Cosmin Natanticu și soția sa, Eliza, și-au achiziționat de curând o casă nouă în Tunari, însă mutarea va mai dura ceva timp. Cuplul a ales să se stabilească în acest cartier, influențați fiind de prietenii lor apropiați, care deja locuiesc acolo.

Noua locuință a familiei Natanticu este construită pe un singur nivel, chiar dacă inițial Eliza și-a dorit o casă cu etaj, mai spațioasă. Cu toate acestea, cei doi au decis să cumpere o casă mai practică, dar cu o curte generoasă de 400 de metri pătrați, perfectă pentru nevoile lor.

„Ne-am luat deja. După lupte seculare care au durat 20 de ani de televiziune… (n.r. – râde). Nu ne-am mutat încă. E casă cu pământ, cu curte, e în Tunari, e aproape de job și acum urmează nebunia aia… (…) Curtea are vreo 400 de metri, casa nu e mare, are un singur nivel. Lizzie avea o idee din asta (n.r. – să își cumpere o casă mare) și a zis și dezvoltatorul că ocupă spațiu și mai am un prieten care e mutat acolo, în cartierul respectiv. Se mutase de o lună când ne-am dus noi să vedem casele și îmi spunea că după o lună se roagă unul de altul care se duce sus că a uitat nu știu ce că nu mai poate cu scările, plus că dacă mai vine și un copil e mai complicat”, a declarat Cosmin Natanticu, la Xtra Night Show.

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Eliza și Cosmin Natanticu (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Noua casă a lui Cosmin Natanticu are trei dormitoare, iar Eliza se va ocupa de designul interior

În perioada următoare, cuplul se va concentra pe amenajarea noii case. Cosmin a menționat că are încredere deplină în gusturile soției sale, Eliza, care se va ocupa de designul interior. Actorul a glumit, spunând că el este interesat doar de amenajarea curții și a sufrageriei.

„Sunt trei dormitoare (…) Lizzie se ocupă (n.r. – de amenajare), eu nu. Pe mine mă interesează curtea și sufrageria, unde e televizorul”, a mai spus actorul.

Cosmin Natanticu și Eliza își doresc să devină părinți, dar se tem

Cosmin Natanticu și Eliza s-au căsătorit în 2010 și formează unul dintre cele mai solide cupluri. Cei doi nu au devenit părinți, iar actorul a explicat de ce nu s-a întâmplat asta până acum, precizând că dacă ar deveni tată, și-ar dori să aibă un băiat.

Din păcate, în ziua de azi, am foarte multe exemple de familii în care atunci când apare copilul, părinții se îndepărtează. Ea se ocupă foarte mult de copil, îl îndepărtează și pe el, «nu știi tu aici, lasă-mă pe mine». El își găsește cu băieții lui alte îndeletniciri, stai la o bere, stai la o FIFA. Și atunci, după doi ani, când copilul este deja crescut, își dau seama că n-au mai făcut bonding”, a declarat Cosmin Natanticu pentru Cancan.

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”
Recomandări
Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Întrebat dacă a discutat despre acest subiect cu soția lui, Natanticu a fost sincer: „Da, normal, vedem în jurul nostru. Vorbim despre asta, să nu se întâmple, învățăm și din greșelile altora”, a spus actorul pentru sursa citată.

Cosmin Natanticu a recunoscut că ar vrea să fie tată de băiat. Da, clar. Nu vreau să intru în clișeul ăla «sănătos să fie».

Normal că-mi doresc băiat! Normal că-mi doresc să-mi ducă numele mai departe. Tatăl meu, având cinci copii, suntem cinci frați, toți ceilalți au copii. Este un singur băiat, al fratelui meu, el va duce numele mai departe. Pentru că fetițele cresc, se mărită. Sper să salvez și eu turma, să rămână Natanticu ăsta nu numai pe YouTube”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI