Alte șapte cadre medicale din Deva au fost infectate cu coronavirus. Ele fac parte din lotul celor 18 asistente din secțiile de Psihiatrie și Dermatologie, trimise pe 1 aprilie să-i îngrijească pe bolnavii oncologici infectați cu Covid-19.
”În această dimineață au venit rezultatele testării, iar șapte asistente sunt infectate cu coronavirus. Este o chestiune de timp până se vor îmbolnăvi și celelalte. Printre ele se află și o colegă ce s-a întâlnit cu ministrul Sănătății alaltăieri, când acesta a venit la spital, să vadă care este situația”, au declarat, pentru Libertatea, cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență Deva.
Libertatea a scris, recent, despre cum au fost infectați pacienții de la Oncologie și cadrele medicale din Deva.
Dosar penal pentru divulgare de informații
Cadrelor medicale le este teamă să povestească mai multe. Întreg personalul medical a fost pus să semneze o hârtie prin care iau la cunoștință faptul că se vor alege cu dosar penal dacă îndrăznesc să divulge informații din interiorul unității medicale.
”Suntem amenințați cu pușcăria! Nu mai trăim într-un stat liber. Nu mai avem voie să spunem despre neregulile de aici.”
Angajați ai SJU Deva:
În data de 02 aprilie 2020, Libertatea a scris cum cele 18 asistente medicale au fost chemate de acasă printr-un mesaj pe WhatsApp și nu li s-a făcut niciun instructaj.
Drept instruire, li s-au trimit filmulețe de pe YouTube, în care li s-a explicat cum ar trebui să se îmbrace și cum ar trebui să facă decontaminarea. Nu aveau circuit epidemiologic, iar dezbrăcarea de echipamentul de protecție avea loc în curtea spitalului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro