“Referendumul local nu este un moft, ci este despre o comunitate care vrea să lupte eficient împotriva pandemiei și să se dezvolte.
Oricât de bune ar fi măsurile luate la nivel central, există un specific local. Bacăul are, din păcate, mai multe infectări cu noul coronavirus decât alte municipii din România.
De aceea, trebuie să găsim soluții pe plan local care să vină în completarea celor de la București. Nu mă refer la coerciție, ci la idei inteligente care să vină din consultarea specialiștilor și a mediului socio-economic”, a scris primarul Bacăului pe Facebook.
Referendumul local nu este un moft, ci este despre o comunitate care vrea să lupte eficient împotriva pandemiei și să se...
Publicată de Lucian Daniel Stanciu Viziteu pe Luni, 9 noiembrie 2020
Acesta mai precizează că a propus ca referendumul să aibă loc în ziua alegerilor parlamentarilor ca “să iasă cât mai ieftin”.
Propunerea sa trebuie votată de Consiliul Local Bacău, convocat în ședință extraordinară pentru vineri, și să treacă de controlul de legalitate al Prefecturii.
Pentru referendumul pe care Viziteu vrea să îl organizeze în 6 decembrie, sunt propuse două întrebări, potrivit Ziarului de Bacău:
- Sunteți de acord cu implementarea pe raza municipiului Bacău a unor măsuri suplimentare pentru scăderea numărului de infectări COVID-19?
- Sunteți de acord cu resistematizarea domeniului public la standarde europene pentru a crea noi spații verzi, parcări și locuri de joacă?
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro