În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.276 cazuri noi de persoane infectate cu COVID –
19, cu 2.325 mai multe față de ziua anterioară.
Cele 4.276 de cazuri au fost depistate după efectuarea a 41.795 de teste. Dintre acestea, 13.176 au fost teste RT-PCR (7.281 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.895 la cerere) și 28.619 teste rapide antigenice.
533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 366 de persoane au
fost reconfirmate pozitiv
45 de decese COVID
În ultimele 24 de ore, INSP a raportat raportate 45 decese (29 bărbați și 16 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referință.
Dintre cele 45 decese, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 15 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient nu a prezentat comorbidități.
Până astăzi, 64.958 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat,
398 de persoane internate la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.702 cu 145 mai
puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 398 persoane, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 398 pacienți internați la ATI, 346 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 183 sunt minori, toți fiind internați în secții și cu 33 mai puțin decât în ziua
anterioară.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 29 martie 2022 – 4.276 de cazuri noi – 41.795 de teste
- Bilanţ COVID 28 martie 2022 – 1.951 de cazuri noi- 17.715 de teste
- Bilanț COVID 27 martie 2022 – 1.939 de cazuri noi – 17.908 de teste
- Bilanț COVID 26 martie 2022– 3.100 de cazuri noi – 27.047 de teste
- Bilanț COVID 25 martie 2022 – 3.725 de cazuri noi – 31.744 de teste
- Bilanț COVID 24 martie 2022 – 4.088 de cazuri noi – 34.959 de teste
- Bilanț COVID 23 martie 2022 – 4.521 de cazuri noi – 37.588 de teste
- Bilanț COVID 22 martie 2022 – 5.140 de cazuri noi – 42.939 de teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro