Din fericire, cabina era goală. După o curăţare a motorului şi efectuarea unor mici reparaţii, s-a trecut la testarea fără pasageri a acestui ascensor automatic datând din anii 60. Incidentul s-a produs în cursul unuia dintre aceste teste. Ascensorul, situat pe pilonul nordic, va fi redeschis pentru public abia peste câteva săptămâni. „Problema a fost reparată, dar sunt în curs și alte teste”, a explicat conducerea Turnului Eiffel.
Incidentul s-a produs în urma unei probleme la cablu. Și mai grav este că sistemul de securitate nu s-a declanșat, permițând cabinei să cadă în gol. Pagubele sunt minore, însă conducerea a calificat incidentul ca fiind grav, și a dispus efectuarea unei expertize pentru a identifica originea acestei probleme.