«O cam luase niţel razna»

Practic, noul prim-ministru se înscrie în aşa-numita categorie a “decreţeilor”, adică a celor două milioane de copii născuţi între 1967 şi 1972, după ce Nicolae Ceauşescu a dat celebrul decret 770, din 1 octombrie 1966, prin care erau interzise avorturile, cu excepţia celor necesare din punct de vedere medical.
Ca sfat de viaţă, mama premierului n-a stat prea mult pe gânduri, dezvăluind că băiatul ei are obiceiul de a se da mare uneori: “Victor cam are tendinţa asta, să se umfle în pene, dar are şi tăria să recunoască acest defect al lui, ceea ce e mare lucru. Când a ajuns şeful Corpului de Control al Guvernului, cu ani în urmă, o cam luase niţel razna, am avut de tras ca să îl aducem înapoi, cu picioarele pe pământ, dar am făcut-o şi apoi râdea şi el de situaţie. Probabil aşa e când eşti foarte tânăr şi ajungi în funcţii înalte”.

Traian Băsescu l-ar fi vrut ginere pe Victor Ponta

Liderul PSD a povestit pe blogul personal prima întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, cel care l-a nominalizat ca premier. Ponta spune că s-a văzut cu şeful statului la o emisiune TV, când el era şeful Corpului de Control în Guvernul Năstase şi Băsescu primarul Capitalei. “M-a bătut pe umăr ca şi când eram vechi prieteni, mi-a spus că-i plac băieţii tineri şi serioşi ca mine, că îmi vede un viitor luminat. Mi-a mai zis că are două fete nemăritate, dar păcat că sunt însurat”, a povestit Victor Ponta.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News