Marile lanțuri de supermarketuri sunt primii câștigători ai pandemiei. În timp ce multe dintre celelalte ramuri din economie sunt închise, lanțurile de magazine alimentare rămân vitale pentru populația aflată în izolare.

Reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) au declarat că vânzările au crescut la declanșarea stării de urgență cu 30%, atingând nivelul înregistrat de Crăciun.

În România, cele mai mari lanțuri sunt Kaufland, Carrefour, Auchan, Cora, Lidl, Mega Image și Penny.

Unele dintre acestea, precum Carrefour, Cora și Kaufland au și posibilitatea comandării online de produse, iar comenzile online au fost atât de mari, încât site-urile comercianților au fost blocate o bună bucată de vreme.

Aplicațiile pentru mâncare

Aplicațiile pentru comenzi de mâncare au fost, la rândul lor, luate cu asalt de populația izolată acasă.

Aplicația Bringo dădea erori în urmă cu o lună, iar aplicațiile de mâncare, precum Glovo, Food Panda, Takeaway nu funcționau bine la începutul stării de urgență, când, din cauza cererii mari, clienții găseau curieri cu greu.

Între timp, situația s-a stabilizat.

Curier pe bicicletă / Hepta

Unele aplicații de livrare de mâncare au semnat și acorduri cu hipermarketuri. Spre exemplu, produsele comandate din Kaufland pot fi livrate prin Glovo.

Farmaciile

Farmaciile au devenit, la rândul lor, foarte căutate. Oamenii au luat cu asalt lanțurile de farmacii pentru a căuta măști chirurgicale, mănuși, dezinfectanți și paracetamol. Și prețurile acestora au crescut. Măștile se vând acum cu 5-6 lei bucata, în timp ce înainte de pandemie se găseau la 50 de bani.

Coadă la farmacie. Foto Eli Driu

Pe lângă acestea, se mai caută în România Euthyrox – un medicament necesar bolnavilor de tiroidă. Autoritățile au declarat, recent, că 150.000 de cutii au fost aduse în România, dintre care 54.000 au fost deja distribuite în farmacii.

Retailerii online

Unii dintre cei mai mari câștigători ai pandemiei sunt retailerii online, atât la nivel național, cât și mondial.

În România, eMAG – cea mai mare companie de profil – a înregistrat comenzi de 10 ori mai mari pentru segmentul de supermarket, dar și vânzări duble la laptopuri și tablete, pe fondul lucrului de acasă. Au mai crescut și vânzările de televizoare cu 30%, tot datorită statului acasă.

La nivel mondial, gigantul american Amazon a anunțat angajarea a 75.000 de oameni, după ce a mai angajat recent alte 100.000 de persoane, ca urmare a cererii mari. Astfel, acțiunile Amazon au ajuns la un nou maxim istoric, iar valoarea de piață a companiei a ajuns la 1.140 miliarde de dolari. Averea lui Jeff Bezos, fondatorul companiei, a crescut cu 24 de miliarde de dolari, până la 138 de miliarde.

Companiile de telecomunicații

Furnizorii de internet și telecomunicații sunt alți beneficiari ai situației. Traficul de internet fix a crescut cu 20,9% în ultima săptămână din martie, iar cel în rețelele mobile, cu 12%, potrivit datelor ANCOM, autoritatea din domeniul telecomunicațiilor.

Concomitent, traficul de voce a urcat cu 22% în rețelele mobile și cu 22,7% în rețelele de telefonie fixă.

Creșterile vin atât ca urmare a muncii de la distanță și derulării orelor online de către elevi, cât și datorită divertismentului online.

Conferințe online

Furnizorii de softuri pentru videoconferințe online au consemnat, la rândul lor, creșteri explozive.

Gigantul american de rețelistică Cisco a anunțat că a ajuns la 324 de milioane de utilizatori pentru sistemul său de videoconferințe WebEx. Acesta a înregistrat o rată de creștere de 4 ori în Europa, de 3,5 ori în Asia – Pacific și de 2,5 ori în cele două Americi.

Un alt furnizor este compania Zoom, tot din SUA, care a crescut de la 10 milioane de utilizatori, în luna decembrie, la 200 de milioane în luna martie.

De asemenea, Microsoft Teams a crescut de la 32 de milioane de utilizatori, câți avea pe 11 martie, la 44 de milioane de utilizatori zilnici.

Filme online

Un alt mod în care oamenii își petrec izolare îl constituie vizionarea de filme pe internet.

