În prezent,
la Spitalul Militar din Cluj-Napoca sunt internaţi 14 pacienţi infectaţi cu
SARS-CoV-2 cu forme medii sau severe şi un pacient în stare gravă, la ATI.

Ministerul Apărării Naționale a precizat că structura unității medicale permite organizarea acestui tip de asistenţă medicală, cu asigurarea circuitelor corespunzătoare, având un compartiment de boli infecţioase, un compartiment de pneumofiziologie şi o secţie ATI cu dotare corespunzătoare şi personal înalt calificat, pregătit ca urmare a misiunilor de sprijin în lupta împotriva COVID-19 la care a participat în Suceava şi Iaşi.

În județul
Cluj, incidența infectărilor cu SARS-Cov-2 este foarte crescută, depășind cinci
cazuri la mia de locuitori, capacitatea de îngrijire a cazurilor moderate,
severe şi critice din judeţul Cluj fiind depăşită.

MApN mai
precizează că, începând de sâmbăta trecută, Spitalul Militar din Sibiu preia
pacienţi bolnavi de coronavirus, având destinate în acest sens şase paturi
pentru pacienţii cu forme medii şi cinci paturi ATI, pentru formele severe şi
grave.

La acest
moment, toate cele 11 locuri sunt ocupate de pacienţi, care sunt direcţionaţi
la unitatea medicală militară de Spitalul Judeţean Sibiu.

Și la Iași, secția de COVID-19 a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi şi-a mărit capacitatea de la 16 la 30 de paturi pentru tratarea pacienţilor cu forme medii care necesită suport de oxigen. În acest spital sunt internați 11 pacienți.

De asemenea, 110 studenți din anii II și III ai Institutului Medico-Militar (IMM) își vor desfășura în mod voluntar activitatea, de luni, în cadrul call-center-urilor operaţionalizate de direcțiile de sănătate publice din București și Mureș, pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice. Repartizarea studenţilor voluntari către cele două DSP se va face pe baza nevoilor zilnice de suplimentare a personalului.

Tot pe bază
de voluntariat, 62 de studenţi din anii IV, V şi VI de la IMM Bucureşti şi 17
de la IMM Târgu Mureş s-au înscris pentru a-şi desfăşura activitatea în
spitalele militare din ţară, în facilităţile de tratare sau suport COVID-19 sau
în cele ATI. Repartizarea studenţilor se va face, de asemenea, în funcţie de
nevoile unităţilor medicale.

Urmărește-ne pe Google News