Cosmin traversa strada pe trecerea de pietoni, de mână cu fiul lui, când un Ford Focus i-a lovit în plin. Șoferul de 40 de ani, un italian, a oprit să acorde primul ajutor.
Din păcate, pentru tânărul de 33 de ani salvatorii n-au mai putut face nimic. Fiul lui a fost transportat la spital, grav rănit, dar viața nu îi e pusă în pericol.
Locuitorii cartierului Giardini di Corcolle, de la periferia Romei, au ieșit în stradă și au lansat o petiție privind siguranța circulației pe drumurile publice în zona respectivă. În aceeași zonă alte două accidente mortale s-au înregistrat cu doar câteva zile înainte de cel al cărui victimă a fost Cosmin.
Strângerea semnăturilor a fost inițiată de asociația „Un mondo nel cuore”, iar petiția este adresată primarului Romei, Virginia Raggi, și președintelui municipiului VI, Roberto Romanella.
„În ultimele zile (26, 28 iunie și 2 iulie 2021), cartierul Giardini di Corcolle a fost scena unor accidente rutiere fatale, cauzate de nivelul scăzut de siguranță rutieră. Solicităm să fie luate măsuri imediate la nivelul străzii Via Polense și a principalelor artere ale cartierului (via SantElpidio a Mare, via Matelica, via Fermignano și via Ripatransone).
Ultimul accident mortal a avut loc în seara zilei de 2 iulie, în jurul orei 22.30, în via Ripatransone, când Cosmin Munteanu, un cetățean român în vârstă de 33 de ani, a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada. Împreună cu el era fiul său de numai 3 anișori care, din fericire, a scăpat cu viață. Pentru Cosmin însă nu a mai fost nimic de făcut, a murit pe loc, din cauza rănilor grave suferite.
Semne de circulație orizontale și verticale, corecte și lipsite de ambiguitate, în conformitate cu reglementările în vigoare, instalarea de mijloace eficiente care să descurajeze viteza, treceri de pietoni ben-vizibile, trotuare, controale rutiere în ce privește viteza automobilelor și orice alte măsuri de precauție pe care le considerați adecvate”, cer oamenii în petiție.