Mulți consideră că referendumul din Catalonia este cea mai gravă criză politică din Spania ultimelor decenii. Votul de duminică este al doilea din ultimii trei ani pe care îl organizează catalanii. De data aceasta, implicațiile sunt mai serioase ca niciodată.

Cum s-a ajuns aici?

Catalonia are 7,5 milioane de locuitori și produce 20% din PIB-ul întregii Spanii. Turismul și industria au transformat-o într-una dintre cele mai bogate regiuni ale țării. Una dintre nemulțumiri este, așadar, simplă și clară: Catalonia crede bagă în cuferele Madridului mai mult decât primește. Tensiunile au crescut în timpul crizei economice din 2008, atunci când șomajul ajunsese la 19% în Catalonia, iar guvernul local se plângea să nu primește suficient sprijin de la centru.

La toate acestea se adaugă istoria și simbolurile. Catalonia are o istorie distinctă,  mai veche de o mie de ani. Totodată, regiunea are o limbă proprie – catalana – care nu este un dialect al spaniolei, ci o limbă care s-a dezvoltat din latina vulgară vorbită de romanii care au colonizat zona Tarragonei.

Furia catalană

Catalonia a tânjit mereu după o autonomie cât mai mare, mai ales după ce a depășit perioada de dictatură a generalului Franco (1939 – 1975). Un moment de cotitură a venit în 2005. Legislatorii spanioli și parlamentul din Catalonia au aprobat atunci un statut de autonomie pentru regiune, care schimba modul în care se alocau banii și răspundea nemulțumirilor privind limba. Mare parte a acelor modificări au fost anulate de către Curtea Constituțională în 2010, fapt ce a a stârnit revoltă, mai ales în rândul naționaliștilor.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

De atunci, în fiecare an, aproape un milion de persoane ies în stradă de 11 septembrie, ziua națională a Cataloniei.

Blocada Madridului

Oficialii catalani au investit în ziua de duminică multe speranțe și sume mari de bani. Dar nici măcar simpla organizare a referendumului nu este certă. Premierul spaniol Mariano Rajoy a jurat să oprească tentativa autorităților regionale, pe care o consideră ilegală și anticonstituțională. Săptămâna trecută au fost arestați 12 oficiali catalani și au fost percheziționate ministerele guvernului regional.  Zece milioane de buletine de vot au fost reținute și site-urile care promovau referendumul au fost închise. În ziua plebiscitului vor fi aduși 4.000 de polițiști din afara Cataloniei pentru a ajuta poliția locală să oprească votul. Cu orice preț. Forțele de ordine se așteaptă la proteste masive, în cazul în care accesul la urne va fi blocat. Toate aceste acțiuni nu au făcut decât să-i enerveze pe catalani, chiar și pe cei care voiau să voteze împotriva secesiunii. Potrivit ultimelor sondaje, doar 41% dintre cetățenii cu drept de vot ai Cataloniei sunt de acord cu ruperea de restul Spaniei.

Stafia separatistă din Europa

Un referendum care să destabilizeze puternica Spanie este ultimul lucru de care avea nevoie Uniunea Europeană. Blocul comunitar este măcinat din toate părțile de crize: migrația, Brexit-ul, ascensiunea extremiștilor ș.a. Mulți se îndoiesc de faptul că U.E. are, în prezent, capacitatea de a gestiona și o criză de proporții în Spania post-referendum. În plus, ambiția catalană alimentează coșmarul separatist al Uniunii Europene. Dorințe precum cea a catalanilor există și în Belgia flamandă, în Tirolul de Sud, în Corsica și în Scoția. În cadrul unui referendum organizat în 2014, scoțienii au ales la limită să rămână parte a Regatului Unit, însă, din cauza Brexit-ului, plănuiesc să iasă din nou la vot.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI