Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi 3.852 de infectări după efectuarea a 37.517 teste, 26.132 teste RT-PCR (16.640 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.492 la cerere) și 11.385 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.046 de persoane au fost reconfirmate.

Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.020.301 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

925.395 de pacienți au fost declarați vindecați.

Bucureștiul și 10 județe sunt în scenariul roșu, în care incidența cumulată a cazurilor pe 14 zile, raportată la mia de locuitori, este mai mare de 3.

195 de decese COVID

În ultimele 24 de ore au fost raportate 195 de decese (109 bărbați și 86 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 de decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 de decese, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 70 de decese, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 49 de decese, la categoria de peste 80 de ani.

183 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Până astăzi, 25.800 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

1.518 pacienți, la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.050.

Dintre acestea, 1.518 sunt internate la ATI. Numărul este în scădere ușoară față de ieri, când la ATI erau 1.521 de persoane.

Pe teritoriul României, 56.925 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.605 persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 46.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 128 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News