Coronavirusul a infectat mult mai mulți oameni în SUA decât arată numărătoarea oficială și ar putea copleși țara, dacă autoritățile nu iau urgent măsuri stricte de distanțare socială, inclusiv în zonele unde nu au apărut focare de infecție.
Cercetătorii de la Columbia University au realizat și grafice care estimează cum s-ar putea extinde epidemia în SUA, în funcție de măsurile luate.
Analiza realizată de Columbia University, pe baza actualelor cazuri, oferă un avertisment sumbru: chiar dacă SUA vor reuși să reducă cu 50% rata de transmisie a coronavirusului, în jur de 650.000 de persoane ar putea fi totuși infectate în întreaga țară.
Astfel, măsurile cât mai stricte trebuie luate acum, în toată țara, mai spun cercetătorii.
Coronavirusul este în special răspândit de americanii cu simptome ușoare, care îmbolnăvesc alte persoane fără să știe că sunt purtători. Numărul de cazuri nedepistate – care ar fi de 11 ori mai mare decât decât cel raportat oficial – arată cât de prost stau autoritățile americane în campania de testare a cetățenilor.
Oficialii americani au raportat până vineri seară aproape 20.000 de cazuri de infecție și 275 de morți, dar cercetătorii avertizează că numărul real de persoane bolnave este mult mai mare.
New York, cel mai mare focar de infecție
New York, Seattle, Boston și California se confruntă deja cu focare importante de infecție și, în ciuda măsurilor de distanțare socială deja luate, vor vedea și în continuare o creștere mare a numărului de cazuri.
Cel mai mare focar de infecție din țară, cel de la New York, a crescut vineri cu 4.000 de cazuri raportate și va continua să meargă pe această curbă ascendentă, chiar și într-un scenariu favorabil, spun experții, citați de New York Times.
Cercetătorii spun însă că alte zone ale țării, care nu au focare importante de infecție, ar putea să evite un scenariu negru dacă ar impune acum măsuri severe de distanțare socială – închiderea școlilor, interzicerea adunărilor publice, derularea unor campanii masive de testare, izolarea persoanelor bolnave și a persoanelor contact.
În aceste condiții, asigură cercetătorii de la Columbia University, ritmul epidemiei ar fi încetinit semnificativ.
Ne confruntăm cu ceva catastrofal, o boală infecțioasă la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit din 1918. Și este nevoie de sacrificii pe care nu le-am mai făcut din Al Doilea Război Mondial. Dar nu există o cale ușoară pentru a ieși din asta.
Jeffrey Shaman, profesor la Columbia Universitu
Mai mulți cercetători care nu au fost implicați în analiza făcută la Columbia s-au declarat de acord cu proiecțiile date publicității.
”Trebuie să ne gândim la asta ca la o asigurare pentru viitor. Cu cât mai repede acționezi, cu atât vei avea un impact mai mare asupra virusului. Mai bine să luăm aceste precauții excesive”, a declarat Alessandro Vespignani, director la Northeastern University.