I-au picat dinţii şi a ajuns la 40 kg
La prima vedere, Corina (24 de ani), din Bucureşti, pare doar o fată frumoasă, cu părul negru ca abanosul. Când începe să vorbească însă, descoperi, cu tristeţe, că nu mai are dinţi din cauza consumului de droguri care i-a mâncat tot calciul din corp. Mâinile şi gâtul ei poartă semnele heroinei injectabile. “Am început să mă droghez din cauza anturajului. M-am axat pe heroină, pe care o achiziţionam din cartierul Ferentari. M-am injectat până mi-am făcut praf venele de la mâini şi de la gât. Organismul meu a început să cedeze, dinţii mi-au căzut din cauza lipsei de calciu. Am pierdut foarte mult în greutate, cred că ajunsesem la 40 de kilograme. Luam o doză, eram fericită doar cinci minute, apoi agonie pură. Mă zvârcoleam, în camera mea, ca un peşte pe uscat. Ţipam ca o nebună să mă ajute cineva, să-mi oprească suferinţa. Simţem nevoia să mă droghez din ce în ce mai mult. În plus, vedeam oameni şi locuri care nu existau. M-am izolat de toată lumea. Îmi era frică să ies din casă pentru că eram convinsă că încearcă să mă omoare cineva… Am cerut ajutor familiei, care m-a internat aici. Acum, sunt sub tratament şi încerc să-mi refac viaţa. Nu vreau să fiu aruncată într-un sertar la morgă din cauza drogurilor”, spune Corina.
«Mama mi-a dat 300.000 de euro pentru droguri»
Vlad, un alt pacient internat la clinica din Brebu, are 24 de ani şi este din Bucureşti. Nu poate să se concentreze prea mult timp şi este, încă, apatic. “Timp de patru ani, am consumat majoritatea drogurilor de pe piaţă, inclusiv heroină. O cumpăram din cartierul Pantelimon cu 50 de lei doza. Mă injectam de două-trei ori pe zi. Mama, săraca, din disperare, mi-a trimis, din Italia, 300.000 de euro, pentru droguri, doar ca să-mi fie bine. Într-un final, nu a mai avut. Atunci, am început să fur. Am fost şi arestat de câteva ori. Din cauza drogurilor, au început să mă doară oasele, capul, mi-am pierdut luciditatea. Alergam fără ţintă, noaptea, pe străzi, să găsesc un dealer. Riscam tot, dădeam orice pentru o doză. Voiam să uit, să zbor, să mor… Fratele meu m-a luat de mână şi m-a adus la Brebu. Sper, când voi ieşi de aici, să nu mă mai întorc niciodată în lumea drogurilor”, ne-a dezvăluit Vlad.
«Copilul meu e cu nervii la pământ»
Roxana e o mamă care a văzut cum băiatului ei, în vârstă de 18 ani, i se scurgea viaţa din trup din cauza drogurilor. “A consumat etnobotanice. Era extrem de nervos, paranoic… Când l-am întrebat de ce se droghează, mi-a răspuns că-i mult mai frumos să viseze decât să înfrunte viaţa. Copilul meu e cu nervii la pământ şi are probleme mari cu inima”, ni s-a destăinuit Roxana.
Recuperarea durează jumătate din perioada de consum
Gabriela Neguţescu este psiholog la Centrul de recuperare din Brebu. Aceasta susţine că perioada de recuperare a unui dependent de droguri este de jumătate din perioada de consum. “Dacă, de exemplu, un consumator a luat droguri timp de un an, asta înseamnă că tratamentul trebuie să dureze măcar şase luni. Din păcate însă, cei mai mulţi dintre consumatorii de stupefiante pleacă acasă după o lună-două de tratament. Familiile lor nu au posibilităţi materiale să-i ţină internaţi în centre particulare până când pericolul de a se reapuca de droguri este îndepărtat definitiv. Foarte mulţi dintre pacienţii mei nu au avut tăria să spună NU drogurilor când au ieşit de aici. Îmi dau seama de acest lucru pentru că nu-mi mai răspund la telefon”, ne-a spus psihologul.
Cu 1.000 de euro/lună, poţi scăpa de dependenţă
În spitale, drogaţii sunt internaţi între 7 şi 21 de zile, să-şi facă sevrajul (n.r. – curăţarea fizică), apoi, din lipsă de fonduri, sunt externaţi. “La serviciul de urgenţe s-au prezentat, de la începutul anului, 3.700 de tineri dependenţi de droguri . E alarmant pentru că, după ce au fost stabilizaţi, au ajuns din nou în stradă”, ne-a dezvăluit Gigel Lazăr (foto), preşedinte executiv al organizaţiei antidrog CIADO, care şi-a suspendat activitatea din lipsă de fonduri. În acest moment, singura şansă o reprezintă clinicile particulare. Există însă şi un inconvenient, major de altfel: preţul piperat al tratamentului, care este cuprins între 600 şi 1.000 de euro pe lună.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro