Armani a anunțat că își va prezenta noua colecție de la Săptămâna modei de la Milano în fața unei săli goale, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Evenimentul va fi, însă, transmis live pe internet.
Este pentru prima dată în cei 45 de ani de existenţă ai casei de modă când este luată o asemenea decizie. Aceeași decizie a luat-o și Laura Biagiotti, potrivit CNN.
Potrivit Bloomberg, asociaţia de profil din Milano, Camera
Nazionale della Moda Italiana, a anunţat că nu sunt indicii care să impună
schimbarea programului pentru Săptămâna modei, dar a precizat că va respecta
deciziile luate de casele de modă.
Cei de la Dolce&Gabbana au anunţat că prezentarea lor va fi
susţinută conform programului.