Dinicu a fost adus pentru a asista la investigațiile desfășurate la fața locului, în prezența oamenilor legii. Aceasta este o nouă etapă în ancheta începută luna trecută și în care procurorii continuă să adune probe și informații pentru a înțelege circumstanțele exacte ale incendiului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor rămâne în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, a decis luni, 29 ianuarie, Judecătoria Ploieşti. Astfel, Dinicu va sta în spatele gratiilor până pe 2 martie. Decizia instanței nu este definitivă. De asemenea, cei doi interpuşi prin care Dinicu administra pensiunea, Adelina Ilie şi Adrian Ristin, rămân în arest la domiciliu. Și cei doi inculpați pot contesta decizia instanței.

Pensiunea Ferma Dacilor aparține firmei în care Cornel Dinicu este patronul de facto, aceasta revenindu-le în acte lui Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie. Despre Ristin și Ilie, procurorii au spus că sunt „administratori în fapt”. Pe 3 ianuarie, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv, iar cei doi administratori au fost plasați în arest la domiciliu.

Opt morți în incendiu, șir de ilegalități

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie 2023. Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.

Pe 26 decembrie, ISU Prahova a transmis că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu, iar o zi mai târziu, șeful DSU, Raed Arafat, a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru. Tot Arafat a spus că foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor, în 2019, au fost nevoiți să se pensioneze după mai multe sesizări.

Pe 29 decembrie, autoritățile au anunțat primele concluzii în urma controlului făcut la ISU Prahova. Potrivit adjunctului IGSU, fostul prim-adjunct ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica documente și stabilea în funcție de interesele proprii sancțiunile care trebuiau aplicate, iar șeful DSU, Raed Arafat, a spus că Ferma Dacilor trebuia închisă în 2019.

Cauza probabilă a incendiului de la Ferma Dacilor este „efectul termic al curentului electric”, au precizat procurorii. Altfel spus, o încălzire excesivă generată de curentul electric care a trecut printr-un dispozitiv sau un echipament.

 
 

Urmărește-ne pe Google News