Alex, Radu, Marilena, Claudia şi Vasi sunt câţiva braşoveni care au ales să iasă din rândurile spectatorilor şi să-şi  „joace“ personajele preferate. Hobby-ul lor mai puţin obişnuit poartă şi un nume: „cosplay“. Termenul „cosplay“ este o prescurtare a expresiei din limba engleză  „costume play” (joc al costumelor) care îşi are de fapt originea în Japonia. Pentru a se putea încadra în categoria cosplay, participanţii recreează de la zero un anumit personaj din filme fantasy sau SF, desene animate, anime, benzi desenate sau jocuri video.

Ei sunt cei care confecţionează costumele şi tot ei sunt cei care le dau viaţă. După luni de muncă şi multă migală, cu costumele gata pregătite şi rolurile bine învăţate, cosplayerii participă apoi la convenţii sau festivaluri în ţară şi străinătate unde au prilejul să-şi etaleze măiestria în faţa celor care le împărtăşesc pasiunea. Unii se întorc acasă şi cu premii, alţii doar cu bucuria de a cunoaşte alţi tineri care şi-au pus imaginaţia la încercare şi cu dorinţa de a crea mai mult.

„Cosplayul e format din două părţi: o parte constă în crearea costumului şi cealaltă, în intrarea în costum, adică în personaj. E un fel de  treaptă următoare în a-ţi plăcea un personaj dintr-un joc sau film şi vrei mai mult: să fii în locul lui. Să vezi ce trăieşte, ce simte, dar şi să vezi ce experienţă îţi adaugă şi ţie, în viaţa ta“, explică Alex Georgescu, un tânăr de 28 de ani, care a reuşit să dea viaţă până acum la şapte personaje.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Deşi are studii în domeniul IT, Alex a fost mereu un împătimit al artelor. A început prin a-şi confecţiona singur costume şi armuri de cavaler pentru festivalurile medievale din Braşov şi din ţară la care participă an de an. În urmă cu trei ani a descoperit şi fenomenul cosplay.

„Eram la Bucureşti, la un prieten bun şi mi-a povestit că este o convenţie imensă, Comic Con, la Romexpo. Am cunoscut acolo oameni extrem de diverşi  şi interesanţi care m-au impresionat foarte tare. Aşa am aflat de termenul cosplay care pentru mine  este combinaţia perfectă  la toate nivelurile artei. Aici poţi să combini puţină pictură, croitorie, muzică, dans, actorie. Le cuprinde pe toate“, a mai spus el.

„Un costum nu e suficient să fie purtat, ci şi interpretat. Dacă personajul e mai gras sau mai slab ţin cură“

Şi alegerea personajelor este o provocare pentru el. Îl atrag în special cele negative.

„Asta pentru că eu nu sunt un om rău de la natură şi pentru mine e o provocare.  Uneori aleg personaje care îmi sunt exact opuse, dar mă provoacă să mă dezvolt, să mă descopăr. Afli pe parcurs că toate acele calităţi sau defecte ce le avea personajul respectiv, le aveai şi tu. Personajele negative te forţează să îţi întreci o limită.  Atunci se completează practic un costum, pentru că un costum nu e suficient să fie doar purtat, ci şi interpretat“, a mai spus Alex.

Ca totul să fie cât mai aproape de original, Alex încearcă să folosească, pe cât posibil, exact materialele din care sunt confecţionate costumele din filme  –  metal, piele, lemn… Totuşi, în cazul personajelor din jocurile pe calculator e nevoit să improvizeze în aşa fel încât să transforme un personaj fantastic, care practic nu există, într-unul cât mai real, care să-i şi semene.  În unele cazuri, face şi cură de îngrăşare sau slăbire, după caz, pentru a semăna cât mai mult cu personajul ales.

„Când aleg un personaj mă duc pe ideea de a-l putea face şi pentru un concurs şi merg mult pe acurateţe. Caut un personaj cu care să semăn foarte mult. Şi atunci mă uit în primul rând  la fizionomie … în cazul în care personajul e mai gras sau mai slab, ţin cură.  Trec limita mai mult decât ar trebui şi nu mulţi fac asta. În momentul în care intru în pielea unui personaj nu mai sunt eu, ci acel personaj. Ah, că mă poţi recunoaşte şi spui, «Uite-l pe Alex într-un costum», asta e altceva“, a adăugat el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Din 2014 până în prezent, Alex a dat viaţă unor personaje din Star Wars,  Assasin Creed sau  Borderlands 1 la câteva evenimente de profil din ţară, dar şi din străinătate (Olanda, Franţa, Ungaria), iar de la fiecare competiţie a plecat acasă cu câte un premiu, individual sau cu echipa.  Iar drumul lui nu se opreşte aici. Are o listă cu noi personaje din ce în ce mai complexe pe care vrea să le realizeze şi îşi doreşte ca, în viitor, să poată lucra la o producţie serioasă de filme.  „Nu visez în gol şi nu totdeauna drumurile sunt pavate şi fără obstacole“, a mai spus Alex.

„Roata intermediară care pune în mişcare tot angrenajul“

Un ajutor de nădejde al lui Alex este  Radu Stoian, în vârstă de 24 ani. Cei doi s-au cunoscut la festivalurile medievale, iar acum împărtăşesc şi pasiunea pentru jocuri şi cosplay. Radu  este muncitor într-o fabrică de piese auto şi, deşi până acum şi-a construit un singur costum (al unui luptător din jocul „Tom Clancys: The Division“), este „omul cheie“ al echipei. El este cel care strânge minuţios toate informaţiile despre un personaj, detaliu cu detaliu, şi are grijă să fie respectate întocmai.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Eu nu sunt nici în faţă, nici în spate, nici pe scenă nici în public. Sunt  roata intermediară care pune în mişcare tot angrenajul“, s-a descris, Radu, inginereşte.

Deşi nu a reuşit să urmeze  încă o facultate, pentru că a fost nevoit să se angajeze în fabrică, Radu îşi doreşte să-şi schimbe meseria şi să se îndrepte spre IT, dar şi să-şi dezvolte pasiunea pentru cosplay şi jocuri, alături de Alex.

Ultimele retuşuri, în tren şi autobuz

În rândurile cosplayerilor se află şi Marilena Ghiţă, în vârstă de  28 ani. Ea a terminat Facultatea de Litere, iar în prezent lucrează într-un call center de servicii internet.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

După experienţa de la Cluj a urmat, în 2013, festivalul East European Comic Con România, unde Marilena a câştigat locul I la secţiunea „Cosplay“ cu un costum din Harry Potter (Bellatrix Lestrange).

„Am aflat  de acest fenomen cosplay din timpul facultăţii, de la fratele meu care e pasionat de jocuri, grafică, pictură. Mi-a explicat atunci despre ce e vorba, apoi câţiva ani am uitat. Mi-au trebuit mulți ani să îmi dau seama exact ce hobby mă definește. Până când am aflat de  Japan Play Transylvania de la Cluj şi m-am gândit să particip. Am ales un personaj dintr-un desen animat japonez, Soi Fon din «Bleach», un comandant de ninja al amatei secrete“, povesteşte Marilena.

Alte personaje pe care le-a construit au fost Astrid din How to train your dragon“, Deena dinLegend of the Seeker“, Dalek Oswin – „Doctor Who“ sau Sango – „Inuyasha“.

„E satisfacţia mult mai mare când faci ceva pentru tine şi spui, «Uite, l-am făcut eu cu mâinile mele»“

Claudia Bănceanu şi Vasile Matei au făcut şi ei echipă pentru crearea unor costume din filme sau jocuri care le-au plăcut în mod desebit, Star Wars şi Assassin Creed.  Totuşi, ei nu au mers pe reproducerea „1 la 1“, ci le-a plăcut mai mult să improvizeze şi să-şi facă propriile creaţii.

„În fiecare an înainte de concurs două nopţi nu dormim pentru că încă lucrăm la costume… Pe tren şi autobuz  facem ultimele retuşuri. Ţin minte că pentru Bella trix, am respectat şi felul în care avea unghiile, pentru că tocmai ieşise din închisoare… Mi le-am făcut pe tren, spre Bucueşti, să pară ca şi când ar fi crăpate. Iar la metrou am exersat privirea de nebună şi am speriat câţiva copii.. .Când m-am dus în faţa juriului, eram deja direct în pielea personajului“, povesteşte ea.  

Deşi a făcut liceul de Informatică  şi apoi Facultatea de Contabilitate la îndemnul familiei, Claudia (34 ani) şi-a dorit mereu să se îndrepte spre design vestimentar. A  fost însă descurajată foarte mult pe partea artistică de către familia ei. Totuşi, de vreo 5-6 ani a început să confecţioneze fel de fel de ţinute sau accesorii, jobene, aripi sau coarnele din filmul „Maleficent“.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Întotdeauna m-am descurcat, am tot achiziţionat accesorii de-a lungul timpului şi am reuşit să redau aspectul unor costume,  chiar dacă nu sunt 1 la 1 cu cele din filme.  Anul acesta am participat la festivalul Comic Con din Bucureşti, unde ne-am îmbrăcat în Rey şi Kylo Ren din Star Wars. Nu am participat la concurs, ci doar ne-am costumat. Dar a fost amuzant, pentru că nu puteam să facem doi paşi fără ca cineva să nu vrea să facă poze cu noi“, a spus Claudia.

Nu crede însă că ar putea să-şi transforme hobby-ul într-o afacere, de teamă că oamenii nu ar pune suficient de mult preţ pe efortul imens depus pentru crearea unui costum original.

„Coarnele lui Maleficent le-am făcut din hârtie igienică, şerveţele, aracet, ziare, scoci, imitaţie de piele lucioasă, dantelă… până au prins formă. Termenul de cosplay l-am auzit mult mai târziu de la nişte prieteni şi mi-a plăcuit ideea. Acum îmi doresc să fac şi aripile lui Maleficent“, a mai spus ea.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Fiica lui Connect-R calcă pe urmele tatălui. „Când mă așez la pian, vine și cântă cu mine”

 
 

Urmărește-ne pe Google News