Comentează- Virusul ar fi circulat timp de două luni neîngrădit în Lombardia, spune jurnalista Mihaela Găneț.
- Confuzia din debutul epidemiei, la nivel de decizie și la nivel de comunicare, a arătat că nimeni nu știa ce o să urmeze.
- Comunicarea deficitară a făcut ca oamenii să se relaxeze, după sperietura inițială.
- Ulterior, lumea a înțeles nivelul pericolului, iar acum, imensa majoritate respectă regulile drastice impuse.
- Lecția pentru România e simplă: măsurile trebuie să fie cât mai restrictive, chiar dacă raționale, iar responsabilitatea individuală cât mai mare.
-Cum trăiești, în aceste momente, epidemia de Covid-19? Care ar fi cuvintele care ar descrie cel mai bine situația astăzi?
-Aș spune că ar trebui inventat un lexic nou că să putem descrie prin ce trecem, e un sentiment comun, dar greu de definit. Pentru situația în sine, “distopie” ar putea fi cuvântul potrivit, dacă am lua în calcul doar străzile pustii și megafoanele cu care polițiștii din mașini invită oamenii să stea în casă.
Însă tragediile reale nu sunt în stradă. Nici comparația cu filmul Contagion nu mai ține, în spitale totul e dincolo de orice imaginație a oricărui regizor. Imaginile, emoțiile, lacrimile și mărturiile celor din prima linie și cifrele seci care comunică zilnic tragedia sunt imposibil de a fi transpuse în orice fel de limbaj.
Nici nu știu dacă mai contează faptul că suntem în Lombardia, unde pericolul e cel mai mare, pare că oriunde ai fi și oricât ai încerca să te pui la adăpost, mai devreme sau mai târziu te ajunge din urmă.
Ce e azi în Lombardia poate fi mâine în altă parte și singura opțiune posibilă e să te baricadezi în casă, dar nici asta nu e o garanţie. A sta în casă a devenit de facto obligatoriu, iar a ieși din casă echivalează aproape cu a te condamna singur.
Cei care trebuie să meargă la job sunt cei mai compătimiţi oameni de pe planetă. Ăsta e sentimentul cel puțin, fiecare dintre noi simte că e doar o chestiune de timp. Și e absolut imposibil de făcut vreo previziune despre cât va dura totul.
După ultimele măsuri de lockdown mai mult sau mai puțin total, autoritățile spun că e nevoie de circa două săptămâni ca să se încetinească rata de transmisie în Lombardia, dar poate între timp exploda în altă parte și nimeni nu mai speră și fiecare se așteaptă la ce e mai rău, pentru el sau membrii familiei. Sunt și momente când ne amintim că trebuie să și râdem, dar asta sfidând realitatea.
”S-a explicat că virusul a circulat vreo două luni neîngrădit”
-Italia a devenit cea mai afectată țară din Europa, iar unul dintre motive ar fi acela că măsurile luate de autorități par să fi venit cu întârziere. Care crezi că a fost motivul acestei întârzieri?
-Au fost măsuri luate în etape pentru că era absolut evident că, indiferent de voința autorităților centrale, nu se pot trage brusc obloanele peste tot pentru simplul fapt că oamenii nu vor respecta un set de restricții maximale, și nici nu se pot face dosare penale la milioane de oameni. Așa că s-a preferat strategia în etape, încercând să fie digerat întâi un nivel de restricții ca să se poată trece la celălalt.
Poate că între o etapă și următoarea ar fi putut trece mai puțin timp, dar în Italia sunt multe centre de putere și influențe și lobby-uri și trebuie ținut cont de toate sensibilitățile.
Nu era posibil să se procedeze ca la Wuhan, unde s-a decretat lockdown peste noapte. Un regim autoritar poate impune de sus în jos, în democrație e nevoie de o minimă consultare.
S-a explicat că virusul a circulat vreo două luni neîngrădit și nedepistat, timp în care s-a transmis necontrolat. Pacientul 1 a fost depistat în 21 februarie – un bărbat de 38 de ani care abia a ieșit de curând din terapie intensivă, or încă de la sfârșit de decembrie medicii de familie din zona Codogno observaseră un număr considerabil de pneumonii ieșite din comun la pacienți de cele mai multe ori în vârstă, dar nimeni nu a făcut legătura cu virusul din China.
