Avea febră care nu se diminua cu nici un medicament, tuse seacă, dureri musculare puternice și un alt indiciu important: călătorise în afară. I s-au dat antibiotice și nu i s-a recomandat izolarea.
Informațiile epidemiei misterioase din China veniseră toată luna decembrie, dar abia în ultima zi din an, China a raportat focarele de pneumonii în Wuhan și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor trimite statelor membre avertizări abia pe 17 ianuarie.
Câteva zile mai târziu, Institutul pentru Sănătate Publică din România publică pe site-ul său recomandări pentru medici o evaluare de risc cu privire la coronavirus.
Sunt fericiții câștigători ai unor anticorpi care îi vor feri mai departe de acest lucru.
Managerul Ioan Imbri:
Managerul Spitalului Victor Babeș pare derutat de acest calendar al informărilor și susține că medicii din spitalul său ar fi știut din decembrie de coronavirus și prin urmare, nu se poate să fi existat aceste cazuri.
Dar dacă totuși ar fi existat, pacienții ar trebui să se bucure, pentru că s-au imunizat deja. „Și dacă le-a trecut, sunt fericiții câștigători ai unor anticorpi care îi vor feri mai departe de acest lucru”, a spus Ioan Emilian Imbri pentru Libertatea.
Cum a început aventura
Era finalul lunii noiembrie, când Marius a plecat cu soția sa într-o minivacanță la târgurile de Crăciun din Praga, Cehia și din Dresda, Germania. „Vă zic, în Praga și Desdra era plin de turiști, nu puteai să arunci un ac. Ar fi prea mare coincidența să nu fie coronavirus”, spune bărbatul.
În a șasea zi s-a simțit rău și a decis să revină în țară.
„Am stat vreo patru zile cu febră, m-am dus la Spitalul Sfântul Pantelimon, am stat vreo patru ore acolo, mi s-a pus un diagnostic: amigdalită acută, în contextul în care am amigdalele scoase de când aveam 6 ani”.
”M-au ținut pe perfuzii, mi-a scăzut febra. Aveam 39 cu patru, 39 cu 3. Am venit acasă, am stat trei zile, apoi luni m-am dus la «Babeș». La «Babeș» am fost internat, mi s-au făcut făcut analize, aveam tot așa febră mare”, povestește bărbatul de 46 de ani.
A venit la spital și un român care fusese în China
Exact în ziua în care eu m-am internat, un coleg de salon a venit cu ambulanța de la Giurgiu, era tânăr, la 30 și ceva de ani. El a fost la un schimb de experiență în China, era ceva agricultor. Aceleași simptome ca mine. Aveam febră, tușeam, mă durea tot corpul”.
Așadar doi bărbați cu aceleași simptome și care reveniseră recent din călătorii în străinătate nu au ridicat nici o suspiciune personalului medical.
„Mi-am revenit, dar în continuare am rămas cu niște dureri în piept de atunci”
Bucureșteanul nu mai ajunsese în spital pentru nimic de aproape 30 de ani și acum nu înțelegea ce se întâmplă. Medicul i-a spus că a luat o bacterie, nu se știe care, și a primit antibiotice pentru o pneumonie bilaterală. Bărbatul a cerut externarea după patru zile și a primit încă 21 de zile de antibiotic ca tratament.
„Până în ziua cu Revelionul eu am luat antibiotic”, își amintește bărbatul. Tot atunci, în ultima zi din an, China transmitea OMS că are focare de infecție cu coronavirus în Wuhan.
„Acum, punând cap la cap toate lucrurile și simptomele, tind să cred că același lucru l-am avut și eu. De revenit mi-am revenit, dar în continuare am rămas cu niște dureri în piept de atunci”, spune Marius.
A cerut să fie externat după patru zile, pe proprie răspundere. Nu i-a recomandat nimeni să stea izolat. „Eu le-am spus că am bilete pentru Revelion și mi-au zis că ar fi mai bine să nu plec, dar nu mi-au zis de izolare, că ar fi ceva contagios, nu mi-au spus nimic. Eu am și un program de muncă mai de izolare, lucrez de acasă, am aceeași rutină, nu mă întâlnesc cu mulți oameni. Soția mea a avut și ea simptome cam trei zile, după care și-a revenit”, mai spune bucureșteanul.
Managerul de la “Victor Babeș”: “Noi știam din decembrie”
Managerul Spitalului |Dr. Victor Babeș, Ioan Emilian Imbri, crede că ar fi mai bine ca pacienții care consideră că au avut coronavirus să facă o cerere în scris spitalului și li se va răspunde oficial.
“Noi știam în decembrie de această efecțiune, care este dinainte de decembrie. China recunoaște acum că era din septembrie-octombrie. Noi prin decembrie cam știam că există și știam și care erau în decembrie punctele roșii sau galbene. Așa multă lume o să zică. Dacă Doamne-ajută oamenii ăștia se simt bine acum, sigur vă spun că n-a fost asta”, spune managerul.
Italia are și ea suspiciuni că epidemia a început mai devreme, nedepistată
Și Italia pune la îndoială acum faptul că Mattia, tânărul din Codogno, ar fi fost cu adevărat pacientul 1.
Medici din Piacenza povestesc cum din decembrie au început să aibă cazuri de pneumonii atipice și personal medical cu simptome. Într-o clinică privată din Piacenza, în zona lombardă, au fost trimiși acasă în ianuarie 150 din totalul de 250 de medici și infirmiere pentru că prezentau simptome. La sfârșitul lui ianuarie, cazurile în Italia ar fi fost mult mai multe, dar nimeni nu le raporta, arată jurnaliștii de investigație de la Rai 3.
În plus, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Campus Bio-medico din Roma, virusul ar fi început să se răspândească la jumătatea lui noiembrie.
Confirmă și cercetătorii din Zurich, care adaugă și că potrivit calculelor pe care le-au făcut, deși oficialii chinezi spuneau pe 23 ianuarie că au mai puțin de 600 de cazuri, numărul era cuprins între 2.000 și 20.000.
Din noiembrie până la finalul lunii ianuarie, când au apărut primele informări oficiale de la OMS și de la Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, virusul a putut circula liber prin aeroporturi și târguri de Crăciun, pe la petreceri și alte reuniuni.
Până când Italia să închidă zborurile spre Wuhan, la final de ianuarie, ajunseseră deja pe Aeroportul Fiumicino din Roma peste 200.000 de pasageri și alte 125.000 din alte zone ale Chinei, în cele două luni.