UPDATE 11 martie, ora 16:30 | De asemenea, Universitatea Politehnica Bucureşti a luat hotărârea să închidă cursurile faţă în faţă cu studenţii până pe 31 martie, potrivit informaţiilor oficiale obţinute de Libertatea.
Activităţile didactice faţă în faţă vor fi înlocuite cu cele online. În plus, toate mobilităţile studenţilor la venire şi la plecare sunt suspendate, iar accesul persoanelor în UPB a fost restricţionat.
Totodată, doar studenţii mai au voie să intre în cămine, începând din 12 martie, potrivit informaţiilor oficiale obţinute de Libertatea.
UPDATE 11 martie, ora 13:10 | Şi Academia de Studii Economice a decis suspendarea cursurilor, din ziua de 12 martie, până pe 31 martie, conform informaţiilor Libertatea.
Cursurile se vor desfăşura online, din data de 16 martie.
Cursurile programate în perioada 12-15 martie vor fi recuperate ulterior.
UPDATE 11 martie, ora 10:30 | Aşa cum Libertatea a informat ieri, Universitatea Bucureşti a anunţat suspendarea cursurilor în perioada 11 martie-29 martie, cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus din România
UPDATE 10 martie, ora 20:50 | Şapte universităţi bucureştene, este vorba despre Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnică, Universitatea Bucureşti, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Națională de Muzică, Universitatea de Științe Agronomice şi Universitatea Tehnică de Construcții, au trimis o scrisoare comună Ministerului Educaţiei, solicitând punctul de vedere referitor la „oportunitatea întreruperii cursurilor”, din cauza noului coronavirus.
„Ministerul Educaţiei a transmis recomandarea analizării oportunităţii suspendării activităţilor didactice pentru o perioadă determinată”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, în această seară, pentru Libertatea.
Totodată, şi alte instituţii abilitate ale statului au fost înştiinţate şi au transmis răspunsul favorabil.
Ca urmare, cele şapte instituţii de învăţământ superior vor pune în discuţie mâine, la nivelul Consiliului de Administraţie şi al Senatului, suspendarea cursurilor pentru două săptămâni.
Cel mai probabil, anunţul oficial de suspendare a cursurilor va fi făcut în cursul zilei de mâine, 11 martie, au declarat pentru Libertatea mai mulţi rectori.
Ştirea iniţială / 9 martie, ora 22:20
Rectorii a trei universităţi importante, Academia de Studii Economice (ASE), Universitatea Politehnică (UPB) şi Universitatea Bucureşti (UB), au oferit informaţii pentru miile de studenţi care se întreabă dacă vor fi suspendate cursurile, cum s-a întâmplat în învățământul preuniversitar, după ce România se confruntă cu 17 cazuri de coronavirus.
După ce a apărut informaţia că şcolile şi grădiniţele se vor închide timp de 11 zile, începând cu 11 martie, Libertatea a vrut să afle care este situaţia în învăţământul universitar, unde mii de studenţi se întreabă dacă vor fi sau nu suspendate cursurile, în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus a crescut la 17.
Rectorul ASE Bucureşti, Nicolae Istudor: „Nu putem închide ASE-ul. Dacă ne întreabă Curtea de Conturi cum am cheltuit banii, ţinând cont că nu avem niciun caz de coronavirus?”
Nicolae Istudor, rectorul ASE, a explicat pentru Libertatea că nu îşi poate asuma decizia închiderii facultăţilor din cadrul ASE, de teama Curţii de Conturi.
„Aşteptăm o reacţie de la Guvern. Întrebarea care se pune este ce facem după ce închidem Academia de Studii Economice. Bun, ţinem cursurile online, nu este nicio problemă. Dar ce facem cu oamenii? Îi plătim? Nu îi mai plătim? Există vreo procedură după ce se închid cursurile? Trebuie cineva să îşi asume această decizie”, a spus Nicolae Istudor.
Eu trebuie să dau salarii. Paza o ţinem? Sigur că da. În al doilea rând, administrativul îl mai plătim sau nu? Guvernul trebuie să ia decizia finală.
