Corina este exemplul elocvent că trebuie să îți urmezi visul și să faci ceea ce îți place. Artista și-a dorit dintotdeauna să facă muzică, iar Universul a lucrat în favoarea ei. Cu toate că a absolvit două facultăți și planurile îi erau, inițial, altele, domeniul muzical este cel care a atras-o și în care se exprimă și se simte cel mai bine.
“Am terminat liceul economic, finanțe-contabilitate, după aceea, am absolvit Facultatea de Management, unde sunt și licențiată, și Facultatea de Drept. Mi-am dat lucrarea de licență, la oral, cu domnul Ponta. Pe vremea aceea, nu era în politică și era foarte simpatic, foarte înțelept și înțelegător cu noi. Am luat 9”, a declarat Corina, pentru Libertatea.
Corina: “Nu m-aș regăsi înconjurată de hârțoage, în birou”
Până să se apuce de muzică și să ia ore de canto cu Crina Mardare, Corina a studiat și Dreptul. Chiar își făcuse un plan în acest sens, însă nu a apucat să îl pună în practică.
“Voiam să îmi deschid un birou notarial, să mă specializez în consultanță juridică. Nicidecum nu mi s-ar fi potrivit… Am fost una dintre privilegiatele care, în final, a făcut ceea ce și-a dorit. Eu de mică mi-am dorit să devin actriță și cântăreață. Fiind o fire destul de rebelă, dar și ușor timidă, eram în anul al treilea la Management și, în paralel, am început și Dreptul. În anul al doilea la Drept… nu știu, m-am răzvrătit, așa, și mi-am dat seama că nu m-aș regăsi înconjurată de hârțoage, într-un birou și că vreau să fac ceea ce îmi place cu adevărat”, ne-a povestit artista despre schimbarea bruscă pe care a făcut-o.
O schimbare care i-a priit din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Acum, vedeta duce o viață de lux.
Corina își susține fiul să facă baschet de performanță
Observând din propria experiență că muzica este viața ei, artista este extrem de atentă la dorințele fiului său, Robin. Băiatul face baschet de performanță și se bucură de susținerea celebrei sale mame. Ea merge cu el la diverse competiții, atât în țară, cât și în străinătate și trăiește la maximum fiecare meci.
“Cred că este foarte important ca, atunci când simți ceva, să faci ceea ce îți dorești. E bine să ne educăm copiii în spiritul acesta și să îi susținem. Este foarte important ce își doresc atunci când sunt mici, părinții ar trebui să îi asculte mai mult, să fie atenți la lucrul acesta, pentru că, de multe ori, noi le dăm foarte multe opțiuni, dar nu suntem atenți la ce sunt ei mai talentați și la ce fac cu mai multă pasiune”, a subliniat artista.
Foto: Instagram
Citește și:
VIDEO/ Ileana Badiu a descoperit secretul anti-aging. „Fac și greșeli, excese și pierd nopțile, dar încerc să păstrez un echilibru”