Coronavirusul face victime și în rândul ziarelor din România. Cel puțin pe durata stării de urgență. Ziarul Financiar și-a suspendat de marți ediția tipărită, anunță editorul publicației, Mediafax, potrivit unui comunicat de presă al Manpres Distribution.
Potrivit sursei citate, toți abonații vor avea acces la ediția electronică a ziarului.
Ziarul Financiar a avut în perioada octombrie-decembrie 2019 un tiraj total difuzat zilnic de 3.500 de exemplare.
Majoritatea redacțiilor din România au luat decizii pentru protejarea angajaților, limitând drastic munca de la birou, în favoarea celei de acasă.