Cazurile noi de coronavirus în România, anunțate pe 15 iulie

Cifra noilor cazuri COVID, 641 de infectări, este asemănătoare cu cea de ieri, când au fost confirmate 637 de cazuri, în vreme ce numărul testelor a crescut cu peste 4.000, ajungând la 18.440.

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.155 au fost externate, dintre care 22.049 de pacienți vindecați și 2.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți, în creștere față de ieri, când erau internați 234 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 teste.

21 de decese în ultimele 24 de ore

În intervalul 14.07.2020 (10:00) – 15.07.2020 (10:00) au fost înregistrate și 21 de decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și două decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Până astăzi, 1.952 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Situația cazurilor noi COVID-19 pe județe – datele din 15 iulie

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

 
 

Urmărește-ne pe Google News