De la stomatolog, la cântăreţ, Costi a devenit acum şi un adevărat descoperitor de talente. Spune că are idei multe şi nu vrea să le păstreze numai pentru el, iar Blaxy Girls, Celia sau Dia sunt numai trei dintre numele pe care le-a lansat pe piaţă în ultima vreme.
Libertatea.ro: Cum ai ajuns de la Facultatea de Stomatologie la muzică?
Costi Ioniţă: Muzică am făcut dintotdeauna. Mai întâi am fost un an de zile tenor la filarmonică, pe un salariu de două milioane, iar apoi, pentru că am fost olimpic la chimie, am decis să mă înscriu la Facultatea de Stomatologie. Chiar mi-a plăcut foarte mult şi am terminat studiile în primii zece studenţi. Veneam mereu cu teorii noi, idei noi…şi pentru un an chiar am practicat această meserie. Apoi i-am cunoscut pe Dorin şi Mihai cu care am format trupa Valahia. Şi aşa a început totul.
Apoi te-ai reorientat spre manele…
Da, dar muzica e muzică. Tot pe 7 note şi 5 alteraţii se face. În plus am învăţat de la manelişti foarte multe, mai multe decât de la orice profesor. Şi asta pentru că ei au cu adevărat şcoala vieţii.
Dacă nu ai fi avut vocea, spre ce te-ai fi orientat?
Nu-mi pot imagina viaţa fără muzică. Nu cânt pentru bani, ci pentru că îmi place enorm asta. Muzica e viaţa mea! Dacă totuşi nu aş fi avut voce, Doamne fereşte!, probabil aş fi profesat ca medic stomatolog.
Şi acum, în perioadă de criză, cum îţi merge?
Foarte bine. Am un nou proiect muzical, Sahara, care-i include şi pe Andrea Teodorova si Lenox Brown. Deja am primit cereri pentru foarte multe concerte atât aici, cât şi în străinătate pentru că facem un adevărat show cu lumini, DJ percuţionist şi tot tacâmul. Chiar vineri voi fi la Turabo Society Club, unde vom cânta după miezul nopţii.
Că tot a venit vorba despre frumoasa bulgăroaică Andrea… există zvonuri că ai avea o relaţie amoroasă cu aceasta. Este adevărat?
Nu comentez. Oficial, am o relaţie strict profesională cu ea. Şi tot oficial, ea este cu cineva în Bulgaria. Suntem foarte buni prieteni şi atât.
Eşti cu cineva în momentul de faţă?
Nu, dar mă gândesc că a cam venit vremea să mă însor. Socializez cu mai multe femei, duc „tratative”, dar cred că nu am găsit încă persoana potrivită. Sper să apară curând.
Cu cine duci „tratative”?
Nu dau nume. Mie nu-mi place să-mi bat joc de femei. Îţi imaginezi cum s-ar simţi ele? Dacă o sa am şi eu o fată într-o zi? Eu le respect, le iubesc şi chiar am avut multe, dar nu-mi place să mă laud cu asta. Nu insita să-ţi dau o cifră pentru că nu o voi face niciodată.
Dar cum arată femeia ideală pentru tine?
Nu cred că există pentru nimeni un tipar anume. Ştii cum e, când te loveşte, te loveşte. Femeia ideală va fi cea cu care mă voi căsători.
Totuşi înţeleg că îţi doreşti o familie. Câţi copii ai vrea să ai?
Fără număr. Şi da, îmi doresc foarte mult o familie pentru că sunt un familist convins. Am învăţat asta de la părinţii mei care mi-au oferit o copilărie minunată.
Eşti un tip romantic?
Cel mai romantic. Băieţii din ziua de azi nu mai ştiu ce înseamnă preludiul, dragostea…eu am rămas de modă veche la capitolul ăsta.
Se ştie că-ţi plac destul de mult femeile. Crezi că-i vei fi fidel soţiei tale?
Dacă o voi înşela, nu va simţi niciodată acest lucru. În plus, fidelitatea nu constă numai în sex, ci şi în spirit, bună credinţă, respect…
Dar dacă ea te înşeală?
Un bărbat cu mai multe femei se numeşte inteligent, dar o femeie cu mai mulţi bărbaţi se numeşte curvă. N-o să mă înşele.
Şi, deşi, se pare că Andrea nu este jumătatea pe care o caută Costi Ioniţă, iată-i pe cei doi într-un super videoclip, în care frumoasa bulgăroaică a ales să se sărute… cu o altă femeie.