Pe numele lui Cosmin Mladin și Dani Copil, al doilea lider au grupării, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile de judecătorii de la Tribunalul București, însă doar Copil a fost găsit de polițiști și arestat. În aceste condiții, Mladin a fost dat în urmărire națională.
Cei doi sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă cu țigări și spălare de bani.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, „în cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracţional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferenţa semnificativă a preţului de piaţă a ţigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, faţă de preţul celor din spaţiul Uniunii Europene, ar fi achiziţionat cantităţi importante de ţigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal şi comercializarea lor în România şi alte ţări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului şi obţinând sume impresionante de bani”.
O parte din marfă era comercializată pe teritoriul României, iar restul era transportată în afara țării și vândută în Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia.
Până acum, autoritățile britanice au capturat „ţigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline”, mai transmit reprezentanții Poliției Române.
După percheziţiile făcute de procurorii DIICOT în acest caz, 23 de persoane au fost reținute și au fost ridicate 27.200 de ţigarete, trei arme de vânătoare, precum şi sumele de 301.950 de lei, 101.015 euro şi 35.880 de dolari. De asemenea, au fost instituite sechestre pe 622 de autoturisme, capete de tractor şi semiremorci, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de imobile și pe acțiunile sau părțile sociale ale unor societăți comerciale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro