Pandemia de coronavirus, care are ca origine provincia Hubei a Chinei, a oprit activitatea celei de a doua economii a lumii ca mărime, pe măsură ce carantina severă impusă de Beijing a oprit fabricile, transporturile și mall-urile.

În timp ce aceste restricții sunt ridicate treptat, măsuri similare luate în alte economii mari ale lumii lovite de pandemie au înrăutățit drastic perspectiva cererii la nivel global, ceea ce ar lovi uriașul secto de exporturi al Chinei.

Politica fiscală, rol decisiv

Analiștii se așteaptă ca Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei să scadă cu 6,5% în trimestrul ianuarie-martie, comparativ cu anul precedent, arată un sondaj făcut de Reuters printre analiștii economici. Acest lucru ar face să dispară o creștere de 6% din al patrulea trimestru din 2019, și ar marca prima scădere de PIB din cel puțin 1992, când au început să fie stocate date oficiale despre PIB pe trimestre.

„Este dificil să vezi, acum, o reluare rapidă a economiei Chinei, ținând cont de impactul pandemiei. Creșterea economică o să depindă de cât de puternice vor fi politicile de stimulare. Politica fiscală va juca un rol principal în timp ce politica monetară va fi modest-expansivă.”

Wang Jun, economist-șef al Băncii Zhongyuan cu sediul în Beijing :

Estimările celor 57 de analiști sondați de Reuters au variat între limitele unei contracții de 28,9% din PIB și unei creșteri de 4% în primul trimestru.

Scădere de 9,9% – trimestru la trimestru

De la trimestru la trimestru, analiștii așteaptă o scădere de PIB cu 9,9% în perioada ianuarie-martie, față de o creștere de 1,5% în trimestrul precedent.

Este așteptată o încetinire a creșterii economice a Chinei de la 6,1% în 2019 la 2,5% în 2020, arată un alt sondaj Reuters. Acest rezultat ar fi cel mai slab din 1976, anul final al decadei „Revoluției Culturale”.

China va face publice datele despre PIB pe primul trimestru vineri, odată cu producția industrială pe martie, vânzările retail și investițiile în active fixe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News