Nicolae Istudor, rector ASE:
Apoi a detaliat: „Dacă noi închidem fără să avem vreun caz de coronavirus, Curtea de Conturi va veni să ne întrebe de ce am închis. Pentru că sunt bani publici. Eu, dacă plătesc angajaţii, mă întreabă de ce i-am plătit atât timp cât eu nu am avut niciun caz de coronavirus”.
„Legiuitorul aşa spune, dacă apar un caz, doua, trei, există motivul să se închidă şcoala. Dacă nu… Aici este temerea. Dacă ne-o asumăm cu toţii, nicio problemă. Altfel, vă spun eu, lumea uită peste 2-3 ani, când vine Curtea de Conturi. Sunt bani publici, nu sunt ai noştri”, a mai declarat rectorul ASE pentru Libertatea.
Rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda: „Cât timp nu avem cazuri de coronavirus, nu putem închide Universitatea”
Contactat de Libertatea, rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, a precizat că, atât timp cât nu sunt cazuri de infecţii cu coronavirus în UB, nu poate lua decizia de suspendare a cursurilor.
„Deocamdată nu avem cazuri în nicio facultate din cadrul Universității București și nu putem lua o decizie de suspendare a cursurilor. Nu avem motive temeinice pentru asta, însă este foarte posibil să luăm măsuri dacă vom avea un caz confirmat la UB sau dacă numărul de cazuri în București va crește”, a afirmat rectorul UB, Marian Preda pentru Libertatea.
sunt în total în România, potrivit datelor oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică
El a precizat apoi că „dacă suspendăm cursurile, trebuie să pregătim și măsuri compensatorii, profesorii să poată distribui materialele online”.
Dacă avem un caz într-o facultate, vor fi suspendate cursurile din toate facultățile care țin ore în clădirea comună.
Marian Preda, rector UB:
„Oricum, dacă nu avem niciun motiv temeinic pentru a închide facultățile, se poate ajunge la probleme juridice”, a completat Marian Preda.
„Eu cred că se va ajunge la asta, să fim nevoiți să suspendăm orele, dar contează și când. Dacă facem asta acum, când numărul de cazuri este mic, ce facem când numărul va fi mai mare? Trebuie să terminăm anul universitar, sunt studenți care trebuie să își dea licența sau sunt în ultimul an la master”, a mai spus rectorul Universităţii Bucureşti pentru Libertatea.
Rectorul UPB, Mihnea Costoiu: „Decizia o vom lua marţi”
Contactat de Libertatea, rectorul UPB Mihnea Costoiu a precizat că instituţia pe care o conduce va lua decizia în cursul zilei de mâine, marţi, 10 martie.
„A rămas că mâine (n.red. marţi, 10 martie) voi primi mai multe amănunte de la echipa guvernamentală. Prin urmare, decizia de suspendare sau nu a cursurilor o vom analiza mâine”, a afirmat Mihnea Costoiu pentru Libertatea.
„Fata cu pricina, despre care se ştie, a ieşit negativ la testul coronavirus, nu avem studenţi cu acest virus, prin urmare nu sunt elemente care să determine intrarea în panică”, a adăugat el.
Ministrul Monica Anisie: „Decizia suspendării cursurilor în universităţi se ia de către conducerile acestora”
Declaraţiile făcute de cei trei rectori vin în contextul în care ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat că decizia suspendării cursurilor în instituţiile de învăţământ superior se ia de către universităţi, în baza autonomiei universitare.
„În ceea ce priveşte învăţământul universitar, după cum bine cunoaşteţi, este vorba despre autonomie universitară. Am transmis deja către universităţi o notă prin care le-am solicitat să anunţe Ministerul Educaţiei şi Cercetării în momentul în care iau decizia suspendării cursurilor în cadrul Senatului universităţilor”, a spus Monica Anisie, preluată de Agerpres.
Fiind vorba despre autonomie universitară, decizia se ia de către universitate
Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării
În replică, rectorul ASE, Nicolae Istudor, a declarat pentru Libertatea: „Se vorbeşte despre autonomia universitară. Dar autonomia universitară este până la folosirea banului public”