UPDATE 19:00 / Seredenciuc a revenit cu un drept la replică și spune că soția fratelui său a îngrijit un pacient despre care s-a aflat, ulterior, că avea coronavirus, pe 17 martie. Spune că un prim test al cumnatei a fost negativ, iar abia al doilea, cel din 23.03.2020, a fost pozitiv. Citește întregul drept la replică la final.
În presă au apărut, deja, o serie de nume ale unor politicieni sau obișnuiți ai sistemului care s-au testat cu prioritate, înaintea celor cu simptome sau a medicilor. Printre acestea:
- Gheorghe Flutur, șeful CJ Suceava, testat drept cadru medical, ”dintr-o eroare”, spun cei de la Direcția de Sănătate Publică;
- Carolina Rîmbu, soția fostului manager de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu, testată drept cadru medical;
- Edilul Ion Lungu și soția, ambii testați drept „primar” în dreptul coloanei care arată contactul.
Libertatea a consultat și lista cu testări de la DSP Suceava, pe care se află și vicepreședintele Consiliului Județean. Este vorba de PNL-istul Viorel Seredenciuc, care s-a testat împreună cu soția pe 19 martie 2020, cei doi fiind primii cărora li s-a luat exudat, deși nu se încadrau la nici o categorie:
- Nu apar drept contacți;
- Nu sunt simptomatici, ba chiar se precizează că sunt „asimptomatici”;
- Nu sunt într-un centru de carantină;
- Nu sunt cadre medicale;
- Nu sunt în izolare.
Ei s-au testat cu 5 zile înainte ca Libertatea să prezinte cozile imense la care stăteau cadrele medicale de la Suceava. Marți, 24 martie, ziarul a publicat poze cu zeci de angajați de la spital care așteptau să fie testați pentru COVID-19.
Soția politicianului nu are legătură cu lumea medicală. În declarația de avere a „vicelui”, ea apare cu venituri încasate pe compania Seredenciuc Livia – Persoană Fizică Autorizată, care are ca obiect de activitate „coafură sau alte activități de înfrumusețare”.
“Nici nu știam că sunt negativ”
Libertatea l-a sunat pe Viorel Seredenciuc. Acesta a explicat că este o greșeală faptul că nu apar drept contacți, întrucât atât el, cât și soția sunt contacți direcți ai unui pacient pozitiv, cumnata, care este medic la secția de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Suceava.
Totuși, conform aceleiași liste a DSP Suceava, femeia a fost testată la patru zile după „vicele” și soția sa. Abia luni, în primele tranșe de cadre medicale care au fost testate, totul culminând cu cozile de a doua zi, 24 martie.
„Eu nu știu rezultatul. Deci eu nu am primit nici acum rezultatul. Îmi spuneți dumneavoastră pentru prima oară că sunt negativ. Apoi, cumnata mea lucrează la Pneumologie și a fost testată pozitiv. Am intrat în contact cu dumneaei din momentul în care și-a făcut testul. Am mers la cumpărături împreună, am stat de vorbă. Și mai ales că eram în Consiliul Județean, era normal să mi se facă testul”, a precizat Seredenciuc.
Vreau să știu și eu dacă sunt negativ, că stau în izolare de două săptămâni. E foarte bine ce-mi spuneți.
Viorel Seredenciuc, vicepreședinte CJ Suceava:
Totuși, cronologia indicată de „vicele” de la CJ nu e susținută de documente, având în vedere că ruda – medic pneumolog – a fost testată la patru zile după soții Seredenciuc. Nu rezultă din ce anchetă epidemiologică a fost testat ”vicele”.
346 și 347 sunt pozițiile ocupate de soții Seredenciuc în tabelul cronologic al testării. Cumnata – medic, depistată pozitiv, este la 676.
“Un pacient cu infecție respiratorie acută care necesita sau nu spitalizare și care în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor întrunise cel puțin unul din următoarele criterii epidemiologice: contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 sau istoric de călătorie în zona ROȘIE sau zona GALBENĂ cu transmitere a COVID-19.
Definiția de caz pentru testare la 19.03.2020, schimbată abia pe 23.03.2020:
Drept la replică Viorel Seredenciuc:
Buna ziua,
Numele meu este Seredenciuc Viorel, sunt vicepresedinte CJ Suceava, si as vrea sa va spun adevarul in ce priveste testarea mea:
Sotia fratelui meu, medic pneumolog la Spitalul Judetean Suceava, de garda fiind in zilele de 14 si 15 martie, a ingrijit un pacient cu probleme pulmonare. A anuntat infectionistul care, in urma unei anchete epidemiologice, a decis ca pacientul sa ramana in sectia de pneumologie, pentru ca nu avea istoric de COVID, dar sa fie testat. Pe data de 17 martie, cred, pacientului i-a venit de la Iasi rezultatul pozitiv. Cumnata mea s-a izolat, iar pe data de 18 MARTIE, a facut testul de coronavirus. Repet 18 MARTIE., impreuna cu tot personalul de la sectiile de pneumologie si de boli infectioase. Se simtea rau si avand experienta de 25 de ani in pneumologie, a presupus diagnosticul de infectie cu virus. Diagnostic confirmat ulterior pentru tot personalul din cele doua sectii. Intrucat cu o seara inainte am fost la cumparaturi, impreuna cu sotia mea si cu ea, eu lucrand la Consiliul Judetean, avand contact cu zeci de oameni, mi-a recomandat sa ma izolez si sa ma testez inainte de a merge la serviciu. Atunci nu se punea nicidecum problema testarii medicilor din alte sectii ale spitalului, fiind abia al doilea caz de coronavirus confirmat in Suceava. Pe 19 martie mi s-au prelevat probe. Nici acum nu am primit nici un rezultat, nici scris, nici telefonic. Toate cele spuse de mine se pot proba prin documente existente la DSP Suceava. Cand voi avea timp, le voi cauta eu.
De aceea am urmatoarele intrebari:
- De unde a aparut informatia ca m-am testat cu patru zile inaintea cumnatei mele? Este adevarat ca ea a fost retestata , dupa venirea noii conduceri, pentru ca prima testare, dintr-o eroare probabil, a fost negativa, in conditiile in care starea ei se agrava, iar toti colegii ei erau confirmati pozitiv
- Unde este greseala mea? N-am luat locul nimanui la testare, la DSP nu era nimeni cand mi -au fost prelevate probele. Atunci mi s-a parut ca fac un lucru responsabil, testandu-ma dupa ce am fost contact cu o persoana, ulterior dovedita ca infectata. Ce trebuia sa fac? Sa merg la serviciu?
- Colega dvs. care m-a sunat mi-a spus ca stie ca am rezultat negativ. Ar fi foarte bine, dar am o dilema: cine furnizeaza date din dosarul meu medical, mai mult date pe care EU nu le am? Si de ce sunt facute publice, cu nume si prenume? Nu este nici o latura penala aici? Poate nu, dar v-am spus, nu am timp acum de cercetari. Avem probleme mult mai multe si mai grele decat imaginea noastra.
P.S. Nu ma astept sa-mi raspundeti. Important e tirajul.
Cu stima,
Viorel Seredenciuc