„Azi, 02.01.2024, față de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore”, se arată în comunicatul Parchetului.

Acuzațiile procurorilor sunt de „distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”, iar în dosar mai sunt cercetați atât fostul primar din comuna Gura Vadului, cât și actualul primar, sub acuzația de fals intelectual și abuz în serviciu.

Pensiunea Ferma Dacilor, mistuită de incendiul din 26 decembrie, aparține firmei în care Cornel Dinicu este patronul de facto, aceasta revenindu-le în acte lui Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, reținuți alături de Dinicu. Despre Ristin și Ilie, procurorii spun că sunt „administratori în fapt”.

Sursa probabilă a incendiului de la Ferma Dacilor este „efectul termic al curentului electric”, au mai precizat procurorii în comunicat. Altfel spus, o încălzire excesivă generată de curentul electric care a trecut printr-un dispozitiv sau un echipament.

Autoritățile au găsit 7 cadavre, al optulea este în curs de identificare

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie. Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia. Ei au fost identificați pe baza probelor ADN.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Deocamdată au fost găsite carbonizate șapte persoane, iar a opta victimă nu a fost confirmată decedată oficial, dar au fost identificate fragmente de os care au fost trimise la laborator pentru expertiză.

Pe 26 decembrie, ISU Prahova a anunțat că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu, iar o zi mai târziu, șeful DSU, Raed Arafat, a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru. Tot Arafat a spus că foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor în 2019 au fost nevoiți să se pensioneze după mai multe sesizări.

Pe 29 decembrie, autoritățile au anunțat primele concluzii în urma controlului făcut la ISU Prahova după incendiul de la Ferma Dacilor. Potrivit adjunctului IGSU, fostul prim-adjunct ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica documente și stabilea în funcție de interesele proprii sancțiunile care trebuiau aplicate, iar șeful DSU, Raed Arafat, a spus că Ferma Dacilor trebuia închisă în 2019.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (47)

chiruleonard   •   03.01.2024, 12:37

Ramane de vazut sa aflam care a fost cauza...

Pisicuta10   •   03.01.2024, 11:30

Nu a mai apucat sa aducă lupi la fermă, Era ceva de nu se putea. Rupere Bobită !

Simona.T   •   03.01.2024, 09:26

inca o ancheta si un proces fara sfarsit, finalizate cu o prescriere

Vezi toate comentariile (47)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Horoscop rune săptămâna 11-17 noiembrie. Mihai Voropchievici anunță bătălii și dispute pentru două zodii! Vești incredibile pentru alți 3 nativi
FANATIK.RO
Horoscop rune săptămâna 11-17 noiembrie. Mihai Voropchievici anunță bătălii și dispute pentru două zodii! Vești incredibile pentru alți 3 nativi
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI