ComenteazăEforturile concentrate ale cercetătorilor internaționali de a dezvolta un vaccin pentru SARS-CoV-2, virusul care cauzează boala COVID-19, au fost ajutate de secvențierea în timp record a virusului. Încă de la începutul lui ianuarie, când virusul era în mare parte consemnat în orașul Wuhan, China, cercetătorii chinezi aflaseră deja genomul noului coronavirus – setul complet de instrucțiuni genetice ale virusului. Niciodată nu a fost genomul unui virus secvențiat atât de repede de la prima sa semnalare.
Cercetătorii mai au un avantaj: experiența cu alte coronavirusuri
Pe suprafața sa, SARS-CoV-2 are niște țepușe în formă de coroană – de unde și numele coronavirus – care acoperă suprafața sa sferică. Aceste țepușe ajută virusul atât să detecteze celulele prin receptorul ACE-2, cât și să se lege de acestea.
Virusurile sunt paraziți obligați, însemnând că nu se pot replica de unele singure (din acest motiv mulți oameni de știință pretind că virusurile nu reprezintă de fapt niște forme de viață cum sunt bacteriile). Însă, odată legate de o celulă gazdă, își injectează materialul genetic și practic rechiziționează mașinăriile celulare pentru propriile scopuri.
Receptorii ACE-2 se găsesc în număr abundent în celulele din tractul respirator – acesta este și fieful noului coronavirus. Odată ce celula este infectată, virusul se replică de milioane de ori până când celula cedează, iar, în implozie, copiile virusului atacă alte celule din corp sau sunt expectorate prin tușit sau strănutat, unde pot intra în contact cu alte gazde.
Acest “modus operandi” nu este străin cercetătorilor. L-au mai văzut în alte două coronavirusuri, cele care au cauzat epidemia SARS din 2003 și MERS din 2012.
Aceste epidemii au fost cu adevărat înfricoșătoare: SARS a omorât 10% dintre cazuri, pe când MERS omoară până la 4 din 10 persoane infectate. Din fericire, aceste epidemii nu au apucat să se răspândească foarte mult, au fost controlate la timp, iar pentru că virusurile nu se pot replica singure, au fost în cele din urmă pur și simplu eradicate.
Oamenii de știință au lucrat la vaccinuri pentru ambele coronavirusuri, însă pentru că pericolul a fost evitat, munca lor a fost agățată în cui – până în acest moment.
Novax, o companie din Statele Unite, “a scos de la naftalină” vaccinul pentru SARS – care e între 80% și 90% similar genetic cu SARS-CoV-2 – și încearcă să-l modifice pentru noul coronavirus.
Ce riscăm arzând etape în dezvoltarea vaccinului
În mod normal, inocularea prin vaccin se face fie prin injectarea unui virus activ, dar slăbit (cum e cazul vaccinului pentru rujeolă și pojar), fie prin injectarea virusului întreg sau a unui fragment, dar într-o formă inactivată (cum e cazul vaccinurilor pentru gripă).
Ambele metode au avantaje, dar și dezavantaje.
Un vaccin cu virus activ poate să muteze în gazdă și să își recapete virulența, declanșând boala. Un vaccin cu virusul inactiv de regulă necesită o doză mult mai mare și în etape repetate de administrare.
Dar acestea nu sunt singurele metode a crea un vaccin antiviral.
Novax vrea să facă un vaccin recombinant, care implică inserția de material genetic ce conține instrucțiunile pentru un antigen (cum ar fi suprafața unei proteine bacteriene) ce stimulează răspunsul imunitar. Pentru COVID-19, cercetătorii extrag prima oară materialul genetic care cartează proteinele țepușelor coronavirus (partea virusului care provoacă cel mai puternic răspuns imunitar), apoi îl alătură genomului vreunei bacterii sau drojdii – ca un fel de “cut and paste”. Aceste microorganisme modificate genetic vor produce cantități mari de proteină.
Alte abordări, cum este cea a companiei Moderna din Statele Unite, implică vaccinuri cu ARN mesager – un fel de ARN (acizi nucleici care joacă un rol fundamental în ereditatea umană, alături de ADN) care conține mesajul genetic necesar producerii unei proteine.