De altfel, chiar și primul pacient a fost depistat în urma intuiției și curajului unei doctorițe, care a încălcat protocolul și a făcut un tampon pentru că starea pacientului se agrava abrupt.
Practic, e tipica tragedie pentru care nu poate fi atribuită cuiva o vină, dar ne putem întreba dacă se putea acționa mai repede, pentru a învăța, eventual, din greșeli.
”A fost ca un fulger pe cerul senin”
-Am observat dispute politice între guvern și opoziție, guvern și șefii regiunilor, cât de mult a contat acestă ceartă politică, a afectat luarea deciziilor?
-A fost oarece confuzie inițial, și la nivel de decizie, și la nivel de comunicare, nimeni nu era pregătit pentru ce avea să urmeze, a fost ca un fulger pe cerul senin.
Înainte de izbucnirea crizei, soarta guvernului atârna de un fir de ață, Renzi (Matteo, fostul premier, plecat din Partidul Democrat aflat la guvernare, n.r.) era într-un pressing dur pe guvern, nimeni prea înțelegea nimic, dar părea că guvernul Conte 2 își trăiește ultimele zile. Însă criza sanitară a înghețat criza politică și a căzut pe umerii aceluiași guvern să o gestioneze.
Aș spune că la momentul inițial s-a acționat destul de repede, închizând imediat zona Codogno, cea cu pacientul 1, unde a fost primul focar, în Lomdardia, și zona Vo Euganeo, în Veneto, unde fusese prima victimă, un bărbat de 78 de ani.
Problema a fost de comunicare a pericolului, oamenii nu au înțeles ce avea să urmeze, iar văzând disperarea din ultimele zile de pe față premierului, impresia e că nici guvernul nu știa ce îl așteaptă.
Comunicarea deficitară de sus în jos a făcut ca la câteva zile după sperietura inițială oamenii să își schimbe treptat atitudinea. Tot mai mulți au început să creadă că pericolul nu e atât de mare – rata de transmisie nu creștea exponențial, iar cultura muncii e mai puternică decât orice în Nord mai ales (articolul 1 al Constituției italiene definește Italia că fiind o “republică fondată pe muncă”), așa că a câștigat teren ideea că trebuie să meargă economia și apoi cu virusul vedem noi cum facem.
„Marea eroare a primarului din Milano”
Cireașa de pe tort a fost că însuși primarul din Milano a pledat personal pentru slăbirea treptată a restricțiilor, pentru ca ulterior să îndemne oamenii să stea în casă, dar fără să admită explicit că greșise. Însă s-a pierdut timp extrem de prețios, schimbarea de direcție a venit foarte târziu, la circa două săptămâni de la debutul crizei, când rata de contagiere și de decese devenise îngrijorătoare, uneori exponenţială, și predicțiile pe modele matematice anticipau dezastrul de azi.
Există un contact direct și permanent între administrația locală și guvern, dar guvernul și-a luat timp de gândire de fiecare dată mai mult decât situația din teren a cerut-o, dovada evidentă sunt repetatele apeluri publice ale guvernatorului Lombardiei, Fontana, și ale echipei sale, pentru a se accepta un lockdown pe modelul Wuhan pentru a se putea ține sub control rata de răspândire și a câștiga timp pentru a extinde spațiile de primire a pacienților, a pune la un loc resurse şi a recruta personal.
”Imensa majoritate respectă regulile impuse”
-Cum percep oamenii din Italia reacția autorităților și cum se comportă în vremea carantinei? Sunt furioși, speriați? Au înțeles ce le-a comunicat guvernul, au încredere în autorități?
-Cum explicam și înainte, inițial nu s-a luat foarte în serios pericolul, s-a crezut că e vorba doar de o gripă puțin mai problematică. Aș spune că și înțelegerea dimensiunilor problemei a venit în etape, pe măsura restricțiilor tot mai radicale.
