UPDATE Poliţistul de la Penitenciarul Galaţi, confirmat cu COVID-19, a intrat în contact cu 27 de colegi şi 125 de deţinuţi, arată datele anchetei epidemiologice desfăşurate în instituţie, scrie Mediafax.

Poliţiştii care au intrat în contact cu colegul lor depistat cu coronavirus au fost scoşi din serviciu şi se află la domiciliu, iar continuarea misiunilor se face cu personal de rezervă, potrivit sursei citate.


”Vă informăm că, astăzi, 01.07.2020, un angajat al Penitenciarului Galaţi a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Poliţistul de penitenciare este asimptomiatic”, a transmis Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Instituţia a subliniat că poliţistul a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea în permanenţă a echipamentului de protecţie, conform news.ro.

”În prezent, se efectuează verificări pentru stabilirea contacţilor. Administraţia locului de deţinere aplică recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi şi măsurile de intervenţie adoptate la nivel de sistem”, a mai transmis ANP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News