Pe 17 martie, Moderna a și început prima testare clinică pentru vaccinul lor pe care l-au încercat pe patru pacienți. Prima persoană care a primit vaccinul este o femeie de 43 de ani din Seattle. Alte companii și centre de cercetare sunt încă la nivelul de experiențe pe celule în laborator sau animale.
După proiectarea și producerea unui vaccin, vine partea cea mai dificilă: testarea.
Cercetările clinice pentru vaccinuri trebuie să urmeze trei faze. În prima fază, vaccinul este testat pe câțiva voluntari sănătoși, care sunt apoi monitorizați foarte atent pentru semne de îmbolnăvire sau oricare alt efect secundar. Dacă totul e în regulă, poate începe faza a doua care implica câteva sute de voluntari, preferabil dintre cei care locuiesc într-o zonă afectată de epidemie. În final, a treia faza implică mii de persoane, și dacă aici totul este eficient și sigur, vaccinul poate începe fabricarea în masă.
În mod obișnuit, un vaccin poate dura și 10 ani până să fie pus pe piață
Pe drum, cele mai multe vaccinuri candidate, de regulă vorbind, se împotmolesc într-una din aceste faze. Ori se dovedesc ineficiente, ori sunt nesigure, câteodată ambele. Asta înseamnă că trebuie să o iei de la capăt și să repeți procesul cu o nouă încercare.
Lucrurile devin și mai complicate cu cât SARS-CoV-2 este un virus nou – este și motivul pentru care nu avem deloc imunitate la el și oamenii se îmbolnăvesc atât de ușor. Da, este similar cu virusul SARS din 2003, dar diferențele genetice pot fi extrem de importante.
De regulă, până să treacă prin toate hopurile birocratice și de reglementare absolut necesare, un vaccin poate să întârzie 10 ani sau chiar mai mult până ajunge pe piață. De ce? Pentru că atunci când vrei să imunizezi sute de milioane, poate chiar miliarde de oameni, vrei să fii absolut sigur că funcționează cum trebuie.
Dar acestea sunt vremuri excepționale așa că absolut toate fazele de dezvoltare și testare vor fi accelerate. Cu toate acestea ar trebui să dureze minim 12-18 luni până să avem un vaccin pentru noul coronavirus. Chiar și așa, suntem la limită pentru că efectiv nu poți să tai mai mult din întregul proces, fără să introduci riscuri grave.
Chiar și după ce găsim un vaccin va dura până acesta va ajunge la toți oamenii care au nevoie de el.
Singura facilitate din România care ar putea fi capabilă să fabrice un vaccin este Institutul Cantacuzino, unde nu s-a mai produs unul din 2009. Institutul a fost trecut în subordinea Ministerului Apărării acum 3 ani și de atunci așteaptă să treacă printr-un proces de modernizare și acreditare pentru a relansa producția de vaccinuri. Este improbabil ca Institutul Cantacuzino sa fie capabil să producă un vaccin la standarde internaționale pentru noul coronavirus – când și dacă va apărea – dacă autoritățile nu investesc masiv încă de pe acum.
Așa că cel mai probabil un vaccin pentru SARS-COV-2 va fi cumpărat de-afară, respectând o linie uriașă de așteptare. India, un producător important de vaccinuri în lume, probabil că va alege întâi să furnizeze vaccinuri pentru populația sa de 1.3 miliarde, iar abia apoi să exporte. Personalul medical va avea prioritatea întrucât aceștia se află în prima linie, apoi vor urma grupele vulnerabile cum ar fi cei în vârstă sau cu afecțiuni preexistente.
Toate acestea înseamnă că, cel mai probabil, pandemia deja își va fi atins vârful și va fi intrat în regresie când vaccinul va fi gata, dar va fi extrem de util și va salva mii de vieți chiar și așa.
Rolul principal al unui vaccin este prevenirea infecției. În lipsa acestuia, cea mai bună cale de evita îmbolnăvirea cu COVID-19 este igiena bună și distanțarea socială.
LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea. bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.