A fost nevoie de o comunicare concertată guvern-autorități locale-autorități și personal sanitar-mass media-vedete, ca să înțeleagă că singura soluție este să rămână închiși în casă, dar și ca se evite atât alarmismul, cât și minimalizarea crizei.
Comunicarea a urmate două filoane:
- Unul al rațiunii, s-a explicat mult.
- Altul emoțional, pentru a activa un nivel sănătos de teamă, care să facă oamenii să nu iasă.
- Rezultatul a fost că treptat a început să se recepţioneze mesajul, s-a comunicat că nu vor fi probleme cu aprovizionarea cu alimente și medicamente și încrederea a funcționat, fapt destul de rar pentru italieni, neîncrezători în autorităţi prin natura lor.
Acum toată lumea e doar extrem de speriată, imensa majoritate respectă regulile impuse, mai apar uneori și câteva oi negre, puține, de care au grijă patrulele de poliție să le trimită acasă. Practic acum se poate ieși din casă doar cu declarație pe propria răspundere, cu valoare penală, chiar și pentru a duce câinele la plimbare.
Cine încalcă propria declarație riscă 3 luni de închisoare și 206 euro amendă, se poate ieși doar pentru a merge la serviciu, pentru urgențe medicale, pentru a reveni acasă, dacă cineva a fost plecat mai mult, sau pentru nevoi urgente, și aici intră cumpărăturile, farmacia, plimbat câinele, o mica plimbare (descurajate şi ele) și mers la cineva care are nevoie de ajutor.
Sunt interzise întâlnirile cu rude și prieteni și totul e închis. Practic nimeni nu riscă să declare una și să facă alta pentru că e împânzit de patrule de poliție și carabinieri. Ba chiar s-a ajuns ca și puținii care încă merg la muncă, cei mai mulţi in fabrici, să ceară să rămână acasă, și e de așteptat ca astăzi să se închidă prin decret și activitățile productive, rămânând în picioare doar serviciile de strictă necesitate.
De subliniat ca încă de la apariţia primului caz s-a insistat enorm pe nevoia de a păstra distanţa de minim 1 metru între persoane, oriunde şi oricand.
”Măsurile trebuie să fie cât mai restrictive și să fie luate fără a pierde timp”
-Care crezi că ar fi lecția Italiei pentru România în momentul în care și la noi începe să crească numărul de cazuri?
-Există pentru noi toţi o singură lecție de învățat, repede, o lecţie majoră. Aceea că atunci când avem de a face cu acest tip de pericol măsurile trebuie să fie cât mai restrictive și să fie luate fără a pierde timp și mai ales să fie aplicate fără indulgență.
Firește, măsuri raționale și urmând protocoalele tipice în astfel de situații, dar trebuie acționat contra cronometru. E un virus extrem de contagios și de imprevizibil. Întâi vine viaţa și apoi economia, iar mediul economic trebuie să înțeleagă şi el asta. Vor fi consecințe notabile, locale și globale, sunt inevitabile şi trebuie acceptat.
Dovadă e modelul Wuhan, dar și modelul Codogno, ambele închise imediat și ambele cu rată de transmisie astăzi tinzând spre zero. Opiniile sunt, aici, unanime, nu există alternativă, păcat că nu se poate da timpul înapoi. Cine e deştept învaţă din greşelile altora.
Totodată, e nevoie de multă responsabilitate individuală pentru a respecta recomandările și regulile impuse, democrația nu presupune numai drepturi, ci și obligații. Iar unde nu e responsabilitate, intervine autoritatea. Nu poate face fiecare ce îl taie capul și cine nu înțelege asta trebuie forțat să înțeleagă.
Pericolul rămâne ridicat și trebuie luat mai mult decât în serios și aplicată rețeta cea mai de succes fără a improviza. Aş mai spune că nu trebuie acţionat după ureche. Totodată, trebuie pregătite și spitalele să facă față pentru situația cea mai proastă posibil și mai trebuie şi o imagine clară a resurselor pe care se poate conta. Urmărind declarațiile oficiale, mie personal nu îmi e clar ce simulări se fac și care sunt aşteptările.