Candidatul USR a anunţat iniţial vineri seara câţiva
jurnalişti din presa locală că nu va mai participa la dezbatere, ulterior
anunţul fiind făcut public sâmbătă după amiaza pe pagina de socializare a USR
Iaşi.
Liviu Iolu de la PLUS a aflat însă de la ziarişti că
deputatul Cosette Chichirău a amânat unilateral dezbaterea de duminică.
”Nu am fost anunţat direct. Am primit un mesaj că
presa din Iaşi a fost anunţată de amânarea dezbaterii, lucru care pentru noi
este neprotocolar, să zicem, pentru că a fost o dezbatere decisă împreună şi
trebuia să o ţinem împreună.
Din punctul meu de vedere, o dezbatere se desfăşoară
în minim doi. Trebuie minim doi pentru o dezbatere. Trebuia să îşi prezinte şi
Cosette Chichirău programul, dar în aceste condiţii îmi prezint programul
pentru ieşeni, pentru cetăţenii Iaşiului.
Avem în sală şi membri PLUS şi membri USR,
susţinători, dar şi persoane care nu sunt membri de partid. Îmi voi prezenta
programul care deja este afişat pe site-ul meu. Acesta era scopul dezbaterii de
azi, să ne prezentăm programele, atât eu, cât şi candidatul USR, iar după aceea
să alegem cel mai bun program, cea mai bună echipă pentru Iaşi”, a declarat
jurnaliştilor Liviu Iolu.
Probleme de comunicare ”sunt peste tot”
Potrivit acestuia, într-o astfel de situaţie, Biroul Judeţean Iaşi (al PLUS -n.r) va anunţa conducerea reunită a Alianţei USR PLUS că există un blocaj la nivel de desemnare a candidatului pentru Primăria Iaşi.
”Probabil că va urma o mediere din partea Birourilor
Naţionale reunite în acest moment, dacă nu ajungem la o decizie comună la Iaşi”,
a răspuns Liviu Iolu.
La dezbaterea de duminică au venit atât membri de la
PLUS Iaşi, simpatizanţi, dar şi membri ai USR Iaşi.
”Sunt venit aici ca şi coleg de alianţă şi să văd un
proiect pentru Primărie. Din ce am citit în presă, am văzut că colega mea
Cosette Chichirău a declinat întâlnirea de astăzi, propunând o altă întâlnire.
Nu ştiu decât ce a apărut în presă, nu ştiu altceva.
Din punctul meu de vedere, sunt absolut necesare amândouă dezbaterile, aşa cum
ar fi normal, întâlnirea în Alianţă pentru a stabili care este candidatul
comun, după aceea candidatul comun poate convoca o întâlnire cu partea dreaptă
a scenei politice locale pentru o alianţă împotriva actualului primar.
Cred că ambele întâlniri îşi au rostul lor, oricare ar
fi motivele, şi trebuiau să se desfăşoare în mod consecutiv, cea de azi şi după
aceea cealaltă. Indiferent care e candidatul nostru, că va fi Cosette
(Chichirău – n.r) sau Liviu (Iolu – n.r), fiecare trebuie să ia din programul
celuilalt. Nimeni nu e perfect, nimeni nu are formula magică”, a declarat
jurnaliştilor senatorul USR Dan Lungu.
Întrebat de jurnalişti dacă în filiala USR Iaşi sunt
probleme de comunicare între membrii de partid, senatorul Dan Lungu a afirmat
că ”astea sunt peste tot”. El a menţionat totodată că, deşi este senator, nu
face parte din Biroul Local sau Judeţean al USR.
Deputatul Cosette Chichirău, liderul USR Iaşi, nu a putut
fi contactată pentru a-şi exprima punctul de vedere.