Persoanele care intră pe Aeroportul Otopeni din Italia sunt considerate „persoane asimptomatice care sunt cu risc de infecție cu noul virus”, spune Raed Arafat.
Aceste persoane se împart în două categorii:
1.Categoria celor care nu prezintă simptome de infecție, dar care vin dintr-o zonă din Italia care se află sub carantină.
Localitățile din Italia care se află sub carantină sunt: Asalpusterlengo, Codogno, Castiglione dAdda, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo şi Sanfiorano), unde trăiesc aproximativ 50.000 de persoane, şi de Vo ‘Euganeo din Pavova (Veneto), unde trăiesc circa 4.000 de oameni).
Persoanele care vin din zone de carantină din Italia, intră imediat în carantină când ajung în România
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
2. A doua categorie este cea a persoanelor care nu prezintă simptome și care vin din zone din Italia unde sunt cazuri de infecție cu coronavirus.
„Acestor oameni le recomandăm să se izoleze acasă timp de 14 zile. Ei nu intră în carantină”, spune Raed Arafat.
Secretarul de Stat ține să menționeze că decizia de a pune oamenii în carantină sau nu se face conform metodologiei Organizației Mondiale a Sănătății și se supune regulilor care se aplică în toată Uniunea Europeană.
Aplicăm aceleasi reguli ca în Italia. Nu putem să aplicam mai mult decât ce face UE. Facem chiar și un pic în plus, pentru că avem comunitatea noastră care se întoarce
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
„Toate persoanele care prezintă simptome de infecție merg la spital”
În urma analizelor de la spital se confirmă dacă e vorba de coronavirus sau nu, iar pacientul este tratat în funcție de ce s-a descoperit, explică Arafat.
Cine nu intră în carantină
Cei care vin din zonele neafectate nu intră în carantină.
„Dacă vine cineva din Roma, nu intră în carantină. Intră în carantină doar cei din cele 10 orașe despre care colegii din Italia au zis că intră în carantină”, a mai adăugat Raed Arafat.