Evenimentul s-a consumat la sediul asociaţiei condusă de tandemul Cristina şi Mircea Popi (fiică şi tată), români care, de ani buni, şi-au mutat vieţile în ţara celebrului compozitor Johann Strauss. Ştiindu-i colecţionari „înrăiţi” de obiecte tradiţionale româneşti, ştiindu-i îndrăgostiţi de tot ce înseamnă portul şi muzica plaiurilor lor natale, deputatul Brînză le-a făcut o surpriză de proporţii celor doi români. Le-a îmbogăţit colecţia micului „muzeului” personal cu câteva costume populare vechi, unele cusute şi ţesute în urmă cu peste o sută de ani, dar şi cu câteva ouă încondeiate manual de meşteri populari după tradiţia bucovinenilor. „Darurile pentru românii mei din Graz, Austria, au o valoare pur sentimentală. Ştiam că ansamblul de dansuri populare condus de domnul Ghiţă are mare nevoie de costume şi am găsit potrivit să le ofer aceste obiecte tradiţionale româneşti. E vorba de costume populare din zona Bucovinei, ţesute manual, care au peste o sută de ani. Şi cum Sărbătorile pascale bat la uşă, le-am oferit şi câteva ouă încondeiate ca la noi acasă, de meşteri tradiţionali din Bucovina. Eu promovez valorice autentice româneşti şi militez pentru menţinerea tradiţiilor dincolo de graniţele ţării”, ne-a declarat deputatul PDL William Brînză la întoarcerea din Austria.
Totodată, William Brînză a avut întâlniri cu Sisi Potzinger, consilierul primarului din Graz pe probleme de imigraţie, şi Maria Theresia Holub, consilierul pe probleme internaţionale cu care a stabilit demararea unor proiecte comune româno-austriece prin care să fie promovată comunitatea.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, William Brînză a răspuns astfel invitaţiei pe care a primit-o de la românii din Austria (ţară din colegiul deputatului, colegiu 1 cuprinde 27 de state).