 10 km/h.

Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”
Recomandări
Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”

Rodrigo Maxim, lider sindicat CFR, susține că accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice. „Era un mecanic cu experiență, dar locomotiva nu l-a mai ascultat. El trebuia să se cupleze la tren. Mergea cu viteză mai mică, însă trenul n-a mai ascultat comanda mecanică. Este o problemă tehnică. Locomotiva a avut probleme. Graduatorul s-a defectat și n-a mai ascultat comenzile. Crește treptele și dă viteză. Ca accelerația la mașină. Multe locomotive au probleme”, a declarat Maxim.

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Iordachi

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic
Adevarul.ro
Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI