Numărul cazurilor este în ușoară scădere față de ziua de marți când s-au înregistrat peste 5.100 de cazuri. Cele 4.521 de noi cazuri au fost depistate după efectuarea a 37.588 de teste, dintre care 12.711 teste RT-PCR (7.380, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.331, la cerere) și 24.877 de teste rapide antigenice.

Bilanţ COVID: Peste 4.000 de cazuri noi și 40 decese, anunțate azi

552 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 302 de persoane au fost reconfirmate.

40 de decese COVID

În intervalul 22.03.2022 (10.00) – 23.03.2022 (10.00) au fost raportate de către INSP 40 de decese (18 bărbați și 22 de femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință.

Dintre cele 40 decese, unul a fost la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18, la categoria de vârstă 70-79 de ani și unul, la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

38 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient fără comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Din totalul de 40 pacienți decedați, 35 au fost nevaccinați și 5, vaccinați.

Dintre pacienții vaccinați care au decedat 2 aveau vârsta între 60 și 69 de ani, iar 3, peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Până astăzi, 64.789 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

431 de pacienți, internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.783 cu 75 mai
puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 431 de persoane, cu 12 mai puține decât în ziua anterioară. Dintre cei 431 de pacienți internați la ATI, 385 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 213 sunt minori, 210 fiind internați în secții, cu 8 mai mulți decât în ziua
anterioară și 3 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI