“Am văzut la televizor și nici prin cap nu mi-a trecut că e și mama mea acolo, în acel salon. Pe ea au mutat-o chiar în ziua respectivă, de vreo două-trei ore, din câte am înțeles. Dar în ziua aceea a fost mutată de la salon spre ATI. Atât știu și atât pot să spun”, a declarat Costel Teslaru, jurnaliștilor aflați azi în incinta spitalului din Piatra Nemț, lângă morgă.
Omul povestește că mama lui, o femeie de 70 de ani bolnavă de COVID, era de două săptămâni internatî în spital și se simțea mai bine.
„Era ameliorată, dar mai avea și alte boli asociate și a stat la terapie intensivă. Și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Existau șanse să o văd sănătoasă acasă”, a declarat Costel Teslaru.
Întrebat dacă are ceva de reproșat conducerii spitalului în care i-a murit mama, fiul victimei spune că, pentru moment, “nimic”.
„A fost ceva inevitabil, bănuiesc că și din cauza tehnicii și aparaturii care a fost suprasolicitată. Bănuiesc, asta nu știu. Astea sunt din culisele lor, din care nu știe nimeni nimic”, a mai spus fiul femeii moarte în incendiu.
Anchetatorii continuă luni cercetarea în salonul de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Neamț care a luat foc sâmbătă și până acum au stabilit locul din care s-a declanşat incendiul, au ridicat dispozitive şi echipamente medicale pentru expertizare, au cerut acte de la spital și au audiat mai multe persoane.
Surse din cadrul anchetei spun că din primele investigații rezultă că un scurtcircuit cauzat de supraîncărcarea instalației electrice a declanșat flăcările, care ulterior au cuprins întregul salon în care au murit toți cei 8 pacienții internați și intubați.
Celelalte două victime, din salonul alăturat, au decedat în timp ce erau transportate în altă secție a spitalului.