Instituțiile care și-au suspendat contactului direct cu publicul, potrivit avocatnet.ro, sunt:
- Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (pe durată nedeterminată); interacțiunea cu publicul se desfășoară strict telefonic, între orele 09:00-12:00.
- Administrația Fondului pentru Mediu (până pe 31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire); la fel ca în cazurile precedente, vor fi folosite mijloace de comunicare la distanță (poștă, curier, online etc.), pentru trimiterea declarațiilor, eliberarea certificatelor de atestare sau acordarea de asistență contribuabililor.
- Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) are programul suspendat până pe 16 martie, din cauza infectării unui angajat.
- Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și-a suspendat activitatea încă din 2 martie, însă comunicarea se poate face pe alte căi (mail sau telefon, de exemplu),
- Parchetele suspendă activitatea până pe 30 martie, cu posibilitate de prelungire. Comunicarea în perioada suspendării are loc prin poștă sau electronic.
- Ministerul Fondurilor Europene, până pe 30 aprilie, comunică telefonic sau prin mail.
- La Ministerul Justiției, pe o perioadă nedeterminată, comunicarea se va face electronic, prin poștă sau telefonic.
- Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei comunică, până pe 31 martie, prin mail sau prin teleconferințe/ videoconferințe.
- Monitorul Oficial, până pe 31 martie, comunică prin poștă, mail sau fax.
- Uniunea Națională a Barourilor din România, până pe 31 martie 2020, comunică prin mail sau fax.
Alte autorități recomandă limitarea interacțiunii cu publicul.
ANAF a anunțat că îndeplinirea obligațiilor fiscale
se poate face prin folosirea mijloacelor de comunicare la distanță.
Oficiului Național al Registrului
Comerțului recomandă utilizarea poștei sau comunicării online,
pentru depunerea cererilor.
Și Consiliul Superior al
Magistraturii a luat o decizie în privința desfășurării proceselor
în instanțe. CSM a solicitat să fie judecate doar
cauzele ce nu suportă amânare, iar audierile să fie prin videoconferință, în
cazurile în care este posibil.