Aproximativ 27.000 de străini au călătorit în Irak și Siria pentru a lupta alături de jihadiști, potrivit unui raport publicat anul trecut. Dintre aceștia, 6.000 au plecat din Europa, abandonând un trai occidental, modern, pentru a se alătura grupării Statul Islamic. Potrivit unor estimări, s-au alăturat ISIS 1.700 de fracezi, 760 de britanici și 760 de cetățeni germani. Sunt și cetățeni olandezi (220) și belgieni (470), care au ales să plece în Turcia, iar de acolo, în Siria. În acest timp, sirienii își părăseau țara, încercând să scape de ororile războiului.
Despre soarta occidentalilor care au ajuns în cele două țări pentru a se alătura sângeroasei grupări teroriste nu s-au aflat multe lucruri. Miniserialul “Statul”, scris și regizat de Peter Kosminsky, încearcă să facă puțină lumină.
“Când au ajuns la graniță, imaginile s-au oprit, mesajele s-au oprit. A urmat un fel de liniște. Am crezut că ar fi interesant să fac o dramă despre ce se întâmplă după ce trec granița”, a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, renumitul regizor britanic Peter Kosminsky, care are un Glob de Aur, precum și premiul BAFTA în palmares.
Documentarea a durat 18 luni
În cele patru episoade ale serialului care urmează să aibă premiera la National Geographic pe 10 septembrie, Peter Kosminsky a construit poveștile a patru britanici, doi bărbați și două femei, care aleg drumul spre Statul Islamic, o alegere pe care doar cei care s-au alăturat grupării teroriste o pot înțelege. Poveștile lor sunt fictive, însă inspirate din fapte reale. De altfel, renumitul regizor a și explicat de ce nu a realizat un documentar. “Avantajul alegerii de a face o dramă este că nu trebuie să introduci o cameră în interiorul Statului Islamic, poți să faci o dramatizare și să filmezi în altă parte”, a spus el.
“Statul” a fost realizat după 18 luni de documentare, perioadă în care o echipă a parcurs toate mărturiile, dovezile și înregistrările despre viața în interiorul grupării jihadiste. În plus, după cum regizorul a declarat, cei din echipa de documentare au obținut și alte informații, în moduri despre care nu poate oferi prea multe detalii.
Filmările au avut loc în Spania, unde a fost recreat orașul sirian Rakka. În realitate, în Rakka, “capitala” așa-numitului califat au loc bombardamente, raiduri aeriene, dar și lupte, o coaliție internațională lansând, în urmă cu mai multe luni, ofensiva pentru eliberarea orașului de jihadiștii Statului Islamic. Lupta se dovedește a fi una extrem de dificilă, mai ales că un număr mare civili se află în acest oraș.
Miniserialul “Statul” redă poveștile a două personaje masculine, prieteni din copilărie, care aleg să devină jihadiști. Personajele Jalal Hossein și Ziyaad Kader, interpretate de Sam Otto și Ryan McKen, ajung în interiorul grupării teroriste, unde sunt antrenați și apoi puși să comită anumite fapte, după cum decid comandanții ISIS. “A fost greu să nu îl judec”, a mărturisit actorul Ryan McKen despre luptătorul ISIS pe care l-a interpretat.
În procesul de documentare despre personajele lor, cei doi au aflat mai multe detalii despre această lume, dar și cum ISIS a devenit și o amenințare pentru țările occidentale. Actorul Sam Otto a povestit că s-a întâlnit cu un taximetrist din Londra care i-a spus că a cunoscut tineri care au început să meargă la moschee și au devenit extrem de religioși ca din senin, pentru că înainte de această radicalizare nu erau persoane credincioase.
“A fost ceva care mi-a rămas în minte, căci oamenii aceștia există. Știu că scenariul este inspirat din fapte reale, dar faptul că am avut șansa de a vorbi cu această persoană, să aflu astfel de detalii, a fost foarte interesant pentru mine, mai ales pentru pregătirea rolului”, a declarat Sam Otto, actorul care interpretează rolul unui tânăr ce pornește pe urmele fratelui său, la rândul lui luptător ISIS.
