Cercetătorii chinezi sunt pur și simplu terifiați
de viteza cu care noul virus se răspândește în spații închise, după ce au fost
descoperite peste 500 de noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 în închisori de
pe teritoriul țării.

Nouă oficiali, membri ai Partidului Comunist, și 2 directori de penitenciare din trei provincii chineze au fost înlăturați din funcție de puterea de la Beijing, ca urmare a faptului că nu au luat măsuri pentru a împiedica îmbolnăvirea a atât mulți deținuți. Xie Weijun, șeful Departamentului de Justiție din Shandong, este una dintre persoanele destituite.

Cele mai multe îmbolnăviri, la închisoarea pentru femei din Wuhan

Cea mai afectată de îmbolnări e închisoarea pentru femei din Wuhan, orașul din provincia Hubei în care a izbucnit epidemia de coronaviroză; acolo au fost raportate 230 de îmbolnăviri.

Alte 41 de cazuri din totalul de îmbolnăviri
din penitenciare s-au raportat la închisoarea Hanjin din Shayang, tot în provincia
Hubei.

34 de cazuri au fost raportate în penitenciarul
Shilifeng din estul provinciei Zhejiang.

Șapte gardieni și 200 de deținuți au fost
depistați cu coronavirus la teste și în închisoarea Rencheng, din estul
provinciei Shandong.

Wu Lei, directorul administrativ al penitenciarului
din Shandong, a declarat că bilanțul îmbolnăvirilor înregistrate în spatele
gratiilor “arată că planul de prevenție nu funcționează,
iar măsurile luate de autorități nu sunt eficiente”.

Urmărește-ne pe Google News