Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți un nou bilanț sumbru al epidemiei COVID în România. Potrivit cifrelor, 199 de persoane infectate cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore.
Este vorba despre pacienți internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și municipiul București.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 66 decese, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 53 decese, la categoria de peste 80 de ani.
178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până astăzi, 11.530 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
4.272 de cazuri de infectare
Autoritățile au confirmat și 4.272 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, după efectuarea a 14.625 de teste.
14.588 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.551 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.037 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 37 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 decembrie.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 455 de persoane au fost reconfirmate.
Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
360.934 de pacienți au fost declarați vindecați.
Cele mai mari rate de infectare (coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori) sunt înregistrate în Constanța, Ilfov, Sibiu, Cluj, București și Brașov.
1.259 de pacienți, la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438.
Dintre acestea, 1.259 sunt internate la ATI. Cifra este în creștere față de ieri, când la ATI erau internate 1.251 de persoane.
Pe teritoriul României, 45.863 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.186 de persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 65.772 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi
și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 1 decembrie – 4.272 de cazuri noi – 14.625 de teste
- Bilanț COVID 30 noiembrie – 3.826 de cazuri noi – 9.785 de teste
- Bilanț COVID 29 noiembrie – 5.554 de cazuri noi – 16.225 de teste
- Bilanț COVID 28 noiembrie – 8.135 de cazuri noi – 33.021 de teste
- Bilanț COVID 27 noiembrie – 8.499 de cazuri noi – 36.649 de teste
- Bilanț COVID 26 noiembrie – 9.005 cazuri noi – 36.891 de teste
- Bilanț COVID 25 noiembrie – 9.739 de cazuri noi – 35.575 de teste
- Bilanț COVID 24 noiembrie – 7.753 cazuri noi – 30.740 de teste
- Bilanț COVID 23 noiembrie – 4.207 de cazuri noi – 9.938 de teste
- Bilanț COVID 22 noiembrie – 5.837 de cazuri noi – 20.790 de teste
- Bilanț COVID 21 noiembrie – 9.685 de cazuri noi – 33.221 de teste
- Bilanț COVID 20 noiembrie – 9.272 de cazuri noi – 36.553 de teste
- Bilanț COVID 19 noiembrie – 10.108 de cazuri noi – 36.963 de teste
- Bilanț COVID 18 noiembrie – 10.269 de cazuri noi – 37.906 de teste
- Bilanț COVID 17 noiembrie – 8.262 de cazuri noi – 31.082 de teste
- Bilanț COVID 16 noiembrie – 4.931 de cazuri noi – 11.266 de teste
- Bilanț COVID 15 noiembrie – 7.096 de cazuri noi – 23.166 de teste
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!