Un alt personaj urmărit este cel al unei tinere britanice care a decis să plece în Siria pentru a deveni mireasa unui jihadist. Este o altă poveste inspirată din realitate, căci presa britanică a scris despre zeci de femei care au decis să facă acest lucru. De altfel, recent, după eliberarea orașului Mosul din Irak, armata irakiană a găsit zeci de femei, printre care și străine, care luptau pentru ISIS.
“Experiența a fost foarte intensă”, a afirmat Ony Uhiara, care joacă rolul une mame care lucra ca doctor în Marea Britanie, însă ia drumul Siriei, alături de fiul ei de 9 ani, pentru a se alătura Statului Islamic. Afirmația ei nu este surprinzătoare, căci miniserialul are o mulțime de scene care ar putea fi considerate extrem de șocante – toate cu corespondent în realitate. Este vorba despre decapitatări, dar și despre pedepsele primite de cei care nu respectă regulile stricte ale jihadiști – cum ar fi lovituri de bici sau chiar mâini tăiate.
În plus, miniserialul arată și cum funcționează propaganda ISIS, dar și cum sunt “antrenați” copiii în “spiritul” jihadist. Aceștia sunt învățați în “școli” cum să folosească armele, să recite din Coran, dar și ce țări sunt inamicii Statului Islamic. În realitate, copiii care au ajuns sub controlul jihadiștilor au fost chiar puși să decapiteze prizonieri ai grupării teroriste!
Pentru filmări însă, regizorul Peter Kosminsky a avut grijă ca actorii săi tineri să nu fie nici măcar martori ai vreunei scene grafice. El a mărturisit și care a fost lucrul care l-a șocat cel mai mult în perioada în care se documenta despre ISIS. “Cel mai șocant lucru pentru mine rămâne povestea tinerelor yazidi, în special a femeilor care au fost vândute ca sclave sexuale, în locuri precum niște piețe de animale, câteodată alături de copiii lor. Sunt povești îngrozitoare despre cum au fost tratate”, a mai declarat renumitul regizor pentru Libertatea.
Într-adevăr, poveștile chiar sunt îngrozitoare. Femeile care au reușit să scape cu viață au vorbit despre lunile de abuz, violuri și tortură la care au fost supuse după ce au ajuns să fie “sclavele sexuale” ale jihadiștilor din cadrul ISIS.
- 250 de femei au fost ucise de Statul Islamic pentru că au refuzat să devină sclave sexuale
- Mărturii terifiante din iadul Statului Islamic. “Femeile sunt cumpărate la prețul unui telefon mobil” . O sclavă sexuală a jihadiștilor povestește clipele de groază trăite
- Povestea cutremurătoare a unei minore ajunsă SCLAVĂ sexuală pentru teroriștii din ISIS: „Își aleg numai VIRGINE”
- Viața unui terorist ISIS. A violat peste 200 de femei și a ucis peste 500 de oameni: „E un comportament normal”
Subiectul este și el abordat în serial, alături de multe altele. Chiar dacă cei care nu sunt la curent cu atrocitățile comise de Statul Islamic ar putea să găsească serialul prea dur, regizorul Peter Kosminsky mărturisește că a încercat să arate cum decurge de fapt viața interiorul grupării teroriste. “Am încercat să păstrez un echilibru între a-l face atât de realist încât să fie de neurmărit și a-l tempera atât încât să nu mai reflecte fidel natura regimului de acolo”, a declarat acesta.
Renumitul regizor britanic a mai spus și că, în opinia sa, cel mai bun efect pe care serialul ar putea să-l aibă este ca “aceia care aveau de gând să se alăture Statului Islamic, văzându-l, să decidă să nu mai meargă”. Serialul Statul va avea premiera la National Geographic pe 10 septembrie.