Netflix este principala destinație a pasionaților de filme, la nivel mondial. Reprezentanții Vodafone precizau recent pentru Libertatea că traficul a crescut cu 40% în rețeaua UPC pentru serviciul Netflix, iar creșteri s-au consemnat și în rețelele RCS-RDS și Telekom.

Foto Hepta

La nivel mondial, Netflix a ajuns la 182,9 milioane de abonați, adunând 15,8 milioane numai în ultimul trimestru, dublu față de normal, datorită pandemiei.

Alte servicii online de streaming sunt deținute de Amazon și Apple.

Disney și-a lansat, la sfârșitul anului, trecut propriul serviciu, iar recent acesta s-a extins inclusiv în Europa și India, și a ajuns la nivel mondial la 50 de milioane de utilizatori, după ce în februarie avea 28 de milioane la nivel mondial. Un competitor este și HBO, deținută de WarnerMedia.

Jocuri online

În domeniul jocurilor online, platforma Steam (deținută de Valve), care distribuie jocuri pentru PC, a consemnat 20,3 milioane de utilizatori în data de 16 martie, un nou record zilnic.

Concomitent, platformele Play Station Network (deținută de Sony) și Xbox Live (deținută de Microsoft), au avut probleme în anumite zile, din cauza aglomerației de jucători pe consolele video.

Cele mai populare jocuri online sunt Fortnite și Call of Duty: Warzone.

Și platforma Twitch, unde sunt transmise jocuri online, a crescut: numărul de jucători care transmiteau concomitent a ajuns la 1,43 de milioane, în creștere cu 12%. Twitch este deținută de Amazon.

YouTube a înregistrat la rândul său o creștere de 15% a traficului, potrivit New York Times. Compania este deținută de Google.

Cine a pierdut: baruri, restaurante, turism, aviație

Dacă aceștia sunt câștigătorii, pierzătorii sunt însă mult mai mulți.

Barurile și restaurantele au fost primele închise de autorități în lumea întreagă. De asemenea, turismul și sectorul aviatic, aflate în strânsă legătură, sunt într-o criză profundă.

Din cauza virusului, oamenii nu mai călătoresc, ba chiar își anulează concediile pregătite pentru acest an. Un articol din Foreign Policy arăta cât de dependente sunt anumite state de încasările din turism: Thailanda (22%), Filipine (21%), Mexic (16,1%), Spania (14,9%), Italia (13%), Turcia (11,6%), China (11%).

În cifre brute, țările care fac cei mai mulți bani din turism sunt: SUA (214 miliarde de dolari), Spania (81,5 miliarde), Franța (65,5 miliarde), Thailanda (63 de miliarde), Marea Britanie (51,9 miliarde), Italia (49,3 miliarde).

Și sectorul aviatic se află într-o adevărată luptă pentru supraviețuire. Organizația aviatică IATA, care grupează 290 de companii aeriene, a estimat zilele trecute că domeniul va pierde venituri de 314 miliarde de dolari în acest an, ceea ce înseamnă 55% din veniturile din 2019.

Industria și construcțiile, afectate

Industria și construcțiile sunt alte sectoare afectate puternic. Potrivit datelor Ministerului Muncii din România, din 970.000 de contracte de muncă suspendate la data de 15 aprilie, un număr de 317.000 erau din industria prelucrătoare. Alte 176.000 erau din comerț și service-uri auto, în timp ce 105.000 erau din domeniul hotelier și al restaurantelor.

În privința contractelor încetate, din cele 226.000 de persoane care au ajuns în șomaj, un număr de 43.000 erau din comerț, 39.000 din industria prelucrătoare și 30.000 din construcții.

La nivel mondial marii producători de automobile și-au suspendat producția, iar același lucru s-a întâmplat în România și cu Dacia și cu Ford. Între timp, Dacia a anunțat reluarea lucrului din 4 mai, după șase săptămâni de pauză, după ce o serie de activități au fost repornite din 21 aprilie, în echipe restrânse.

Tot din 4 mai va reporni și Ford uzina de la Craiova.

La nivel european, Volkswagen a amânat reluarea producției pentru 19 aprilie, însă Kia a repornit uzina din Slovacia.

Băncile vor avea de furcă

În același timp și situația băncilor pare că se va deteriora la nivel global, din cauza companiilor și persoanelor care nu vor mai putea să își plătească ratele.

În România, Guvernul a adoptat o facilitate care permite persoanelor fizice și firmelor să își amâne ratele, dar băncile sunt acuzate că le pun bețe în roate clienților și nu aprobă dosarele sau nu răspund.

La nivel mondial, acțiunile băncilor au scăzut masiv pe burse în luna martie, din cauza îngrijorărilor privind evoluția economiilor mondiale.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News