UPDATE 4 martie, 12.10 „Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie. Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună”, se arată în comunicatul trimis miercuri dimineață de GCS.


UPDATE 16.45 Bărbatul confirmat cu coronavirus a fost dus la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, anunță Grupul de Comunicare Strategică, precizând că starea pacientului este bună.

„În urma confirmării contactării virusului de către cetățeanul din Timișoara, a fost luată decizia transportării acestuia cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. În acest moment, acesta nu prezintă stări febrile sau alte simptome specifice infectării cu COVID-19 (coronavirus)”, se arată într-un comunicat GCS.

De asemenea, vecinii bărbatului au fost puși în autoizolare.

„Pentru cele două familii care locuiesc în proximitatea domiciliului bărbatului depistat pozitiv cu COVID-19 (coronavirus) a fost luată măsura auto-izolării la domiciliu, toate aceste persoane fiind monitorizate medical”, mai precizează GCS.

În total, au fost făcute peste 550 de teste pentru coronavirus, dintre care doar patru au ieșit pozitiv.

„Până la data de 3 martie au fost prelucrate, în cele cinci centre de la nivel național, 551 de probe prelevate de la persoanele care au sosit în România din zone afectate sau care au intrat în contact cu persoanele confirmate ca fiind infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre acestea doar 4 au ieșit pozitive, restul de 547 de probe analizate fiind cu rezultat negativ, adică persoanele testate nu sunt purtătoare ale virusului. În continuare, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 37 de persoane, iar 9639 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.

Cele cinci persoane internate la Spitalul clinic CF Constanța au fost scoase din carantină instituționalizată și transportate la domiciliu pentru a continua perioada de izolare. Această decizie a fost luată după ce ultimele două teste, efectuate la interval de 24 de ore între ele, ieri și astăzi, au avut rezultat negativ”, potrivit GCS.

Autoritățile insistă ca oamenii plasați în autoizolare să nu părăsească domiciliul și să țină legătura cu medicii. De asemenea, insistă ca oamenii să se informeze doar din surse oficiale.

„Cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu le recomandăm să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află. Primul pacient diagnosticat pe teritoriul României ca fiind infectat cu virusul COVID-19 a fost declarat vindecat și urmează să fie externat. Precizăm că cele trei persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara și sunt în stare stabilă. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800 800 358. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la o linia dedicată +4021.320.20.20”.

UPDATE Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a făcut un apel la calm şi a precizat că nu există niciun motiv de panică pentru restul pasagerilor cu care a călătorit bărbatul infectat. „Este posibil să mai apară un caz, dar doar în cazul persoanelor cu care a luat contact direct si din apropiere, dar aceştia sunt izolaţi la domiciliu”.

Raed Arafat a declarat, la Digi24, că starea pacientului infectat cu coronavirus este bună şi va fi îngrijit la spital până când testele vor ieşi negative. Raed Arafat a mai spus că pacientul este asimptomatic, nefiind într-o stare gravă.

„În această după amiază, s-a confirmat al patrulea caz de infectare cu noul coronavirus în România COVID 19. Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020 și care s-a întors din Italia. Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie 2020 cu o cursă care se întorcea din Italia”, a anunțat Grupul de Comunicaer Strategică al Guvernului.

Autoritățile au precizat că bărbat, considerat contact direct, s-a aflat „în autoizolare la domiciliu împreună cu familia”.

„Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative. Rezultatul probei recoltată în ziua de ieri (în cea de-a 12–a zi de la contactul cu femeia de 38 de ani) a ieșit pozitiv la infecția cu coronavirus COVID 19. Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic, afebril”, au mai anunțat autoritățile.

Bărbatul urmează să fie transportat cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

În curtea în care locuiește bărbatul mai trăiesc alte două familii, „față de care se vor lua măsurile de autoizolare”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Acesta este cel de-al patrulea caz de coronavirus. Primul a fost confirmat în județul Gorj, la un bărbat care între timp s-a vindecat. Ulterior, autoritățile au confirmat că o femeie din Timișoara și un bărbat din Maramureș au fost infectate.

Citește ultimele știri despre cazurile de coronavirus din Romania

Urmărește-ne pe Google News