Explicaţia benzinarilor: costurile ţiţeiului reprezintă mai puţin de o treime din preţul plătit la pompă şi din această cauză, scăderile materiei prime nu se văd atât de agresiv la pompă. Din preţul de la pompă, mai mult de jumătate (55%) înseamnă TVA, accize şi alte taxe. Iar restul de 45% cumulează toate costurile logistice – de la prelucrarea materiei prime până la aducerea ei în benzinărie, inclusiv profitul companiei.
În concluzie, chiar dacă prețul petrolului scade la valori istorice, prețurile de bază ale carburanților rămân în România peste media european. Statul a redus taxele încât să reducă impactul asupra consumatorului, fără însă ca acest lucru să fie dublat și de benzinari.
De altfel, o statistică publicată de Comisia Europeană plasează România în topul țărilor cu cel mai scump carburant înainte de aplicarea taxelor. Din informatiile centralizate de Comisia Europeană, prețul înainte de taxe al carburanților este de 0,441 euro/l la benzină și 0,416 euro/l la motorină. Media europeană fiind de 0,398 și respectiv 0,377 euro/l. Bulgaria, Malta sau Cipru sunt printre țările care ne întrec la acest capitol, în timp ce prețurile în Germania, Franța sau Marea Britanie sunt mult mai mici decât cele din România.
Odată cu adăugarea taxelor, situația se schimbă. Prețul în România ajunge la 1,067 euro/l la benzină și 1,001 euro/l la motorină. Media europeană este de 1,251 și respectiv 1,054 euro/l. Polonia și Estonia sunt, de exemplu, printre puținele țări mai ieftine ca noi. În calculul publicat de Comisia Europeană se arată și procentul taxării din prețul plătit de consumator. În România, acesta ajunge sub 60% atât la benzină, cât și la motorină. Țările în care cei mai mulți bani ajung la stat sunt Franța, Marea Britanie și Suedia.