Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri 104 cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 30.705 teste – 18.032 de teste RT-PCR (8.878, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.154, la cerere) și 12.673 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 43 de persoane au fost reconfirmate.
Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.983 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).
1.044.687 de pacienți au fost declarați vindecați.
Cea mai mare incidență a virusului este înregistrată în Prahova și Alba (0,21).
19 decese de COVID în ultimele 24 de ore, 53 din perioada august 2020 – mai 2021
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 de bărbați și 34 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Galați, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și municipiul București.
Doar 19 au avut loc în ultimele 24 de ore.
53 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus-menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 4 dintre acestea s-au produs în luna august 2020, 1, în septembrie 2020, 4, în octombrie 2020, 9, în noiembrie 2020, 4, în decembrie 2020, 11, în martie 2021, 13, în aprilie 2021 și 7, în mai 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Iași, Mureș și Sibiu.
Dintre cele 71 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 17 decese, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 23 de decese, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 21 de decese, la categoria de vârstă peste 80 de ani.
68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până astăzi, 16 iunie, 32.028 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS- CoV-2 au decedat.
192 de pacienți, la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 985. Dintre acestea, 192 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 2.695 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.290 de persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 22.727 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 16 iunie 2021 – 104 cazuri noi – 30.705 teste
- Bilanț COVID 15 iunie 2021 – 103 cazuri noi – 29.633 de teste
- Bilanț COVID 14 iunie 2021 – 50 de cazuri noi – 12.076 de teste
- Bilanț COVID 13 iunie 2021 – 69 de cazuri noi – de 15.854 de teste
- Bilanț COVID 12 iunie 2021 – 127 de cazuri noi – 28.411 teste
- Bilanţ COVID 11 iunie 2021 – 103 cazuri noi – 30.239 de teste
- Bilanț COVID 10 iunie 2021 – 133 de cazuri noi – 29.823 de teste
- Bilanț COVID 9 iunie 2021 – 140 de cazuri noi – 28.388 de teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro